Ministrul Apararii, Adrian Tutuianu, a anuntat la inceputul sedintei de vineri, ca familiile militarilor decedati in accidentul din Arges vor primi mai multe tipuri de ajutoare. De ajutoare vor beneficia si copiii a doi militari, Emilian-George Catana si Petre Cristian Toader, care vor beneficia de pensii si burse de studii.

"Pentru persoanele decedate, respectiv plutonier-major Toma Mihai Ionut - 64.309 lei, pentru caporal clasa a III-a Catana Emilian-George suma este de 40.723 de lei, pentru caporal clasa a III-a Toader Petre Cristian suma stabilita este de 38.533 de lei", a declarat Tutuianu.

Copilul caporalului Catana Emilian-George urmeaza sa primeasca o pensie de 1.056 de lei, iar cel al caporalului Toader Petre Cristian o pensie de 775 de lei. Imediat ce intra in sistemul de invatamant, incepand cu clasa 0 pana la 26 de ani, daca studiile sunt neintrerupte, copiii vor beneficia de burse de studii.

Tutuianu a mai precizat sunt prevazute in legislatie si anumite drepturi, cum ar fi incadrarea sotiilor si a copiilor in functii militare, transferarea sau inscrierea in institutiile militare de invatamant a copiilor in aceleasi conditii prevazute pentru copiii cadrelor militare decedate in actiuni militare si acordarea de catre MApN a burselor pe durata studiilor in institutiile de invatamant.