Agentia Domeniilor Statului va fi desfiintata, iar patrimoniul institutiei va fi transferat in administrarea primariilor, a anuntat, miercuri, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, potrivit Mediafax.

"Agentia Domeniilor Statului se va desfiinta si va trece la administratia locala, pana la primarii. Ei vor administra de acum acest patrimoniu", a spus Sarbu.

ADS functioneaza in subordinea Ministerului Agriculturii si se ocupa cu privatizarea societatilor comerciale agricole si concesionarea terenurilor agricole proprietate publica si privata a statului, administrate de aceste societati.

Ministerul Agriculturii a anuntat anterior, intr-un comunicat privind descentralizarea institutiei, ca ADS va ceda administrarea terenurilor indiguite catre Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare (ANIF).