Curtea Constituţională a României (CCR) a decis marţi că trei articole din Codul de procedură civilă, care impuneau obligativitatea participării unui avocat sau consilier juridic la formularea şi susţinerea recursului de către persoanele juridice, sunt neconstituţionale, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al CCR, plenul Curţii a luat în dezbatere marţi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (2) coroborate cu cele ale art.13 alin. (2) teza a doua şi art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Art.13 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă prevede: Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii. În recurs, cererile şi concluziile părţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept".

Art.84 alin. (2) din Codul de procedură civilă stipulează: "La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat sau consilier juridic, în condiţiile legii".

Art.486 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede: "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.13 alin. (2) teza a doua, ale art.84 alin. (2), precum şi ale art.486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, sunt neconstituţionale.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal.