Administratia Prezidentiala a precizat, pentru Agerpres, ca nu exista nicio schimbare a pozitiei oficiale a Romaniei cu privire la relatia cu Turcia, aratand ca acest mesaj a fost transmis de consilierul prezidential Ion Oprisor in cadrul unor discutii avute, marti, cu ambasadorul turc la Bucuresti, Osman Koray Ertas.

Potrivit Administratiei Prezidentiale, mesajul transmis luni de consilierul prezidential Ion Oprisor in deschiderea programului "Securitate in Regiunea Marii Negre. Provocari comune, viitor sustenabil", in care se regaseste un pasaj referitor la axa Rusia - Turcia - Iran, a fost "pregatit in contextul unui eveniment care presupunea o abordare mai degraba analitica a mediului de securitate din zona Marii Negre", fiind elaborat pentru a fi prezentat reprezentantilor mediului academic si specialistilor cu expertiza in materie din statele riverane Marii Negre.

"Formularea pasajului in cauza, prin lipsa acuratetii redactarii sale, a lasat loc unor interpretari care nu corespund modului in care Romania se raporteaza la Turcia. Nu exista nicio schimbare a pozitiei oficiale a tarii noastre privind relatia cu Turcia", a subliniat Presedintia.

Potrivit sursei citate, Romania apreciaza in mod deosebit Parteneriatul strategic cu Turcia, care este "construit pe obiective si interese comune, fiind caracterizat printr-o cooperare excelenta pe toate dimensiunile sale, inclusiv in cadrul NATO".

"Ca state riverane Marii Negre, Romania si Turcia coopereaza pentru stabilitatea si prosperitatea pe termen lung a acestei regiuni si, de aceea, problematica regiunii Marii Negre reprezinta o constanta a dialogului bilateral. Ne dorim ca perceptiile noastre comune asupra dimensiunii strategice a regiunii sa fie convergente, in sprijinul stabilitatii si securitatii regionale", a aratat Presedintia.

Administratia Prezidentiala mentioneaza ca toate aceste mesaje au fost transmise si in cadrul discutiilor purtate luni dimineata de consilierul prezidential Ion Oprisor cu ambasadorul Republicii Turcia la Bucuresti.

"In timpul intrevederii, partea turca a primit clarificarile oferite, ambele parti convenind ca relatiile bilaterale dintre Turcia si Romania continua, neafectate, in aceiasi parametri ca si in prezent", a subliniat sursa citata.

Presedintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj cu prilejul deschiderii lucrarilor programului "Securitate in Regiunea Marii Negre. Provocari comune, viitor sustenabil", care a fost prezentat de consilierul prezidential Ion Oprisor. In mesaj se arata, intre altele, ca actualul context international releva agravarea unor amenintari complexe si dinamice la adresa stabilitatii regiunii extinse a Marii Negre.

"Sub influenta evenimentelor politice si militare din ultimii ani, aceasta zona a devenit un loc de intalnire a diferitelor sfere de influenta, situandu-se la intersectia unor granite geopolitice si geo-economice sensibile. Arealul reprezinta o frontiera maritima a Aliantei Nord-Atlantice si a Uniunii Europene, dar, in acelasi timp, un coridor de acces strategic spre Asia Centrala si Orientul Mijlociu, tablou complicat suplimentar de axa Rusia - Turcia - Iran", se arata in mesaj.