Primarul municipiului Sfantu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), considera gresita politica sociala actuala a statului, inclusiv cresterea alocatiilor pentru copii, si propune reducerea diferentiata a impozitului pe venit in functie de numarul minorilor aflati in intretinere, astfel incat sa fie incurajate familiile din patura de mijloc a societatii, anunta Agerpres.

Arpad AntalFoto: UDMR

Antal Arpad a declarat joi ca masurile de protectie sociala practicate de guvernele de pana acum au incurajat familiile sarace sa aiba un numar mare de copii, iar aceasta politica este "falimentara".

"Este o politica sociala gresita ce se face si ce s-a facut in ultimii 25 de ani in Romania. Practic, nici guvernele de stanga si nici cele de dreapta nu au avut politici sociale prin care sa incurajeze patura de mijloc a societatii sa accepte sa aiba mai multi copii. In ziua de azi in Romania exista o relatie stransa intre numarul de copii si saracie, cu cat sunt mai saraci, cu atat au mai multi copii si de multe ori statul a incurajat familiile sarace sa faca multi copii si sa castige, sa traiasca, practic de pe urma lor", a declarat Antal Arpad.

Potrivit acestuia, solutia ar fi sa se regandeasca radical tot sistemul de alocatii pentru copii, ajutoare sociale si de somaj, pentru ca "statul ii incurajeaza pe oameni sa nu munceasca".

'O solutie concreta ar putea fi ca ajutorul pentru cresterea copilului sa nu mai fie o suma fixa data de stat, ci sa fie o reducere a impozitului pe venit. Concret, daca azi impozitul pe venit este de 16%, in familiile cu un copil sa fie de 12%, unde sunt doi copii sa fie 8%, la trei copii sa fie 4%, iar unde sunt patru sau mai multi copii sa fie de numai 1% si atunci ii incurajam pe cei care au venituri mijlocii si mari sa aiba copii si nu pe cei care traiesc in saracie adanca si nu au posibilitatea sa ofere copiilor conditii optime pentru a creste si a se dezvolta', a declarat Antal Arpad.

El a apreciat ca "statul a intrat intr-o spirala a ajutoarelor sociale", care este foarte paguboasa pentru ca in unele comunitati sunt deja familii la a patra generatie care nu lucreaza.

"Sunt comunitati unde deja patru generatii iau ajutoare de la stat, in aceeasi casa traiesc bunicii, copii lor, nepotii si stranepotii si toate cele patru generatii primesc ori ajutor de somaj ori ajutoare pentru cresterea copiilor. Deci, patru generatii nu au contribuit cu nimic la venitul consolidat al statului, ci au luat tot felul de ajutoare. (...) Copiii nu au vazut niciodata ca bunicii sau parintii lor sa mearga la munca, iar acestia sunt un model pe care, evident, il vor urma. (...) Daca tu cresti si ajungi la 18 ani si nu vezi o data ca tatal sau mama sa mearga la munca (...) evident ca nu are de unde sa iti vina ideea ca ai vrea sa mergi sa muncesti. Eu cred ca ajutoarele sociale vor duce statul la faliment daca se continua asa", a concluzionat primarul Antal Arpad.