Judecatorii Curtii Constitutionale au respins, miercuri, sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind organizarea alegerilor locale intr-un singur tur de scrutin. Presedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat, dupa ce Curtea Constitutionala s-a pronuntat in acest caz, ca o prima sesizare a lui Liviu Avram (privind numarul minim de semnaturi necesare depunerii unei candidaturi) a fost "respinsa ca neintemeiata", aratand ca este rolul Parlamentului sa stabileasca legea electorala si modalitatile de organizare a alegerilor si nu s-a gasit niciun motiv pentru care acest lucru sa se schimbe.

Jurnalistul Liviu Avram pledeaza in fata CCRFoto: Privesc.eu

Cea de-a doua sesizare a jurnalistului (privind neconstitutionalitatea alegerilor intr-un singur tur) a fost respinsa ca inadmisibila, Augustin Zegrean declarand ca "acest lucru nu are legatura cu cauza trimisa judecatii. In acest dosar se judeca posiblitatea autorului exceptiei de a candida sau nu cu semnaturile pe care le-a depus, nu se judeca legea electorala in ansamblul ei".

CCR mai are pe rol o exceptie ridicata de acelasi jurnalist, iar surse politice au declarat pentru HotNews.ro ca ea va fi discutata pe 11 mai.

Judecatorii Curtii Constitutionale au dezbatut miercuri sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind organizarea alegerilor locale intr-un singur tur de scrutin. Sedinta a inceput la ora 10:00.

Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, a declarat miercuri, inainte de inceperea sedintei, ca nu crede ca o schimbare ar afecta alegerile, fie ca este vorba despre un tur electoral, doua sau trei. "Am vazut ca voi stiti deja rezultatul. Am vazut la televizor ca unii chiar pun pariu pe solutia pe care o sa o dam astazi", le-a spus Zegrean jurnalistilor miercuri dimineata, la sosirea la CCR, potrivit Agerpres.

Ora 10.52: Dupa ce procurorul desemnat a cerut Curtii sa respinga cererea jurnalistului Liviu Avram, presedintele CCR, Augustin Zegrean, a anuntat ca sedinta se suspenda, iar Curtea ramane in pronuntare. Decizia va fi anuntata astazi.

Ora 10.50: Liviu Avram si-a terminat prezentarea argumentelor in fata judecatorilor Curtii. Augustin Zegrean l-a intrerupt pe Liviu Avram, care prezenta diverse prevederi ale sistemelor electorale din SUA si Marea Britanie: "Domnule Avram, va rog.. Riscam sa declaram neconstitutional sistemul de vot din America". Liviu Avram a replicat, spunind ca se simte obligat sa faca paralele cu sistemele de vot din alte tari pentru ca Valeriu Zgonea spusese ca nu exista nicaieri in lume un sistem precum cerut de Liviu Avram. Zegrean a replica din nou cu umor: "Pai de Zgonea l-au dat afara din partid".

Intrebat daca 20% poate fi un procent reprezentativ pentru un candidat, Zegrean a precizat ca acest lucru depinde "de la caz la caz": "De exemplu, 3 e mai mare decat 2, 5 e mai mare decat 4, 7 e mai mare decat 6 si asa mai departe. Cine are mai multe voturi, dupa regula de acum, cine ia mai multe voturi numeric ala castiga", a raspuns presedintele CCR la intrebarea ce inseamna cel mai mare numar de voturi estimate, asa cum se mentioneaza in prezent in lege.

In ceea ce priveste recomandarea Comisiei de la Venetia in aceasta speta, presedintele CCR a subliniat ca este o recomandare de a nu se modifica legea electorala cu cel putin un an inainte de alegeri: "Ei spun sa nu se modifice legea electorala cu cel putin un an inainte de alegeri, dar asta nici nu stiu daca ar fi o schimbare care ar afecta intr-un fel alegerile, pentru ca este vorba despre un tur sau doua tururi sau trei tururi, nu stiu", a adaugat Augustin Zegrean.

CCR discuta miercuri exceptia privind unele prevederi din Legea alegerilor locale, printre care si cele referitoare la declararea ca fiind ales a candidatului care a intrunit cel mai mare numar de voturi in primul tur de scrutin.

Dezbaterea are loc cu doar doua zile inainte de startul oficial al campaniei electorale si, in eventualitatea admiterii exceptiei, ar putea schimba jocurile politice.

In cazul in care Curtea decide ca articolul din lege care stabileste desfasurarea alegerilor intr-un singur tur de scrutin contravine Legii fundamentale, Parlamentul ar trebui sa modifice legea. O alta varianta ar fi interventia Guvernului printr-o ordonanta de urgenta care sa puna in acord legea cu decizia judecatorilor.

Desi PNL a facut demersuri in instanta pentru a contesta legea la CCR, dosarul a ajuns pe masa judecatorilor constitutionalisti datorita unui jurnalist.

Pe 16 aprilie, Tribunalul Bucuresti i-a dat castig de cauza jurnalistului Liviu Avram si a decis transmiterea catre Curtea Constitutionala a sesizarii sale privind exceptia articolelor din lege privind numarul necesar de semnaturi pentru un candidat independent si organizarea alegerilor locale intr-un singur tur.

Decizia Tribunalului Bucuresti vine in cadrul unui proces deschis de jurnalist, care si-a depus candidatura la Primaria Capitalei, ca independent, tocmai pentru a putea ridica exceptia de neconstitutionalitate asupra legii.

Liviu Avram si-a depus candidatura pentru functia de primar general al Capitalei, depunand o lista cu doar trei semnaturi de sustinere, demers care i-a permis sa aduca in atentia CCR articolul 50, alineatul 2 (Legea 115/2015-n.r.), referitor la numarul de semnaturi necesare depunerii candidaturilor, cerand in aceeasi sesizare si extinderea controlului CCR asupra articolului 101, alineatul 2 care prevede alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin.

Liviu Avram a mai spus ca a cerut extinderea controlului CCR si asupra alegerii primarilor intr-un singur tur, afirmand ca cei care candideaza independent trebuie sa indeplineasca conditii exigente de reprezentativitate, in timp ce pentru cei alesi legea coboara sub standarul constitutional criteriul de reprezentativitate.