Magic Star Security, firma de pază preluată de soția lui Ionel Tucmuruz după ce soțul a fost condamnat, a câștigat mai multe contracte pentru paza școlilor și parcurilor din Sectorul 5. Valoarea celor mai mari contracte publice ale Magic Star cu primăria condusă de Cristian Popescu Piedone însumează 61 milioane lei (12 milioane de euro), conform SEAP.

Tucmuruz (încercuit), în spatele lui Piedone, la o fotografie de campanie a celor de la PUSLFoto: PUSL
  • Ionel Tucmuruz, fost adjunct al Secției 14 de Poliție din Capitală, a fost condamnat în 2018 la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de influență, infracțiune de corupție, cu suspendarea executării condamnării.
  • În 2010, Tucmuruz a fondat firma de pază Magic Star Security. Când au apărut problemele penale, „dar din cauza problemelor mele de sănătate”, susține el, firma a fost trecută pe numele soției sale.
  • Magic Star Security asigură acum paza în 55 de școli și licee și în 71 de parcuri, locuri de joacă și spații verzi. Contractele cele mai mari au fost câștigate după ce Cristian Popescu Piedone a fost ales primar.
  • În prezent, fostul polițist apare la evenimentele politice ale PUSL cu Piedone. Pe site-ul PUSL, Tucmuruz e prezentat drept secretar general adjunct al partidului. Oamenii din PS5 îl numesc pe Tucmuruz „consilier al primarului”.
  • Într-un dialog cu HotNews.ro, Tucmuruz a confirmat poziția oficială din partid: „Sunt secretar general adjunct la partid, dar nu consilier al primarului, însă ne știm de mulți ani”.

Joi, 8 februarie 2024, Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 și președintele Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), și-a anunțat fiul drept președinte al filialei Sector 5 din același partid.

Fiul Vlad Piedone va candida la Primăria Sectorului 5, iar tatăl Cristian Popescu Piedone va candida la Primăria Capitalei.

La eveniment, în poza oficială a PUSL (partid fondat de Dan Voiculescu), chiar în spatele lui Piedone apare un bărbat în costum elegant, cu o cravată roșie, strălucitoare. Bărbatul este Ionel Tucmuruz, secretarul general adjunct al partidului.

Tucmuruz (încercuit), în spatele lui Piedone, la o fotografie de campanie a celor de la PUSL.În imagine mai apar fiul lui Popescu Piedone și nepotul acestuia, Iulian Cârlogea. Foto: PUSL

Concediu în Egipt cu Nuțu Cămătaru

Polițist de meserie, Ionel Tucmuruz a fost în perioada 2010-2014 adjunct al Secției 14 din Capitală, din zona Budapesta, în apropierea Liceului „Ion Creangă”.

Soția sa din acel moment, Tanța Luminița Tucmuruz, lucra la DGASPC Sector 4, sector condus de Cristian Popescu Piedone.

În 2021, cu trei ani înainte de fotografia recentă de la partidul condus de Piedone, Tucmuruz a fost surprins în imagini într-o vacanță în Egipt alături de Ion Balint, cunoscut ca Nuțu Cămătaru, dar și de manelistul Vali Vijelie.

Tucmuruz, primul din stânga cu fața neblurată, alături de Vali Vijelie și Nuțu Cămătaru în Egipt, acum mai bine de 3 ani. Foto: Captura Facebook

Antena 3 a preluat imagini de pe pagina de Facebook a lui Vali Vijelie în care apar cei trei. Imaginile sunt publice și disponibile și în acest moment, fiind întinse pe parcursul lunii martie. În imaginea din vacanța din Egipt, Tucmuruz este al patrulea de la stânga, însă apare în majoritatea pozelor postate de Vijelie.

Ce spun oamenii din primărie despre relația Piedone - Tucmuruz

„Prietenia lui Tucmuruz cu Piedone a început încă din perioada petrecută de politician ca primar la Sectorul 4”, au explicat pentru HotNews.ro oameni din Primăria Sectorului 5, care au solicitat confidențialitatea. ”Tucmuruz are o influență la Piedone, clădită pe afaceri și de aceea nu vrem să ne expunem”, au explicat aceștia.

Primăria lui Cristian Popescu Piedone i-a încredințat mai multe contracte pentru pază firmei Magic Security, controlată de Ionel Tucmuruz. Este vorba atât de acte comerciale directe cu Primăria (subsecvente unui acord-cadru), cât și contracte cu alte instituții din subordinea Primăriei Sector 5. De pildă, contracte cu DGASPC Sector 5, populat acum cu oameni din fosta echipă de la DGASPC Sector 4, sau contracte cu Infrastructură S5 și Amenajare Edilitară S5.

Fost colonel SPP îl indică pe Tucmuruz drept consilier al lui Piedone

Statutul oficial al lui Tucmuruz în „echipa Piedone” nu a fost anunțat de candidatul la primăria Bucureștiului.

„Tucmuruz este numit consilierul primarului, în discuțiile dintre oamenii din Primăria Sectorului 5”, a explicat, pentru jurnaliști, o sursă din PS5. Termenul de „consilier” apare și în relatarea unei acțiuni de la Federația Română de Karate Kyokushin, din decembrie 2023.

Primarul Cristian Popescu Piedone n-a putut ajunge. Dar Primăria s-a achitat, primarul ”fiind reprezentat de consilierul dumnealui Ionel Tuc (n.r. numele de pe Facebook al lui Ionel Tucmuruz)”, după cum a informat pe Facebook fostul colonel al Serviciului de Protecție și Pază, Gruia Docan, președintele federației de arte marțiale.

Președintele unei federații sportive anunță că primarul Piedone a fost reprezentat de „consilierul” său, Ionel Tucmuruz.Foto: Captură Facebook

În ultimele luni, Popescu Piedone și-a pregătit lansarea campaniei pentru primăria Capitalei participând, direct sau prin consilieri, la mai multe acțiuni sportive. De pildă, primarul a fost la un meci la stadionul Rapid, unde s-a afișat alături de Dan Șucu, patronul giuleștenilor.

Relația concretă dintre interesele celor doi, Piedone și Tucmuruz, este mult mai bine documentată din documentele oficiale de achiziții publice. Raportul dintre cei doi se derulează pornind de la firmele și afacerile familiei lui Tucmuruz.

Magic Star Security, prima firmă a lui Ionel Tucmuruz

Firma de pază Magic Star Security a fost fondată în 5 noiembrie 2010 de către sora lui Ionel Tucmuruz, Marcela Tucmuruz (căsătorită Dinu) și de Alexandru Dumitru. În anul fondării, Tucmuruz era șef în Poliție.

În noiembrie 2013, în firmă a intrat și Cornel Dinu, soțul Marcelei Tucmuruz. În 2014, din firmă a ieșit Alexandru Dumitru și au rămas cei doi soți Dinu-Tucmuruz.

În 2016, în firmă au intrat fostul polițist Ionel Tucmuruz și Andrei George Tănase, politician ALDE. Politicianul era ginerele lui Ionel, căsătorit cu fiica acestuia, Alexandra-Gabriela Tănase (fostă Tucmuruz).

La finalul lui 2016, Ionel Tucmuruz a preluat toate acțiunile surorii și cumnatului său și a ajuns la 80% din acțiuni, cu restul de 20% deținute de ginere.

În 2018, a intrat în firmă și Constanța-Mădălina Tucmuruz, cea de-a doua soție a lui Tucmuruz. Ea va prelua toate acțiunile companiei de pază după condamnarea soțului.

Cum a performat Magic Star Security? În 2015 a înregistrat 3 milioane de lei cifră de afaceri și 400.000 lei profit.

Cea mai prosperă perioadă are loc între 2020 și 2021, când cifra de afaceri crește de la aproximativ 10 milioane de lei. Profitul ajunge la 1,8 milioane de lei.

Numărul de angajați a crescut, la fel, în 2015 - la peste 100, de la doar 11 în anul precedent. Între 2020 și 2021, numărul de angajați a ajuns de la 55 la 221.

Încă două firme și un salon de nunți la inaugurarea căruia a venit și primarul Piedone

În 2011, Ionel Tucmuruz și viitoarea sa soție, Mădălina Topoloagă (acum Tucmuruz), cea care deține în acte Magic Star Security, au deschideau firma Madyon Top Turism SRL. Firma Madyon Top Turism SRL a construit Hotelul „3 Stejari” de lângă Brașov.

În octombrie 2021, Ionel Tucmuruz deschidea firma 3 Stejari Events în Săcele. În 2023, a inaugurat în Săcele și un salon de nunți. Cel care i-a făcut reclamă a fost chiar Vali Vijelie, alături de care fusese în Egipt. Iar la inaugurarea salonului de nunți a lui Ionel Tucmuruz a venit și primarul Cristian Popescu Piedone.

Piedone (stânga) s-a fotografiat la inaugurarea locației din județul Brașov alături de primarul PNL din Bran. Foto: Captură Facebook

Contractele firmei de pază cu autoritățile din Sectorul 5

În ultimii doi ani, Magic Star Security a câștigat mai multe contracte cu autoritățile din Sectorul 5, conform Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

În SEAP, Magic Star Security apare contractoare doar a Primăriei Sectorului 5.

Primul contract este și cel mai mare: în 2018, Primăria Sectorului 5, pe atunci condusă de Daniel Florea (PSD), cel care a pierdut alegerile în detrimentul lui Piedone, a pus la bătaie un uriaș acord-cadru care putea să ajungă la o sumă maximă de 107 milioane de lei.

În baza acordului-cadru se pot încheia mai multe contracte separate.

Contractul cadru de pe vremea primarului Florea

Denumirea acordului-cadru, „Servicii de paza pentru unitatile de invatamant preuniversitar de stat din sectorul 5 și pentru parcuri și locuri de joacă aflate în administrarea Primăriei Sectorului 5”.

În 2019, primul contract consecvent a fost câștigat de Nicomar Security. La următorul contract a apărut Nicomar, dar și Magic Star.

Jurnaliștii Buletin de București au contactat cele două firme și au publicat două articole intitulate:

Ziariștii de la Buletin de București au discutat cu Ionel Tucmuruz. „SEAP ne-a anunțat câștigători, dar fără premiu, că nu ne-a făcut nouă contract, le-a făcut la ceilalți. Ei sunt pe primul loc. Noi apărem pe SEAP câștigători fără nimic, zero. Suntem câștigători numai în situația în care ei nu îndeplineau condiția”, a declarat Ionel Tucmuruz, care s-a recomandat juristul firmei.

Tucmuruz a spus că spera să câștige licitația anul viitor. Următorul contract subsecvent, din 28 august, când primar era încă Daniel Florea, le-a revenit tot celor de la Nicomar.

După ce Piedone a devenit primar la Sectorul 5, Magic Star a luat majoritatea banilor

După ce la primărie a venit edil Piedone, pe 26 ianuarie 2021, Magic Star a preluat următorul contract subsecvent, în valoare de 8.411.676 lei. Aproape 2 milioane de euro.

Din următoarele trei contracte, Nicomar mai prinde unul singur. Ultimele două, din 1 februarie 2022 și 10 martie 2023, i-au revenit lui Magic Star: 41.820.586 lei și 11.210.207 lei.

În total, Primăria Sectorului 5 le-a dat celor de la Magic Star peste 60 milioane de lei, circa 12 milioane de euro doar în acest contract.

Ce trebuie să păzească oamenii de la Magic Star Security?

Conform caietului de sarcini original, firma familiei Tucmuruz are în pază 55 de școli și licee, dar și de 71 de parcuri, locuri de joacă și spații verzi aflate pe teritoriul Sectorului 5. 100 de posturi în școli și de posturi în parcuri.

Contract de un million de lei cu DGASPC

La Direcția Generală Asistența Socială și Protecția Copilului Sector 5 compania Magic Star a câștigat pe 30 iunie 2023 un contract de pază. Contractul e de peste un milion de lei. El a fost câștigat la puțin timp după eliberarea lui Piedone din închisoare.

Atribuirea contractului câștigat prin licitație cu un singur participant a fost făcută fără publicarea prealabilă a unei invitații la o procedură concurențială de ofertare. „Procedură proprie, reglementată în conformitate cu art. 7, alin. (1), lit. d) pentru servicii sociale şi alte servicii specifice prevăzute în Anexa nr. 2 din Legea nr. 98.2016 privind achiziţiile publice”, a argumentat Primăria Sectorului 5 urgența contractului.

Ionel Tucmuruz a fost trimis în judecată în 2015

În 2015, Ionul Tucmuruz, adjunct al Secției 14 de Poliție din București, a fost inculpat.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată, în libertate, a inculpaților:

  • TUCMURUZ IONEL la data faptelor adjunct al șefului Secției 14 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, pentru infracțiunile de: luare de mită, trafic de influență,
  • COSTACHE RĂZVAN VALENTIN, pentru infracțiunile de complicitate la luare de mită, trafic de influență,
  • POPESCU ANDREI, pentru complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au suținut:

”În perioada 15 - 24.03.2010, inculpatul Tucmuruz Ionel, în calitate de adjunct al șefului Secției 14 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, prin intermediul celorlalți doi inculpați, a pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 20.000 euro, din care a primit efectiv suma de 15.000 euro. În schimbul acestor sume de bani, inculpatul a promis că-i va determina pe subordonații săi să efectueze cercetările penale în așa fel încât să se dispună o soluție de neurmărire penală într-o cauză în care persoana respectivă era cercetată sub aspectul comiterii unor infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri. Ofițerul de poliție urma să-și exercite influența și asupra procurorului de caz, în vederea confirmării soluției de neurmărire penală”.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

În 2018 a fost condamnat

Prin decizia penală nr. 337/2018 din 14.03.2018, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:

”Condamnă pe inculpatul TUCMURUZ IONEL, la data faptelor adjunct al șefului Secției 14 Poliție București din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Condamnă pe inculpatul COSTACHE RĂZVAN VALENTIN la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Condamnă pe inculpatul POPESCU ANDREI la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență. Obligă inculpații la câte 7.000 lei cheltuieli judiciare către stat fiecare (din care câte 4.000 de lei stabilite în sarcina fiecărui inculpat la urmărirea penală).

Sentința a fost definitivă.

Tucmuruz are o asociație cu un director din primăria cu care firma are contract de pază

În 2022, Tucmuruz a fondat o asociație cu numele Asociația Pontificală Spiritus Sancti alături de Marian Preda, unul dintre cei mai apropiați directori ai lui Piedone, fost la Primăria Sector 4, acum la Primăria Sector 5, unde este director general la societatea Amenajare Edilitară și Salubrizare SA. Preda și-a trecut ONG-ul fondat de Tucmuruz în declarația de interese.

HotNews.ro a consultat două rapoarte de achiziții de la societatea Amenajare Edilitară și Salubrizare pe 2022, compania din subordinea Primăriei Sector 5. În documente, Magic Star Security apare drept unul dintre principalii furnizori în 2022.

În rapoarte nu este trecută însă suma pe care a primit-o Magic Star pentru serviciile de pază de la societatea publică condusă de Marian Preda.

Într-un document oficial al societății Amenajare Edilitară din subordinea Sectorului 5, firma Magic Star Security este numită principal furnizor. Foto: facsimil document oficial AES5

O altă firmă a familiei Tucmuruz a avut contracte cu Sectorul 4

Integra Security International SRL, o altă firmă fondată de familia Tucmuruz, a câștigat contracte la DGASPC Sector 4, potrivit ziarului Național din 2013. La DGASPC Sector 4 lucra fosta soție a lui Ionel Tucmuruz, Luminița Tucmuruz. Prețul publicate de Național a fost de 4,8 milioane de lei, ceea ce însemna, pe atunci, mai bine de un milion de euro.

Integra a fost fondată în 2008 ca Integra Security Grup de către Marcela Tucmuruz, sora lui Ionel, cea care apărea și la Magic Star. În companie avea să apară și soțul Marcelei, Cornel Dinu.

Firma a fost dizolvată și preluată de Integra Security International, unde Cornel Dinu era unic acționar. Integra s-a dizolvat în 2016.

În 2016,Libertatea scria că, cu doi ani înainte, o firmă de pază pe nume United Security a câștigat un contract de 3,7 milioane de euro, cu direcția de învățământ din subordinea Primăriei Sector 4, unde edil era Piedone. După ce a câștigat contractul, United Security Subcontractase a subcontractat totul către o altă firmă. Firma se numea Integra Guard SRL și aparținea familiei Tucmuruz.

Tucmuruz: „Acordul-cadru e de pe vremea primarului Florea. Eu am ieșit din firmă, se ocupă soția”

Dialogul HotNews.ro cu Ionel Tucmuruz:

- Bună ziua, domnule Tucmuruz. Aș vrea să vă pun câteva întrebări legate de contractele câștigate de Magic Star Security în Sectorul 5, vă rog. Știu că sunteți și un apropiat al domnului Piedone…

- Cred că n-ați sunat pe cine trebuie, dar pot să vă dau câteva detalii. Contractul despre care faceți dumneavoastră vorbire este de pe vremea lui Florea, din 2018.

- Da, dar contractele subsecvente au fost încheiate pe vremea domnului Piedone. 2021, 2022…

- Era un acord-cadru pe patru ani. Acum e o altă procedură, la care participă cel puțin 30 de firme, din ce știu de la familia mea. E procedură pe SEAP. Contractul e început din 2019. Au fost 20 și ceva de firme, pe SEAP, acord-cadru pe 4 ani. N-are nicio treabă domnul Piedone.

- Da, dar în 2019, pe vremea lui Florea, le-ați declarat celor de la Buletin de București că n-ați luat niciun ban la început și sperați să câștigați contracte în anii următori. Citez: „SEAP ne-a anunțat câștigători, dar fără premiu, că nu ne-a făcut nouă contract, le-a făcut la ceilalți”.

- Am zis eu?

- Da, uitați, e o reacție în Buletin de București. E citat Ionel Tucmuruz.

- Haideți să vă explic cum e cu acordul cadru. Sunt calificați mai mulți, locul 1, locul 2, locul 3. Înainte să plece domnul Florea s-au făcut reofertări. Așa e procedura. UAT-ul este câștigat. Apoi, în fiecare an trebuie să mergi cu prețul mai jos decât ai mers în trecut, pentru că totul se face în SEAP, nu ai de unde să știi ce ofertă are celălalt. Așa e legislația și așa s-a făcut. Acordurile cadru sunt pe 4 ani, dar mereu faci reofertare de preț. Asta e procedura. De la an la an câștigă altcineva.

- Spuneți că n-are cum să fie implicat Piedone câtă vreme s-a desfășurat în SEAP?

- Păi la început nici nu era primar.

- Dar aveți și cu alte instituții din subordinea Primăriei Sector 5. Cu DGASPC-ul, cu Amenajare Edilitară…

- N-avem cu Amenajare Edilitară.

- Avem aici un document de la Amenajare Edilitară. Spune că printre principalii furnizori de servicii în 2022, la servicii pază, e Magic Star.

- Eu am înțeles, dar faceți o cerere și o să vedeți că e Tiger Security. Mergeți până acolo și o să vedeți ce scrie pe omul ăla, Tiger Security.

- Ați subcontractat?

- Nimic, am participat la o licitație, dar au câștigat alții.

- La DGASPC?

- Nu știu. Eu v-am dat informații despre contractele pe care le știu. La DGASPC nu știu. Vorbim corect pe ceea ce știu.

„Indiferent ce s-a întâmplat, statul trebuie să lucreze cu cineva. Că te cunoști cu cineva sau nu te cunoști cu cineva, e irelevant. E pe SEAP. N-are cine să te ajute. Cine știe procedurile… Se scrie că Piedone a băgat un miliard pentru panseluțe. Tot așa, pe un acord-cadru făcut de Florea în 2019. Acordul-cadru e doar o promisiune. Nu-și mai permite nimeni în ziua de azi să facă prostii. Vrem să dormim liniștiți. Eu îi ajut prin experiența mea. Firma e la soție” - Ionel Tucmuruz.

„Domnul primar nu solicită păreri, și le face singur”

- Dar vă mai ocupați de firmă în vreun fel?

- Cam din 2016 sunt ieșit din firmă… Am probleme de sănătate, n-am chef de nimic, le am pe ale mele.

- Însă văd că sunteți secretar general la PUSL.

- Da…

- Și în același timp consilierul lui Piedone?

- Nu sunt consilierul domnului Piedone.

- Am văzut că vă numeau oamenii „consilier” prin postări de mulțumire.

- Mă numeau, da… Dar nu sunt…

- Dar sunteți un fel de consilier informal, așa-i?

- Deci, având în vedere că am studiile de doctorat, am experiență, vă dați seama că dacă mai e ceva să îmi solicite, vreo părere... Dar nu mi-a solicitat, că știți că domnul primar nu solicită păreri, ci și le face singur.

- De când vă știți cu dânsul?

- Cu domnul primar? De mai mulți ani. Ca și toată lumea.

Pe site-ul PUSL, Ionel Tucmuruz apare ca secretar general adjunct al formațiunii politice. Foto: Captură site PUSL

„A apărut întâmplător”

- Vreau să vă mai întreb un lucru. Avem mai multe fotografii în care apăreți într-o vacanță în Egipt alături de Nuțu Cămătaru. Ce ne puteți spune despre ele?

- Asta când, în 2019?

- Acum câțiva ani, da.

- Da, întâmplător. Am fost într-o vacanță. Că eu de obicei nu prea merg în vacanțe. Dar l-am cunoscut pe Vali Vijelie în 2012, a cântat la fiica mea la nuntă. Și ne-am trezit acolo la hotel cu toții.

- Deci ați venit cu Vali Vijelie…

- Da, printr-un prieten comun… Dar n-am treabă cu Nuțu Cămătaru. Eu cu ale mele, el cu ale lui.

- V-ați întâlnit acolo întâmplător?

- Ne-a invitat cineva la o zi de naștere, și ne-am trezit acolo… A trebuit să stau mai așa, eu am și participat la activități în 2004 și s-au gândit să n-avem probleme pe acolo, să ne certăm.

- Când ați fost în Poliție?

- În 2004, am fost șef birou ordine publică la Secția 19. Iar dosarul de acolo a plecat. A fost o surpriză neplăcută pentru mine. Prietenii ți-i alegi, dar nu poți să-ți alegi prietenii prietenilor.

„Am avut o condamnare, e adevărat, n-am ce să ascund, e publică. Dar știți cum se făceau dosarele atunci, pe vremea lui Băsescu. A fost o lucrătură a cuiva din SRI… Știu de la cine vine. Vă dați seama, n-am avut probleme 20 și ceva de ani, am când ies la pensie…”

HotNews.ro a încercat să-l contacteze și pe primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone. Edilul nu a putut fi contactat. Candidatul PUSL la Primăria Bucureștiului a declarat, la sfârșitul lunii martie, că intră într-o perioadă de „silenzio stampa” pentru două săptămâni.