Traficul s-a aglomerat joi dimineata pe DN 1, pe raza judetului Prahova, in prima zi a minivacantei de 1 Decembrie, anunta Agerpres.

De la intrare in Statiunea Comarnic s-a format o coloana de autovehicule pe o distanta de circa 6 kilometri pe directia Bucuresti catre Brasov. Si pe raza Statiunii Busteni de asemenea traficul este aglomerat.

Coloana de autovehicule se deplaseaza cu viteza de 20-30 de kilometri la ora in zona Comarnic.

Politia Rutiera actioneaza pentru fluenta traficului, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Prahova, Raluca Brezeanu.