​Un tren de marfa care a plecat acum doua saptamani din estul Chinei a ajuns la Teheran dupa un parcurs de 10.400 km, calatoria fiind una istorica fiindca itinerariul aminteste de vechiul Drum al Matasii, scrie AFP. Calatoria este importanta si pentru prezent, fiindca cele doua tari vor ca in zece ani valoarea schimburilor comerciale sa ajunga de 12 ori mai mare decat in prezent.

Trenul chinez de marfaFoto: Captura YouTube

Trenul a plecat din estul Chinei si a trecut prin Kazahstan si Turkmenistan, ajungand apoi in Iran. Calatoria feroviara de 10.400 km reprezinta o premiera, iar trenul cu 32 de containere a facut 14 ziile. Pe mare, drumul ar fi durat cu 30 de zile intre porturile Shanghai (China) si Bandar Abbas (Iran), iar pana in Teheran se mai fac alte sapte zile.

Linii de cale ferata existau intre cele doua tari, insa acest proiect cu legaturi directe a fost posibil datorita imbunatatirii relatiilor comerciale dintre cele doua tari. In prezent, schimburile comerciale dintre cele doua tari se situeaza la 50 miliarde euro/an, scopul fiind ca ele sa ajunga la 600 miliarde euro in zece ani.

Totul se intampla la o luna dupa ce presedintele chinez Xi Jinping a facut o vizita istorica in Iran.

Proiectul este parte a unei initiative chineze de renastere a vechiului Drum al Matasii pe care negustorii faceau comert intre Europa si Asia de Est.

Trenul va transporta cel putin o data pe luna marfa intre cele doua tari. Planurile sunt ca legatura feroviara sa fie continuata spre Europa.

Chinezii au avut recent o premiera feroviara cu Europa, inaugurand in 2015 o legatura comercial cu Gernania.