Dacian Ciolos: Asteptam semnale concrete pentru accesul produselor agro-alimentare romanesti pe piata chineza

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 6 noiembrie 2016, 10:21 Actualitate | Esenţial

Premierul Dacian Ciolos spune ca asteapta "semnale concrete" din partea autoritatilor chineze pentru accesul produselor agro-alimentare romanesti pe piata chineza, transmite Agerpres.

Ciolos a vorbit despre dezvoltarea schimburile comerciale intre Romania si China in contextul participarii sale, sambata, la cea de-a 5-a reuniune a sefilor de guverne din statele Europei Centrale si de Est si China, in format 16+1, organizata la Riga, in Letonia.

"Asteptam semnale concrete din partea autoritatilor chineze pentru accesul produselor agro-alimentare romanesti pe piata chineza. Ma gandesc in primul rand la carne si la produsele din carne. Exista deja acces pentru un operator pentru carne de porc, dar ne asteptam si la alti operatori, (...) si in alte domenii in productia de carne", a declarat premierul Ciolos, sambata, in timpul unor declaratii de presa acordate la Riga, conform unei inregistrari publicate pe pagina de YouTube a Guvernului.

Potrivit premierului, este necesara acordarea certificatelor de export care sa permita accesul acestor produse romanesti pe piata chineza.

"E vorba de acreditarea companiilor romanesti, care produc carne si care doresc sa exporte. Aceasta acreditare se face cu fiecare caz in parte, pornind si de la situatia sanitar-veterinara a acestor intreprinderi romanesti si aici, Autoritatea Sanitar-Veterinara este in contact cu autoritatea similara din China, insa e nevoie si de un impuls la nivel inalt pentru acest lucru. Cunosc bine acest subiect inca de pe vremea cand eram comisar european si stiu ca dincolo de partea tehnica e nevoie de un impuls si la nivel guvernamental", a spus Ciolos.

Seful Guvernului a mai afirmat ca este interesat si de dezvoltarea turismului intre cele doua tari.

"In acest sens, s-au facut deja pasi pentru a se facilita partea administrativa a obtinerii vizelor pentru turistii chinezi, care viziteaza Romania, si (...) ar exista o oportunitate chiar a unor chartere din China, cu destinatie Bucuresti, destinatie directa", a explicat Ciolos.

Totodata, acesta a spus ca, in marja summitului, urma sa aiba intalniri bilaterale cu prim-ministrul chinez, Li Keqiang, si cu cel leton, Maris Kueinskis.

"Am avut contacte cu mai multi prim-ministrii care (...) sunt prezenti aici", a spus Ciolos, dandu-i exemplu pe omoloaga sa din Polonia, pe prim-ministrul slovac si pe premierul sarb.

Pe de alta parte, Dacian Ciolos a precizat ca, in timpul discutiilor cu omologul sau chinez, va aborda si subiectul proiectelor de la Rovinari si Cernavoda.

"Urmeaza (...) sa subliniez faptul ca s-a progresat in acest an destul de mult si pe proiectul (...) termocentralei de la Rovinari si pe cel de la Cernavoda, pe reactoarele 3 si 4. Suntem in faze avansate, dar sunt cateva puncte care trebuiesc inca clarificate si pe care avem nevoie de o pozitie clara si din partea chineza. Noi trebuie sa tinem cont si (...) de reglementarile de piata europene, care trebuie sa se traduca in elementele de contract care urmeaza sa fie decise", a explicat Ciolos.










621 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version