Trei concerte programate sa se desfasoare luna aceasta in Clubul Boiler din Cluj-Napoca au fost mutate in parcarea subterana a stadionului Cluj Arena, intrucat patronii localului au decis sa verifice printr-un audit suplimentar masurile de siguranta, in special pe cele privind prevenirea incendiilor, anunta Mediafax, citand un comunicat al Clubului Boiler din Cluj-Napoca. Reprezentantii clubului clujean precizeaza ca spatiul este incadrat de autoritatile de profil la cel mai mic nivel de risc in privinta incendiilor, fiind construit integral din beton.

"Boiler Club anunta mutarea evenimentelor programate in perioada urmatoare pe Cluj Arena, timp in care in club va avea loc un audit suplimentar al masurilor de siguranta existente, in special cele cu privire la prevenirea incendiilor. Spatiul este incadrat de autoritatile de profil la cel mai mic nivel de risc in privinta incendiilor, nivelul 1, fiind integral din beton, inclusiv barurile, si toate materialele din interior sunt ignifuge", se arata in comunicat.

Reprezentantii clubului au subliniat ca Boiler are doua cai de evacuare in caz de urgenta, marcate cu luminoblocuri - semne de culoare verzi care indica iesirile si raman aprinse chiar in cazul intreruperii curentului eletric.

Managerul Boiler, Teodor Negrea, a aratat in comunicat ca tragedia produsa la clubul Colectiv din Bucuresti confirma faptul ca "siguranta participantilor trebuie sa fie principala prioritate a oricarui organizator de evenimente": "Am decis sa ii invitam pe reprezentantii autoritatilor de profil ca, impreuna cu personalul nostru, sa evalueze masurile de prevenire si combatere a incendiilor existente in club si sa sugereze imbunatatiri, fiindca, dincolo de avize si autorizatii, chiar dincolo de masurile pe care singuri le-am luat, stim ca intotdeauna este loc de mai bine."

Directorul Cluj Arena, Radu Ratiu, a declarat ca evenimentele de la Boiler se vor muta in parcarea subterana a stadionului: ""Noi avem un spatiu in care am mai gazduit evenimente muzicale, avem avantajul ca peretii sunt din beton si avem trei cai de evacuare a participantilor. Si daca avem 1.000 - 1.500 de persoane le putem evacua intr-un minut daca e cazul."

Evenimentele care vor fi mutate pe Cluj Arena sunt concertul State of Mind, din 7 noiembrie, setul DJ-ul britanic Synkro (Joe McBride), din 13 noiembrie, si prezentarea, in premiera pentru Romania, a albumului Butterfly Effect al lui DJ Krush (Japonia), din 20 noiembrie.