Cateva zeci de membri marcanti ai comunitatii academice din Iasi lanseaza un apel public pentru apararea democratiei si a statului de drept. Ei cer intoarcerea in limitele Constitutiei si oprirea "albirii" politicienilor corupti.

Iata apelul si semnatarii:

În seara zilei de 31 ianuarie 2017, fără respectarea unor prevederi constituționale și legale, Guvernul României a adoptat OUG 13/2017 de modificare a Codului penal. Actul respectiv a provocat o reacție dură din partea societății civile din România și diaspora românească. La mitinguri și demonstrații zilnice, la care participă sute de mii de oameni, în foarte multe orașe din țară și străinătate, cetățenii români acuză tentativele Guvernului de a legaliza practic furtul din banii publici și disprețul față de lege.

După 1989, România a parcurs un drum presărat de sincope. Ancorarea de principiile și valorile fundamentale ale democrației și economiei de piață a fost plătită chiar cu sângele a peste o mie de oameni în zilele Revoluției și mineriadelor care au urmat.

Credem că în aceste zile, în care câștigurile obținute în urma a 27 de ani de eforturi și sacrificii sunt puse în pericol, este nevoie, mai mult ca niciodată, de o voce puternică a lumii academice. Apărarea statului de drept, a democrației și a unei justiții egale pentru toți ar trebui să devină un mod de a fi al fiecăruia dintre noi. Facem apel la Președinte, Parlament și Guvern să ia toate măsurile pentru oprirea asaltului asupra statului de drept și întoarcerea în limitele impuse de Constituție. Albirea unor politicieni acuzați de acte de corupție, abuz în serviciu și conflicte de interese nu este nicidecum oportună pentru societatea românească.

Iași, 4 februarie 2017

Membri ai comunității academice din Iași:

Flavius Solomon – Istoric

Dorin Dobrincu – Istoric

Gelu Bourceanu – Chimist

Ioan Tofan – Matematician

Alexander Rubel – Arheolog, germanist

Petronel Zahariuc – Istoric

Bogdan Crețu - Filolog

Livia Ciupercă – Scriitoare, jurnalistă

Dumitrel Ghiba – Matematician

Vasile Cotiugă – Arheolog

Lucian-Claudiu Topor – Istoric

Mariana Codruț – Poetă, prozatoare, publicistă

Mihai Chiper – Istoric

George Țurcănașu – Geograf

Mariana Neamțu – Chimist

Paul Nistor – Istoric

Eugen Vărvărucă – Matematician

Noemi Bomher – Literat

Ovidiu Cârjă – Matematician

Christian Tămaș – Orientalist, scriitor

Maria Magdalena Székely – Istoric

Adriana Miron – Muzeograf

Claudia Nădejde – Fizician

Florea Ioncioaia – Istoric

Doris Mironescu – Filolog

Ovidiu Buruiana – Istoric

Lucrețiu Bîrliba – Arheolog

Ioan Pop – Matematician

Lucian Leuștean – Istoric

Alina Chiper – Fizician

Cristina Irimia – Filolog

Florin Bucaciuc – Consilier juridic

Liviu Pilat – Istoric

Gabriel Mursa – Economist

Vasile Iancu – Scriitor

Victor Cojocaru – Arheolog

Gabriela Cârjă – Chimist

Lucian Munteanu – Arheolog

Dănuț Mănăstireanu – Teolog

Vasilica Mîrza – Muzeograf

Smaranda Ghita – Cadru didactic preuniversitar

Mihai-Bogdan Atanasiu – Istoric

Felix-Adrian Tencariu – Arheolog

Cătălin Galeș – Matematician

Iulia Dumitrache – Istoric

Diana-Măriuca Vornicu – Arheolog

Oana Constantinescu – Matematician

Ilie Moisuc – Filolog

Dan Aparaschivei – Arheolog

Mihai Mîrza – Arhivist

Felix Aftene – Artist plastic

Ovidiu Buruiană – Istoric

Emanuel Grosu – Filologie clasică

Marius Alexianu – Arheolog

Dinu Moscal – Filolog

Roxana-Gabriela Curcă – Arheolog

Daniela Mitrofan – Psihoterapeut

Alexandru Istrate – Istoric

Susțin acest apel și mulți universitari din afara Iașului, printre care:

Alexander Baumgarten – Filozof (Cluj-Napoca)

Maria Bucur-Decard – Istoric (Bloomington, Indiana)

Dinu Poștarencu – Istoric (Chișinău)

Daniel Ursprung – Istoric (Zürich)

Lucian Nastasa Kovacs – Istoric (Cluj-Napoca)

Altay Coşkun – Arheolog (Waterloo)

Alexandru Avram – Arheolog (Le Mans)

Sarolta Solcan – Istoric (București)

Florian Matei-Popescu – Arheolog (București)