Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, va participa in perioada 2-5 decembrie, alaturi de alti patriarhi si intaistatatori, la aniversarea a 100 de ani de la restaurarea patriarhatului Bisericii Ruse, a informat purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Vasile Banescu, citat de Agerpres.

Patriarhul Kiril la Palatul Patriarhiei RomaneFoto: Hotnews

Banescu a precizat ca vizita patriarhului BOR, efectuata la invitatia patriarhului Kiril al Moscovei si al Intregii Rusii, nu este una bilaterala.

Patriarhul Kiril al Moscovei si al intregii Rusii a efectuat la finalul lunii octombrie o vizita la Bucuresti.

Atunci, surse politice au declarat pentru HotNews.ro ca Patriarhul Daniel nu s-a consultat nici cu presedintele, nici cu premierul Romaniei inainte de a-l invita in Romania pe Patriarhul Kiril al Rusiei. Patriarhul Daniel ar fi informat doar autoritatile romane ca l-a invitat in Romania pe seful bisericii ortodoxe ruse si ca acesta a acceptat invitatia.

Patriarhul Kiril este un personaj public controversat in Rusia. El a fost dovedit colaborator al politiei politice sovietice (KGB), iar presa a documentat pe larg legaturile lui cu Kremlinul. Vizita in Romania a venit pe fondul nemultumirii exprimate de o parte a clerului roman fata de participarea Bisericii Ortodoxe Romane la Sinodul pan-ortodox din Creta, boicotat de Biserica Ortodoxa Rusa.