Aeroporturile din Bucuresti vor ramane deschise pe durata summit-ului NATO, zborurile urmand a fi concentrate pe aeroportul Otopeni, in timp de aeroportul Baneasa va fi folosit prioritar pentru parcarea aeronavelor oficiale ale delegatiilor prezente la eveniment, a declarat Victor Micula, secretarul de stat din MAE pentru organizarea summit-ului, citat de NewsIn. Acesta a precizat ca niciun scenariu al comandamentului NATO nu prevede inchiderea aeroporturilor.

"In cursul diminetii de astazi (vineri -n.r.) a avut o intalnire la sediul SPP cu reprezentantii comadamentului NATO care coordoneaza dispozitivul de securitate si cu toti oficialii Ministerului Transporturilor care vor avea tangente cu organizarea summit-ului in perioada urmatoare. In cadrul acestei sedinte noi i-am informat pe acei colegi din Ministerul Transporturilor, care nu stiau acest lucru, ca niciunul dintre scenariile pe care lucram noi nu presupune inchiderea aeroporturilor, deoarece avem nevoie ca delegatiile si jurnalistii sa poata ajunge la Bucuresti", a declarat secretarul de stat.

"Ceea ce ne intereseaza pe noi este sa concentram traficul pe Otopeni, astfel incat sa putem parca aeronave pe Baneasa. Din punctul nostru de vedere, aeroporturile raman deschise - cu aceasta nuata, a concentrarii traficului pe Otopeni. Nu exista o decizie de a inchide aceste aeroporturi si nici nu va exista o asemenea decizie. Otopeniul va fi mai aglomerat decat in mod obisnuit timp de cateva zile, dar am toata incredrea ca ne vom putea organiza incat sa faca fata volumului de trafic", a subliniat Victor Micula.

Secretarul de stat este convins ca vor putea fi asigurate conditii de securitate optime, in ciuda aglomerarii de pe aeroportul Otopeni.

Antonel Tanase, secretar de stat in cadrul Ministerului Transporturilor, a anuntat luni ca aeroporturile Otopeni si Baneasa vor fi inchise traficului aerian civil in perioada 2-4 aprilie, pentru a nu periclita securitatea summit-ului NATO, dar si pentru a nu se crea situatii in care calatorii sa aiba de suferit, avand in vedere ca vor exista si restrictii rutiere pe DN1.

Potrivit autoritatilor, cea mai mare parte a curselor vor fi redirectionate catre aeroporturile din Constanta si Timisoara.

Premierul nu a agreeat insa inchiderea celor doua aeroporturi pe perioada desfasurarii summit-ului NATO, deoarece acest lucru ar afecta transporturile comerciale si de persoane, si a cerut Ministerului Transporturilor sa gaseasca o alta solutie pentru a nu periclita siguranta delegatiilor straine.

In perioada 2-4 aprilie, Romania va gazdui aproximativ 6.500 de oaspeti straini, intre care 3.500 de jurnalisti. Summitul de la Bucuresti este considerat cel mai mare din istoria Aliantei. In afara delegatiilor din cele 26 de tari membre NATO, la summit vor veni reprezentanti a 23 de parteneri ai NATO pentru pace, plus delegatii din Australia, Japonia, Noua Zeelanda, Iordania, Singapore, precum si oficiali de la Banca Mondiala, Natiunile Unite, Comisia Europeana.