Bursele studentilor vor fi majorate cu 15% de la 1 ianuarie si alte 15% de la 1 octombrie 2009, iar criteriile sociale pentru acordarea subventiei individuale de sprijin pentru studentii care locuiesc in alte spatii decat caminele institutiilor de invatamant superior ar putea fi eliminate, anunta Mediafax.

In urma discutiilor purtate, joi, la sediul Ministerului Educatiei Cercetarii si Tineretului (MECT), ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, presedintele ANOSR, Cezar Haj si presedintele UNSR, Gabriel Petrea au stabilit ca bursele studentesti sa fie majorate cu 15% de la 1 ianuarie 2009 si cu alte 15% de la 1 octombrie 2009, potrivit protocolului semnat de reprezentantii celor doua federatii si MECT.

Ministrul Cristian Adomnitei a agreat si propunerea celor doi lideri de federatii de a elimina criteriile sociale pentru acordarea subventiei individuale de sprijin pentru studentii care locuiesc in alte spatii decat caminele institutiilor de invatamant superior si a promis ca va analiza posibilitatea majorarii subventiilor pentru camine, a afirmat liderul UNSR.

Pe termen scurt, MECT s-a angajat ca va continua programul de reabilitare si construire de noi camine. Pe termen mediu si lung, proiectul MECT "Universitatea Viitorului" (proiect al unui "oras universitar" cu o suprafata de 600 de hectare si o capacitate de gazduire de 100.000 de studenti, care ar putea fi amplasat la 10-15 km de Bucuresti si ar urma sa reuneasca mai multe universitati bucurestene - n.r.) reprezinta strategia de creare a campusurilor universitare menite sa deserveasca, in totalitate, cazarea studentilor.

"Este tot ce puteam obtine pana in prezent. Vom continua negocierile cu viitorul Guvern, pentru ca nu am obtinut ce am cerut si nu suntem multumiti, dar momentan renuntam la protest", a declarat Gabriel Petrea.

USR: Oferta este umilitoare

Reprezentantii Uniunii Studentilor din Romania (USR) s-au retras de la discutiile de joi de la Ministerul Educatiei, sustinand ca ministrul Cristian Adomnitei nu a venit cu nicio propunere pentru rezolvarea problemelor legate de dublarea burselor si constructia de camine.

Presedintele Uniunii Studentilor din Romania, George Paduraru, a declarat, la iesirea din sediul Ministerului Educatiei, ca va hotari cu liderii din tara care sunt pasii de protest pentru saptamana viitoare.

Paduraru considera oferta Guvernului umilitoare, "mai mult decat insuficienta", deoarece aceasta reprezinta o crestere reala de 5 la suta, pentru ca 10 la suta este inflatia, majorarea traducandu-se in 10 lei primiti in plus, lunar, de studenti.

"Consider ca este vorba de rea-vointa din partea ministerului, deoarece noi am explicat ca majorarea pe care o solicitam nu reprezinta un efort asa mare cum spun reprezentantii Guvernului", a precizat, pentru Mediafax, Paduraru.

Cele trei organizatii studentesti s-au intalnit, joi la pranz, cu ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, cerand in principal marirea burselor si construirea de noi camine.

Reprezentantii Uniunii Nationale a Studentilor din Romania (UNSR) si cei ai Uniunii Studentilor din Romania (USR) cer majorarea burselor la nivelul salariului minim pe economie, respectiv 540 de lei pana la sfarsitul acestui an si 600 de lei din ianuarie 2009 si ameninta cu proteste daca solicitarile nu le sunt rezolvate.