Am auzit voci care sugereaza ca mai bine ar fi ca Romania sa-si declare insolventa (falimentul) pentru a nu mai fi nevoita sa onoreze serviciul datoriei publice, datoriile fata de finantatorii externi incluisiv fata de FMI, UE si Banca Mondiala). Teza ca mai bine este sa ne declaram insolventa arata ca cei care o propaga subestimeaza consecintele unei asemenea alegeri de politica economica.
Se poate face aici o paralela cu Grecia, pentru care unii economisti spun ca nu va putea evita o restructurare a datoriei publice in anii ce vin. Dar trebuie sa se faca distinctie intre o restructurare a datoriei publice si intrarea voita in stare de insolventa ca incetare de plati. Restructurarea nu inseamna incetarea de plati in contul obligatiunilor statului, ci o reesalonare a lor cu acordul creditorilor; este prin urmare un proces “ordonat”, care are menirea sa mentina o tara in relatii cu pietele financiare, cu creditorii, sa apere reputatia financiara. Intrarea in insolventa in mod deliberat, cu incetare de plati, scoate o tara de pe pietele financiare si obliga la ajustare drastica a bugetului public, care sa aduca cheltuielile la nivelul veniturilor; ar avea loc o spirala infernala in jos ce ar duce economia in colaps, cu efecte sociale devastatoare.
- Sper insa ca inflatia sa raman de o cifra in acest an
In cazul Greciei o restructurare a datoriei publice ar fi impusa de nivelul acesteia foarte mare (peste 120% din PIB), care, chiar cu programul de austeritate adoptat recent, ar ajunge la peste 145% din PIB in cativa ani. In cazul Romaniei nu stocul datoriei publice este marea problema (in jur de 30% din PIB in prezent), ci nivelul deficitului bugetar structural; fara o diminuare a sa si avand in vedere conditiile rele (ce vor persista) pe pietele de credit, serviciul datoriei publice poate deveni coplesitor in cativa ani. De altfel, un efect indezirabil al cresterii TVA, prin puseul inflationist asteptat, este o crestere a costului rostogolirii datoriei publice pe termen scurt. BNR ca si Guvernul au de ce se fie ingrijorate din acest punct de vedere. Eu sper insa ca inflatia sa raman de o cifra in acest an avand in vedere efectele asupra cererii agregate ale masurilor de austeritate. Mai ingrijorat as fi de o depreciere puternica a leului, ca impact asupra preturilor interne. Dar am convingerea ca BNR va reactiona ferm daca este cazul. Sa fim atenti insa cu declaratiile care se fac, pentru a nu alimenta temeri privind inevitabilitatea scenariilor foarte rele.
- Avem nevoie mare de reforma a sistemului de salarizare si a celui de pensii, de redimensionarea aparatului de stat
Insolventa statului, ca capacitate de onorare a platilor externe, nu poate fi disociata de asanarea finantelor publice, de corectarea marilor dezchilibre cu care ne confruntam. Raportul intre populatia activa si cea de pensionari este cu totul singulara in Europa. Avem nevoie mare de reforma sistemului de salarizare si a celui de pensii, de redimensionarea aparatului de stat, care sa elibereze resurse pentru investitii publice. Combaterea evaziunii fiscale de mari proportii (a contrabandei) trebuie incadrata in efortul de reechilibrare a bugetului public; aceasta evaziune este un atentat la securitatea economica a tarii..
Intrarea in insolventa a statului ar afecta teribil afacerile economiei private. Cand un stat nu se mai poate imprumuta accesul la finantare externa este blocat si pentru firmele autohtone. Fiindca perceptia tarii, reputatia sa, ar fi deteriorate in mod fatal. Nu putem avea doua Romanii: una a unui stat falit si alta a unor firme multinationale care au acces la finantare. In ultima instanta tara este judecata in ansamblu si firmele straine pot decide sa-si mute afacerile in alte parti.
- Declararea insolventei, ca act unilateral, poate echivala cu o auto-excludere din UE
Este greu de imaginat ca o tara membra a Uniunii Europene sa-si declare falimentul in mod deliberat. Nu numai ca asa ceva intineaza imaginea Clubului, dar poate induce efecte de contagiune. Apartenenta la UE obliga la o conduita responsabila in politica publica, care sa tina cont si de relatiile cu ceilalti membrii. Totodata, integrarea in UE inseamna si concretizarea principiului solidaritatii. De pilda, in cazul Greciei, asistenta financiara a avut in vedere si expunerea masiva a unor banci din tari mari din UE fata de obligatiuni elene. Dar, in acelasi timp, s-a tinut cont si de functionarea in ansamblu a Uniunii, de nevoia ca o tara aflata la mare anaghie sa fie asistata.
Declararea insolventei, ca act unilateral, poate echivala cu o auto-excludere din UE. A face un astfel de pas, fara a explora toate posibilitatile de evitare a falimentului (ceea ce inseamna si asistenta din partea UE), ar conduce la izolare in interiorul comunitatii si pe plan international. Revenim pe acest traseu la distinctia din debutul textului: una este sa procedezi la o restructurare a datoriei publice (externa si interna) de comun acord cu creditorii si altceva sa stopezi platile. Argentina a oprit platile in deceniul trecut, dar sa ne aducem aminte care era volumul datoriei sale si tensiunile sociale ce au urmat acelei decizii; ea inca si acum se cazneste sa reintre pe pietele financiare internationale.
Romania nu este in pragul falimentului, cum declara unii. Drept este ca ne asteapta o perioada de austeritate severa, care se intinde dincolo de 2010. Dar ar fi mult mai rau daca am recurge la o declarare premeditata a insolventei statului roman.
26
4
