Actualizat acum

FOTOREPORTAJ De-a mama si de-a tata

de     text: Alexandra Dincă / fotografii: Bogdan Dincă
Miercuri, 18 noiembrie 2015, 2:00 Actualitate | Esenţial

Grădinița nu își propune performanță academică, ci formarea unor deprinderi sănătoase, atât fizic, cât mai ales emoțional. Într-o familie în care tatăl muncește în Anglia sau prin sat cu ziua, iar mama gravidă îngrijește de șapte copii (atunci când nu muncește și ea cu ziua), copilul își umple timpul cu televizorul și joaca pe stradă. Absoarbe ca un burete exemplele din jur, pe care și le integrează ca repere ale normalității.

E 8.50 și o văd ieșind de după poarta înaltă și verde. Are câteva cartoane mari în brațe, de după ele îi răsare părul blond și ciufulit adolescentin. Trece podul și a ajuns deja la grădiniță, îmi spune că ar putea la fel de bine să vină în pijamale, la cât de aproape locuiește. Cu toate că e vacanță, răscolește prin geanta ei maro după chei și deschide porțile grădiniței, pentru programul de vară Șotron 2015, al Asociației Ovidiu Ro.

O cheamă Izabella Orban, dar oamenii din Apața îi spun Doamna Izabella. Le-a fost educatoare părinților, iar acum aceștia își aduc copiii tot în grupa ei. Cei 25 de ani de lucru ca educatoare, deschiderea și bunătatea ei au transformat-o într-o instituție. Da, Doamna Izabella este o instituție. 






  Într-o zi obișnuită, Izabella organizează spațiul și materialele din grădiniță, dă cu mopul, spală 30 de mânuțe, cântă și dansează desculță, în picioare, în genunchi, pe covor sau afară, încercând să mai ia o gură de cafea între momente. Traduce din română în maghiară copiilor și îi corectează pe cei mici, care abia învață să vorbească. “Maimuțele nu ARE viață, mamă, AU viață”.

Îi învață pe copii despre bunătate și spiritualitate, încercând să mențină un discurs echilibrat.

          - “Cine ne dă nouă lumină și căldură?”
          - “Domnul Isus!”, răspund în cor câțiva copii.

          - “Nu mamă, vreau să spun că e mare, acolo sus pe cer și viața fără el nu ar fi posibilă.”
          - “Domnul Isus”, răspund iar copiii.
          - “Soarele”, se aude timid din dreapta.
          - “Bravo, mamă! Soarele!”

Dar treaba ei nu se termină când copiii pleacă acasă. Urmează completarea multor hârtii și hârtiuțe, birocrație de la minister, consilierea părinților pe probleme de parenting, citit facturi sau scris adeverințe pentru părinții care nu știu să scrie și să citească. Câteodată se uită la desene animate ca să țină pasul cu nivelul discuțiilor din clasă. 



                                                                                           *  






Suntem în Apața, la nici 40 de kilometri de Brașov. Trei etnii: români, unguri și romi. Cel puțin așa îi împarte recensamântul. Casele sunt de trei feluri, cele de la stradă sunt ale “gospodarilor”, specifice zonei, cu porți mari și acoperișuri ascuțite. Cele din chirpici și lemn, modeste, ale oamenilor care au construit pe deal, de multe ori fără autorizație, și casele noi, de cărămidă, într-o permanentă construcție, ale celor care au plecat la muncă în Anglia. În Apața există o tradiție a mersului la muncă în Anglia. Există un autobuz care face naveta din Londra în Apața. Și câteva curse ocazionale. Înainte să ajungem pe teren, am căutat pe net detalii despre sat. Pe site-urile de știri am găsit câteva articole despre sărăcie, mulți bărbați întorși cu forța din Anglia, analfabeți, comunitate destul de mare de romi, infracționalitate ridicată. Poate era cazul să ne facem griji, dar mai tare m-au îngrijorat comentariile articolelor. 







                                                                                           *  



Pe strada principală, adică pe DN 131, se află clădirea Poliției. Acolo îmi strânge mâna agent șef principal Mateiu Cristian. Are aproape doi metri înalțime și uniforma îl face să pară și mai mare. Ne așezăm față în față, la un birou pe care se străduiesc să încapă câteva zeci de dosare. 


“Acuma nu că vreau să pară că fac discriminare, dar vedeți dumneavoastră, toate dosarele de furt pe care le am sunt ale romilor. Că fură tot ce se poate fura. Fură curent, lemne, lucernă, sfeclă. Când nu fură în sat, fură în Anglia sau în Brașov sau în tren spre Brașov. Și când nu fură, cerșesc. Nu vreau să credeți că sunt toți așa, că nu sunt, dar deținem un record la numărul de apeluri către 112. Chiar săptămâna trecută s-au certat doi copii, 17 ani aveau. Unul s-a aprins mai tare și i-a tăiat gâtul celuilalt. A fost și la știri. Oamenii aici se aprind foarte ușor și nu își acordă unii altora prezumția de nevinovăție. Ai zis ceva, pac! Nu stăm la discuții!
Partea cea mai proastă e că îi implică și pe copii în toata povestea asta. Ei știu că până la 14 ani copiii nu răspund penal, așa că le este simplu să îi pună în căruță și să îi trimită după diverse. Poți să le faci ceva copiilor? Nu poți.
Ceea ce văd că îi mai ține pe unii cât de cât e religia. Pocăiții sunt mai liniștiți, cu ei nu avem probleme, în casele lor nu se bea și nu se fumează, se vede că le rămân bani pentru alte cheltuieli.”


Cheltuieli care înseamnă, în multe cazuri, alți copii, pentru ca sexul protejat e păcat. Au familii numeroase, în medie 6-7 copii, care ajung să se crească unii pe alții. Plimbându-te pe străzile din sat, observi ușor că aproape toate femeile sunt fie însărcinate, fie cu un bebeluș micuț în brațe. 








                                                                                           *  



Vasele se spală în două ape cu o cârpă făcută dintr-un tricou vechi. Prima apă pentru murdărie, a doua pentru clătit. Fundul cratițelor nu se spală. E plin de negreală și nu are sens să îl speli, pentru că soba din curte afumă așa de tare că s-ar face imediat la fel de negre. Ligheanul de metal e greu și apa cleioasă din el se împrăștie în toată curtea când s-a terminat treaba. Gabriela îl manevrează cu dificultate, uneori se udă pe tricou, burta în care crește al șaptelea bebeluș e mare și distanța dintre vase și burtă dispare la unele manevre.

Gabriela e mică și slabă, un copil născut în ‘85. O dau de gol doar varicele groase. I le zăresc în cei doi centimetri de unde se termină fusta și încep călcâiele. A fost cât pe ce să piardă sarcina când a fost la cosit fânul și a început să sângereze pe câmp. Acum încearcă să nu facă efort fizic prea mare. Greu, când ai de gătit și de spălat pentru șase copii. Găinile intră în casă, copiii mici se joacă pe strada plină de praf, cei mari vin de la școală sau de la muncă și ziua are doar 24 de ore.

Toți copiii Gabrielei merg la școală și la grădiniță, cu toate că ea nu știe să scrie sau să citească. Bebe e în clasa a 8-a, Leo a 5-a, Mario a 3-a, Edi tocmai a început școala, Estera e în grupa mare, iar Matei e primul an la grădiniță, în grupa mică, a Izabelei. 





Gabriela nu știe ce va fi bebelușul, sexul copilului este ultima dintre grijile sale. Deși recunoaște că și-ar dori o fetiță, poate că îi era mai bine să fi născut o fetiță printre primii copii, să o ajute cu treaba în casă. La fel cum bărbații preferă un băiat care să le preia din îndatoriri când mai crește, așa cum Leo și Bebe au început deja în gospodăria lor.




                                                                                           *  



De la grădiniță în dreapta se face o stradă pietruită în sus, spre deal. Mergem printr-un praf subțire amestecat cu pietriș, până într-o intersecție la care facem stânga. E încă răcoare, sunt foarte curioasă cum arată dealul iarna, scăldat în noroi și ostil pentru oameni și căruțe. Lumea ne salută în engleză, unii ne întreabă cu ce umblăm.

Daniela are părul blond și niște câlți prin el. Are un tricou verde deschis și o fustiță albă, acum ceva mai gălbuie, de la praf. Cumpără pe datorie de la magazin, chiar dacă știe că nu are voie. Mănâncă chipsuri și niște biscuiți glazurați, care se dizolvă la soare într-o pastă de culoare incertă. Mâzga li se prelinge pe degete, se amestecă cu praful și cu negrul de sub unghii. Sunt încântați! La magazin nu se găsesc produse pe care le văd în reclame, recunosc prea puține mărci de acolo, restul sunt cu etichete în turcă sau maghiară. Au o pasiune pentru concentrat de suc și energizant la 1 leu jumate, pe care îl poștesc, de la mic la mare. Praful se linge din palmă, a ta sau a altcuiva, portocaliul se mută din căușul palmei pe limbă și pe cerul gurii. Flavius are un an și jumătate și urlă să ia și el o gură. “Dă-i fă un pic, că nu moare! Nu ți-i milă?” Frații îi dau cutia și se amuză de întâlnirea lui cu acidul. Copilul scuipă înapoi în cutie, jocul o ia de la capăt.

Se joacă de-a mama și de-a tata, de-a magazinul și de-a calul. Nu au jucării, dar improvizează cu succes. Cu o sfoară de rafie, unul sau doi copii sunt înhămați, în timp ce imită perfect animalele, scot sunete și își mișcă capetele de parcă ar avea ciucuri roșii la urechi. Aleargă pe drum. Uneori o bicicletă sau o tricicletă devine căruță, la frâne bruște se rostogolesc unii peste alții și se amuză copios. Nimeni nu plânge, cine plânge este luat în brațe de orice copil mai mare aflat în preajmă.

Mă așez pe iarbă, căutând niște umbră. O găsesc în spatele unor rufe colorate întinse pe o sârmă. Câțiva copii se țin după mine, stau aproape goi în soare și se minunează de nevoia mea constantă de umbră. Și eu mă minunez de ei. S-a facut ora două și suntem în plin cod galben de caniculă. 






Liniștea noastră e spartă brutal de niște țipete și, din vârful dealului, bubuie ceva. Un cal s-a dezlegat de unde era pironit, aleargă speriat spre noi. Se împiedică de vana în care stau rufe la înmuiat, o împrăștie cât colo și trece la câțiva centimetri de Flavius, pe care sora mai mare îl ia pe sus din calea copitelor.

“Bag cuțitu’ în gâtul lui dacă te mai prind că îl scapi aici. Prostu’ ala de tată-tău ce păzește? Nu vezi că dă peste copii?”

Cei mici bat animalele, aleargă câinii cu bățul, îi călăresc, Alexandra ia pisica, și-o pune pe cap, apoi o aruncă cât colo, râzând isteric. Animalele nu au nume și nici un stăpân. Mai puțin caii, care trag căruța. 






Câinele s-a ascuns, o parte dintre copii au adormit, răpuși de căldură. Alții se stropesc cu apă sălcie, adusă în butoaie cu căruța tocmai din celălalt capăt al satului. Mamele continuă să frece rufele în vană.

E liniște pe deal. Fără lideri, fără autoritate, fără limite. Nimeni nu le spune copiilor ce să facă, sunt lăsați liberi. Ceea ce nu ar fi chiar o problemă într-o lume ideală. În universul distopic în care trăiesc, însă, lipsa limitelor îi face și mai vulnerabili. Atât în relația lor cu mediul (copii care se curentează în instalații electrice improvizate, se taie în sticle aruncate tot de ei sau își rup mâinile cazând din căruță), cît și în relație cu cei mai mari (de unde învață că cel care dă mai tare poate face și regulile). 








                                                                                           *  



În copilăria timpurie, creierul uman are nevoie să învețe despre limite și norme sociale pentru a se dezvolta armonios. Iar copiii au nevoie de limite. Puse cu blândețe și empatie, limitele îi arată unui copil că cineva se preocupă de el, îl învață ce înseamnă un comportament inacceptabil și cum să își crească rezistența la frustrare și să își gestioneze emoțiile. Lipsa limitelor este considerată o formă de neglijență.

Pe scurt, copilul poate să mănânce unde vrea sau să plece unde vrea, părintele nu intervine. În mintea copilului acest comportament al părintelui se traduce în “nu îi pasă suficient de mult de mine, ca să îmi spună ce nu e în regulă”. Este tipul de comportament pentru care, în alte țări, copiii sunt luați de lângă părinți. 






Rolul educației timpurii devine vital în cazul acestor familii. Grădinița vine în ajutorul părinților, oferind copiilor acces la resurse pe care altfel nu le pot accesa.

Grădinița nu își propune performanță academică, ci formarea unor deprinderi sănătoase, atât fizic, cât mai ales emoțional. Într-o familie în care tatăl muncește în Anglia sau prin sat cu ziua, iar mama gravidă îngrijește de șapte copii (atunci când nu muncește și ea cu ziua), copilul își umple timpul cu televizorul și joaca pe stradă. Absoarbe ca un burete exemplele din jur, pe care și le integrează ca repere ale normalității.






Un copil care merge la grădiniță are șanse mai mari să nu abandoneze școala, pentru că deja are niște deprinderi formate, pentru că poate să se adapteze unui program, să stea în bancă, să scrie și să colaboreze cu colegii. Iar asta îi dă mai multe șanse să găsească un loc de muncă mai târziu. 



                                                                                           * 




Când s-a apucat de meserie Izabella, imediat după revoluție, copiii erau puțini și murdari. Mulți aveau păduchi, resursele grădiniței erau limitate, toaleta era în curte, afară era frig și motivația unui educator era, în mare parte, interioară. Dar Izabella a rămas. Toți cunoscuții ei știau când are serbare și toți i-au umplut garajul cu cartoane si plastic, materiale reciclabile de tot felul, lucruri care au primit o nouă viață sub îndrumarea ei. Ca un adevărat star de pe Pinterest, a transformat cartoane de ouă în narcise si hârtia în costume de serbare.

A urcat pe deal, unde stau romii, acolo unde nu urcau primarii cu mandatele, a vorbit cu părinții, a chemat copiii la grădiniță. Și ei au venit. 






Pentru că a avut nevoie de ajutor, a aplicat la programul Fiecare Copil în Grădiniță, iar acum Apața a devenit una dintre comunitățile în care această asociație activează. Și primele rezultate se văd deja. Învățătoarele au mai mulți copii la clasa pregătitoare, copii pe care acum nu îi mai iau de la zero, pentru că știu să recunoască cifre, au răbdare să stea în bancă și au legat deja prietenii cu colegii.

Ovidiu Ro este un ONG care încearcă să convingă atât părinții, cât și statul român, că educația timpurie este șansa reală pe care copiii o au pentru a nu abandona școala în primii ani, pentru a absolvi cele zece clase obligatorii, pentru a obține o calificare și, ulterior, pentru a ocupa un loc pe piața muncii. Mecanismul e simplu. Familia primește un tichet în valoare de 50 de lei dacă copilul merge în fiecare zi a lunii la grădiniță. Pe lângă acest tichet, copiii primesc rechizite (indiferent dacă fac parte din program sau nu), cadrele didactice beneficiază de traininguri și materiale didactice, grădinița primește produse de igienă și finanțare pentru diverse activități (precum Ziua Fructelor în fiecare lună).

Programul a fost implementat cu succes, numărul de copii care vin la grădiniță a crescut, astfel că acum se vine la grădi în două schimburi, de dimineață și de după-amiază. Sunt cinci grupe, 155 de copii, din care 34 la secția maghiară și 121 la secția română.

În primăvară, Ovidiu Ro a lansat un demers legislativ prin care acest mecanism de acordare a tichetelor sociale să fie replicat la nivel național, iar pe 7 octombrie, proiectul de lege a fost votat de plenul Camerei Deputaților, urmând că tichetele sociale să fie acordate din bugetul de stat, la nivel național.




                                                                                           * 




Cel mai ieftin mod de a ajunge din Apața în Brașov este cu personalul Rupea-Brașov, o rută cu câteva vagoane prin care bate vantul.

Mădălin, asemeni altor copii din Apața și din satele învecinate, mergea la cerșit. Până când s-a făcut prea mare și lumea de pe stradă a început să îl întrebe de ce nu se duce la muncă. Acum are 14 ani. Nu știe să scrie sau să citească. Nu știe să numere vacile, dar le știe după cum arată și după stapân, iar asta îl ajută să nu le piardă când le mai scapă în culturile sătenilor. Cel puțin asta făcea în urmă cu câteva săptămâni. Acum nu mai e la vaci, s-a mutat la cartofi împreună cu mama lui, care e însărcinată, și cu alte rude.

O zi de muncă se plătește cu 40 de lei și un sac de cartofi. 







                                                                                            * 




Din septembrie, Izabella este educatoare la grupa mică, generația de anul trecut a plecat la școală.

După program, fumăm o tigară în debaraua convertită în cancelarie minusculă. Suntem înconjurate de cutii de carton cu rechizite, cornuri și lapte. Izabella are în spate o etajeră camuflată de un cearceaf albastru cu pelicani și stuf. Îmi povestește că grupa mică este una a descoperirilor și sunt copii care nu vor să mai plece acasă.

“Dar sunt alții, ah, ce mai plâng la început. Ca niște mielușei. Până se obișnuiesc cu noi, cu ideea că mama stă pe hol, cu regulile. La grupa mică avem copii care cer la toaletă din 10 în 10 minute, primele săptămâni se duc doar ca să tragă apa și să deschidă singuri robinetul. Unii descoperă săpunul lichid. Sunt fascinați. Da’ de unde vine apa? Cine o încălzește? Ce sunt țevile?” La fel e și cu hârtia igienică, cu caloriferul cald, cu creioanele și cu cărțile. “Le mai spun: pune, mamă, hârtia la coșul de gunoi! Și se uită cu mirare la mine și mă întreabă ce e ăla coș de gunoi. Pentru că ei acasă nu au coș de gunoi, unele gunoaie merg la sobă, altele la animale, sau prin curte. Pentru cei care au curte.” 






Grădinița devine astfel un spațiu de învățare și de socializare, făcute altfel decât la colțul străzii sau la coada calului. Este un loc în care copiii sunt încurajați să cultive deprinderi noi, cum ar fi spălatul pe mâini înainte de masă, folosirea unor cuvinte “magice”, precum “te rog frumos” și “mulțumesc” sau lucrul în echipă.

Jocurile de la grădiniță sunt de două feluri, structurate și libere. În jocul liber, copiii (mai ales cei care se știu de prin vecini) țes povești pornind din experiențele personale. Se joacă de-a furatul lemnelor. Unul stă de șase și vorbește la un telefon mobil imaginar, în timp ce un altul deschide poarta și mână căruța în curte. În alte jocuri, iau din cutia cu cuburi niște cilindri care devin doze de bere, se ceartă, se împacă și se culcă unii peste alții la final.

Unora le mai scapă câte o înjurătură sau un gest obscen. “Până la urmă nu poți să îi condamni”, îmi zice Izabella, “ei stau câte 8-9 într-o căsuță de 3 pe 3, dorm în același pat în care sunt concepuți și frații lor. Apoi îi văd și pe frații mai mari, care sunt destul de expliciți în limbaj și comportament.”

“Până și mamele își alintă copiii în curtea grădiniței cu “pizda mea”. Nu cu “puiul meu” sau ”lumina ochilor mei”. Ci cu “pizda mea”. Pentru că de acolo vin banii, de acolo vine iubirea, toata bunăstarea, dacă vrei, vine de acolo. Dar noi încercăm, le spunem că la grădiniță nu acceptăm un astfel de vocabular.” 







                                                                                           *  



“Auzi, dar vrei să îți zic o poveste care m-a impresionat acum câțiva ani?


Acu’ ceva vreme o mamă a venit să își aducă fetița la grădinița. Arăta foarte obosită, ceva nu era în regulă cu ea și am luat-o deoparte să o întreb dacă s-a întamplat ceva.
          - Ei, ce să se întample doamnă, zice, nu am dormit toată noaptea, nu prea dorm nopțile. Am un bebe mic.
          - Și plânge noaptea, mamă? Se trezește des?
          - Nu doamnă, măcar de-ar fi asta. Noaptea se urcă șobolanii pe el și îl mușcă. Noi ăștia mai mari ne mai apărăm, le mai dăm un picior, dar el nu poate și l-au mușcat. Praf l-au făcut. Ziua e mai bine, dar noaptea e greu de tot.

Și m-a impresionat. Pentru că femeia venea în fiecare dimineață să își aducă copilul la grădiniță. Pentru că grădinița înseamnă o șansă să ieși de acolo.” 







                                                                                           * 




Text: Alexandra Dincă / Fotografii: Bogdan Dincă

Material realizat în cadrul Burselor de Jurnalism Civic oferite de Asociația OvidiuRo în scopul informării publicului cu privire la necesitatea accesului la educația preșcolară pentru cei mai săraci copii din România.

Daca vrei să susții programul Fiecare Copil în Grădiniță trimite GRĂDI prin sms la 8844 și donează 2 euro/lună sau intră pe www.ovid.ro pentru a afla cum altfel poți să te implici.  


Citeste mai multe despre   


5162 vizualizari
  • -2 (8 voturi)    
    presa ? (Miercuri, 18 noiembrie 2015, 8:48)

    dorin valeriu [anonim]

    Deci, un ziarist din Romania isi incepe articolul pornind de la "o familie" din Romania in care tatal munceste in strainatate sau ocazional, cu ziua iar mama ingrijeste cei sapte copii, intr-o mizerie cumplita. Un strain, citind cele de mai sus isi poate inchipui ca e un caz tipic, frecvent intalnit in tara noastra. Nu e asa, e un caz - poate frecvent , poate nu - intr-o familie de romi, o minoritate ce reprezinta (dupa recensamant) cam 5% din populatia tarii. E rau, e chiar dramatic, lucrurile trebuiesc indreptate dar de aici si pana la a prezenta situatia ca tipic romaneasca si generala e cale lunga. Si ne mai miram ca strainii ...
    • +5 (11 voturi)    
      Of (Miercuri, 18 noiembrie 2015, 11:22)

      ina [anonim] i-a raspuns lui dorin valeriu

      Tu citesti un reportaj in care e m,entionat printre altele un bebelus muscat noaptea de sobolani, si grija ta e ce-or sa zica strainii, de "aia 5%" care sunt non reprezentativi. Si 1% de-ar fi si tot reprezentativi ar fi. Reprezentativi pentru o tara care, cand aude de copii mancati noaptea de vii, se ingrijoreaza de ce-o sa zica lumea daca se afla.
    • +4 (10 voturi)    
      Aberatie (Miercuri, 18 noiembrie 2015, 11:51)

      asta [anonim] i-a raspuns lui dorin valeriu

      1. Trebuie terminat cu prostia asta 'dar ce cred strainii'. E o idiotenie tipic lumii de mana 2-a, si nu arata decat ca n-avem demnitate, ca o construim in principal doar prin raportul la straini cica 'civilizati', astaptandu-ne sa ne mangaie aia pe cap si sa ne zica: dar vai ce frumosi si destepti sunteti. Zi-le la englezi/francezi/americani ca ne pare rau ca avem o imagine proasta si maxim, din politete, n-o sa zica nimic. Cand sunt sinceri o sa iti zica ca 'da ce va pasa voua ce zic unii la 3000 de km distanta de voi?'.

      2. saracia crunta e vreo 40% din populatie, vezi articolul despre raportul ONU, aparut recent pe HN. Proportia romilor in acesti 40% este mai mare decat proportia lor generala in populatia tarii, dar in nici un caz este o problema exclusiva a lor. Sau mai simplu: in pozele din articol sunt destui copii blonzi..

      Rezolvarea saraciei si lipsei de educatie trebuie sa fie scopul final al oricei guvernari romanesti si trebuie asumate. iar mijloacele sunt diverse - de la investitii in infrastructura, la combaterea discriminarii, la reducerea coruptiei, etc.
  • +4 (6 voturi)    
    reportaj curajos (Miercuri, 18 noiembrie 2015, 14:22)

    sandu [anonim]

    Felicitari autoarei si Doamnei Izabella!
    Ati avut curaj si la problemele de acolo ati aratat si solutia.

    Nu sunt rrom dar am crescut la tara si conditiile din jur erau doar cu putin mai bune.
    Sansa mea a fost ca sistemul de invatamant si de burse mi-au permis sa ajung pana la studii universitare. Si am avut noroc de profesori interesati sa-si faca treaba. In anii '80.
    Acum sunt prea multe cazuri ca mai sus.
    Un stat care nu are grija de proprii cetateni e un stat slab.
    Nu zic sa le dea un peste ci sa-i ajute sa invete cum sa-l prinda.
    Statul trebuie sa ofere sanse de dezvoltare oricui doreste.
  • -2 (4 voturi)    
    aoleu, ce mai fac adultii (Miercuri, 18 noiembrie 2015, 16:46)

    hahah [anonim]

    Daca va uitati mai atent la a treia fotgrafie numarand de la sfarsitul articolului, unde copii culeg mere, in fundal creste canepa, o fi varianta pentru textile nu cred...
  • +1 (1 vot)    
    Gradinita si alte masuri (Miercuri, 18 noiembrie 2015, 19:12)

    BajdechiCosmina [anonim]

    Gradinita e o sansa imensa dar nu suficienta mamele ar trebui sa faca 2 ore pe saptamana de gospodarie, controlate si in caz ca nu respecta ce invata la psiholog .Apoi ar trebui impusa o limita de copii prin conditionarea spatiului locativ necesar si subventionate metode anticonceptionale pana la dobandirea spatiului necesar .9 intr-o camera reduce beneficiul gradinitei la 0
  • 0 (0 voturi)    
    Ei! (Miercuri, 18 noiembrie 2015, 22:51)

    Axel [anonim]

    Mi-a plăcut începutul răspunsului negativ al femeii cu problema șobolanilor.
    „- Ei, ce să se întample doamnă, zice, ...” Începe cu „ei” în sensul de „nu”. SIngura limbă din lume în care „nu” se spune „ei” este finlandeza, limba mea.


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri