Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, dupa incheierea Sfintei Liturghii de la Catedrala Sfantul Iosif din Capitala, oficiata in memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk (Rusia), ca va merge in Polonia daca se vor organiza funeralii oficiale, transmite Agerpres.

"Da (ma voi duce - n.r.), daca se vor face funeralii oficiale", a precizat Traian Basescu intrebat fiind daca va merge in Polonia, la funeraliile presedintelui Lech Kaczynski.

Presedintele Traian Basescu si sotia sa, Maria Basescu, au participat la Sfanta Liturghie de la Catedrala Sfantul Iosif oficiata de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu, episcopul auxiliar Cornel Damian si alti cinci preoti.

In cadrul predicii, arhiepiscopul Ioan Robu a subliniat ca liturghia, rugaciunile rostite, sunt menite sa exprime solidaritatea cu poporul polonez. "Biserica, Romania sunt alaturi de voi nu numai in doliu, dar si in speranta", a spus Ioan Robu, adresandu-se astfel ambasadorului polonez prezent la Liturghie si prin intermediul acestuia intregului popor pe care il reprezinta.

La slujba au asistat peste 300 de persoane, intre care si ministrul Afacerilor Externe roman, Teodor Baconschi, ambasadorul Poloniei, Wojciech Zajaczkowski, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Mark Gitenstein si ambasadorul Elvetiei, Livio Hurzeler.