314 persoane vor depune luni, 16 august, juramantul de credinta pentru dobandirea cetateniei romane, anunta Autoritatea Nationala pentru Cetatenie (ANC) intr-un comunicat.

Potrivit statisticilor, in perioada 2007-2010, pe teritoriul Romaniei, au depus juramantul de credinta fata de tara 7.547 de persoane, aproape 60% dintre acestea (4.295) obtinand certificatul de cetatenie dupa 1 iunie 2009.

Comisia pentru Cetatenie a solutionat, de la inceputul acestui an, 18.487 cereri. Dintre acestea, 17.532 cereri se refera la redobandirea cetateniei de catre persoane care au pierdut cetatenia romana din motive neimputabile lor sau descendenti pana la gradul trei ai acestora, 746 cereri au fost depuse de persoane care au renuntat la cetatenia romana, in timp ce 209 cereri au fost formulate de catre persoane care nu au mai avut niciodata cetatenia romana.

ANC precizeaza ca, in acest an, au fost inregistrate 54.197 de cereri de acordare si redobandire a cetateniei romane.

Conform legii, cetatenia romana se dobandeste la data depunerii juramantului de credinta. Dupa depunerea juramantului, se elibereaza certificatul de cetatenie romana, document care atesta calitatea de cetatean roman.