Circa 1.300 de absolventi de liceu vor da examen, marti, la limba si literatura materna in cadrul celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului din acest an. Peste 47.000 de elevi s-au inscris pentru aceasta sesiune.

Luni, in prima zi de testari, a fost examenul oral la limba romana. Probele orale sunt eliminatorii.

Un candidat este promovat la proba orala daca a obtinut minimum nota 5. Joi, 20 august, are loc prima proba scrisa, la limba si literatura romana.

Sustinerea probei scrise la limba si literatura materna are loc vineri, 21 august, iar a probei obligatorii a profilulului, luni, 24 august.

Proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii (E) - scrisa sau practica - este programata marti, 25 august, iar ultima, la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzatoare specializarii (F) - scrisa sau practica -, miercuri, 26 august.

Pe 28 august vor fi afisate primele rezultate (pana la ora 16:00) si vor fi depuse contestatii (16:00 - 20:00). Acestea vor fi solutionate in intervalul 30 august - 2 septembrie, urmand ca afisarea rezultatelor finale sa aiba loc pe 3 septembrie, precizeaza un comunicat al Ministerului Educatiei.