Traian Basescu, discurs de Ziua Armatei: Nimeni nu o sa ma convinga ca trecerea Prutului a fost o greseala in istorie

de I.R.     HotNews.ro
Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 13:32 Actualitate | Esenţial

Presedintele Traian Basescu a afirmat sambata, la Carei, in cadrul disursului sustinut cu ocazia Zilei Armatei Romane, ca nu va putea fi convins niciodata ca, in al Doilea Razboi Mondial, trecerea Prutului a fost o greseala in istorie.

Discursul sustinut de presedinte, potrivit Administratiei Prezidentiale:

"Domnilor generali, domnilor amirali, domnule general Adrian Tonea, comandant al Diviziei Gemina, domnilor ofiteri, subofiteri, maistri militari, ofiteri in rezerva sau in retragere ai Armatei Romane, domnilor veterani de razboi, veterani ai celui de-al Doilea Razboi Mondial si veterani ai razboiului din Irak si Afganistan, ma adresez dumneavoastra cu respect, cu respectul cuvenit acelora care si-au dus viata in pericol pentru a apara tara. Daca acum 70 de ani ultima palma de pamant romanesc era eliberata, simpla mentiune a acestei date este cu siguranta mult prea putin fata de ceea ce Armata a facut pentru istoria Romaniei si pentru ziua de astazi a poporului roman.

Ziua Armatei inseamna jertfa a peste 800.000 de militari romani, militari care au cazut la datorie, militari disparuti in cel de-al Doilea Razboi Mondial sau militari raniti in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Dar Ziua Armatei ne trimite cu gandul si la Razboiul de Independenta din 1877, si la Primul Razboi Mondial, unde aceeasi Armata care prin traditie a aparat interesele poporului roman si-a facut datoria.

Va spun ca adesea am simtit un sentiment profund de mandrie si recunostinta in vizitele oficiale, cand, de fiecare data, in programul meu a fost inclusa vizitarea cimitirelor militarilor romani din afara frontierelor. Fie ca sunt cele din Ungaria, cele din Cehia, cele din Slovacia, sunt locuri in care Armata Romana si-a dat jertfa de sange nu numai pentru propriul teritoriu al natiunii romane, dar si pentru libertatea Europei.

O sa spun poate un lucru care unora li se va parea nepotrivit. Nu-l spun prima data, dar astazi, foarte aproape de incheierea mandatului, imi iau libertatea sa-l spun: vorbim prea putin de prima parte a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Si acolo au cazut ostasi romani care au executat ordinul politicienilor. Si, niciodata, nimeni nu o sa ma convinga ca trecerea Prutului a fost o greseala in istorie. Poate este discutabila trecerea Nistrului, dar Armata Romana, prin traditie, si-a aparat teritoriul national. Or, teritoriul dintre Prut si Nistru a fost si este pamant romanesc.

Dincolo de ce ne spune istoria, m-as referi la istoria recenta, pentru ca, intr-un fel sau altul, este legata si de mandatul meu de 10 ani ca presedinte al Romaniei. As vrea, astazi, aici, sa multumesc Armatei Romane pentru modul cum si-a facut datoria in Irak, in Afganistan, in Balcani, in Kosovo in mod deosebit, dar si in misiunile pe care le-a indeplinit in Africa. Au fost momente de dupa inceputul democratiei de la 1989 incoace, momente in care Armata Romana si-a dovedit capacitatea de a apara interesele statului roman si dincolo de frontierele tarii.

O noua misiune aparuta pentru Armata Romana in ultimii 10 ani este apararea si conservarea teritoriului dobandit prin procesul de la Haga in Marea Neagra. Flota de razboi a Romaniei, trupele terestre situate in Dobrogea au obligatia si misiunea sa apere acesti peste 10.000 de kilometri patrati dobanditi in Marea Neagra si care inseamna resurse uriase pentru sistemul energetic national.

Misiunile Armatei Romane au fost intotdeauna in deplin acord cu interesele natiunii romane, cu interesele tarii, iar astazi, la zi de sarbatoare, permiteti-mi, in calitate de comandant al Armatei, sa multumesc Armatei Romane nu numai pentru ce a facut in istorie, dar si pentru modul cum si-a indeplinit misiunile in cei 10 ani de mandat pe care i-am avut ca presedinte al Romaniei.

Inca o data La multi ani, Armata Romana! Comandantul Armatei va multumeste!"























7659 vizualizari

  • +32 (40 voturi)    
    Ponta (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 12:36)

    Klaus_CT [utilizator]

    Oare Ponta va suna la Kremlin pentru a-si cere scuze in numele Romaniei pentru afirmatiile lui Basescu?
    Il vad in stare sa faca asta.
  • -36 (44 voturi)    
    fronda? (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 12:54)

    demaGOGU [utilizator]

    adevaratii tai stapani de peste ocean nu vor fi multumiti deloc cu aceasta declaratie.
    • +21 (27 voturi)    
      .... daca si acum .... (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 15:03)

      cbogdan [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Daca si acum, in urma acestui discurs demn, plin de patriotism si normal intr-o tara de multe ori anormala, nu poti decat sa postezi asemenea ticalosie, da-mi voie sa-ti urez: SA TE BATA DUMNEZEU !
    • +22 (24 voturi)    
      == !!=??== (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 15:36)

      solar [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Pentru (utilizatorul)DemaGOGU
      Poate ai vrut si vrei sa spui PENTRU PRIETENII NOSTRI AMERICANI pe care tatal si bunicul meu i-a asteptat cu speranta neclintita decenii la rand. Sunt sigur /suntem siguri ca,vor fi chiar foarte multumiti si convinsi de sentimentele noastre de prietenie pentru poporul american.Si sa nu uiti un lucru, poporul roman are chiar fii devotati emigrati in America inca din secolul al XIX-lea si fac parte integranta din poporul american prin urmasii lor. Niciun roman american nu huleste poporul roman. Intreaba diaspora romana din America si vei afla fara sa fii impins de la spate.
      Tu DemaGOGU-le esti un bandit comunist , altfel nu ai vorbi asa cum vorbesti!!!
      • +14 (14 voturi)    
        Ai dreptate!... (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 17:54)

        tenismenul [utilizator] i-a raspuns lui solar

        Sa nu se uite, ca un general american de origine romana a cumparat Alaska de la rusi.
        • +10 (10 voturi)    
          Da, asa este! (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 19:12)

          solar [utilizator] i-a raspuns lui tenismenul

          Generalul se numeste George Pomutz, s-a remaracat in Razboiul civil nord -sud american si a fost primul ambasador al Statelor Unite in RUSIA. In aceasta calitate a purtat negocierile pentru cumpararea provinciei Alaska(era avocat de profesie si a terminat dreptul la Viena) In 1945,inainte de terminarea razboiului unul din cele mai mari portavioane USA a primit numele de General POMUTZ
          • +9 (9 voturi)    
            MICI CORECTII... (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 20:57)

            schroedinger [utilizator] i-a raspuns lui solar

            A fost Consul la Skt. Petersburg si nava nu a fost portavion, ci o nava din clasa Liberty.
            In rest este pacat ca nu exista macar o starda sau un bulevard cu nulele lui Pomutz in Bucuresti, sau in alte orase.
            Numai in Timisoara o strada ii poarta numele.
  • +30 (44 voturi)    
    Presedintele Romaniei! (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 13:17)

    cristi_an [utilizator]

    Respect!
  • +36 (42 voturi)    
    Hmm (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 14:19)

    Soljenitin [utilizator]

    "Teritoriul dintre Prut si Nistru a fost si este pamant romanesc"

    Astept cu viu interes reactiile naparcilor sovietice a propos de adevarul de mai sus enuntat de Basescu.
    • -14 (16 voturi)    
      ... (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 14:16)

      JohnSmith [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      Este pamant romanesc. Si, sa speram ca va fi. El insa vrea sa ne convinga sa aparam interesele marilor puteri vis-a-vis de resursele energetice din acei 10 mii de kmp. Caci asta ii doare... Energia! Cu ce pret? Cu pretul cator vieti? Conteaza prea putin...
  • +15 (21 voturi)    
    felicitari (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 14:26)

    sile1 [utilizator]

    Bun discurs

    Bravo Basescu!
  • +14 (20 voturi)    
    Sunt de aceeasi parere !! (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 14:31)

    gica43 [utilizator]

    Om singur om politic absolut integru a avut Romania si de acela fie ne-am batut joc noi,fie am acceptat sa-l batjocoreasca altii-Maresalul ion Antonescu !
  • +3 (15 voturi)    
    Nistru (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 14:43)

    Titi Duru [anonim]

    Trecerea Prutului nu a fost o greseala, dar trecerea Nistrului DA!
    • -13 (15 voturi)    
      si tot o greseala este si cea de acum, (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 18:49)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui Titi Duru

      trimiterea de trupe in Afganistan si Irak ?
      • 0 (0 voturi)    
        cred ca nu am fost inteles (Duminică, 26 octombrie 2014, 10:07)

        kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui kkciosuldelahamangia

        onoarera militara te obliga ca in cazul unui conflict sa mergi alaturi de aliati, in trecut sau in prezent, pana la capat. in '41 Romania era aliata Germaniei, deci trebuia ca Romania sa-si respecte angajamentul fata de Germania la fel cum astazi Romania este partener NATO iar angajamentele ii cer sa trimita trupe mult dincolo de Nistru: Irak si Afganistan.
        restul sunt povesti.
  • +19 (25 voturi)    
    Romania (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 15:14)

    KostasP [utilizator]

    A trecut prin momente extrem de dificile intre '39 si '45. Si tocmai atunci guvernul s-a retras de la guvernare din lasitate lasandu-l pe gen antonescu la putere si neacordandu-i nici un fel de ajutor sau suport. Soarta le-a rasplatit insa gestul atunci cand au fost toti aruncati in temnita de catre comunisti si omorati unul cate unul. Ain't life a bitch (lol)?
    • +11 (15 voturi)    
      Curaj de politicean roman (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 20:25)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui KostasP

      Ceva similar s-a intamplat si in zilele noastre. Romania a fost in criza. Presedintele, primul ministru si cativa ministri au luat masurile dureroase care se impuneau pentru a iesi cat mai repede si cu pierderi cat mai mici din criza. Apoi vajnici politicieni au inceput o campanie impotriva lor cica pentru raul facut poporului. Uni dintre ei s-au dovedit a fi niste hoti sau niste amarati de fripturisti. Justitia face dreptate.
  • +11 (17 voturi)    
    Corect (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 17:55)

    wanderer04 [utilizator]

    Are dreaptate, in contextul respectiv, Antonescu nu avea alta solutie...
    • +1 (5 voturi)    
      nu are dreptate (Duminică, 26 octombrie 2014, 0:19)

      anonim3 [utilizator] i-a raspuns lui wanderer04

      Strict istoric, pentru Romania nu a fost bine ca s-a aliat cu Germania si si-a trimis tinerii la moarte intr-un razboi care s-a dovedit inutil, alaturi de un aliat care patronase sfasierea trupului tarii prin cedarea unei mari parti a Transilvaniei. In plus, prin aceasta alianta Romania a ajuns in razboi cu Marea Britanie si mai tarziu cu Statele Unite, ceea ce insemna si impotriva ultimelor bastioane ale democratiei din acea vreme.
      Judecata de mai sus nu inseamna ca Uniunea Sovietica nu era un regim criminal, si nu scuza cu nimic crima facuta prin anexarea Basarabiei si nordului Bucovinei (ca si alte crime multe contra altora). Dar nu inseamna ca impotriva unui criminal te poti alia de-a-n boulea cu orice alt criminal.
      • 0 (2 voturi)    
        Interesant ar fi fost sa ceara Aliatilor (Duminică, 26 octombrie 2014, 11:27)

        Kecske [utilizator] i-a raspuns lui anonim3

        sa renunte la ceea ce unul dintre ei a luat prin forta, respectiv URSS sa renunte la ocuparea Moldovei si Basarabiei. A naibii de repede s-ar fi conformat. Iar o alianta cu hotii impotriva Gemaniei era de preferat inteleg eu din spusele dumitale. Dar avind in vedere anii de indoctrinare sovietico-socialista-multilateral dezvoltata nu ma mir de opinii ciudate, cel putin din pozitia doctrinei nationale, incalcata cu voiosie de cizmele sovietice.
  • +21 (25 voturi)    
    Inca o data... (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 17:57)

    tenismenul [utilizator]

    se vede ca Presedintele Basescu, are calitatea de a fi un mare patriot. Frumos discurs!
  • +14 (16 voturi)    
    Basescu. (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 19:07)

    mionut [anonim]

    O sa plangem dupa el, dupa alegeri, mai ales daca iese Ponta presedinte. Sa nu uitati cuvintele astea.

    Respecte, domnule presedinte!
  • -16 (22 voturi)    
    Ceausescu si poporul (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 19:10)

    satanae [utilizator]

    Am asa o mare placere sa vad cum obsesiile lui Ceasca si ale cretinilor din jurul lui sint inca vii si miscatoare in sufletelul natiei noastre. Mai lipseste sa apara in discurs faza cu neatirnarea, "endependenta" si "neamestecul in treburili interne" ale patriei, in rest le avem pe toate. Asta am fost noi in stare sa facem in 25 de ani, sa ne intoarcem la prostiile care le umpleau creierul alora de la PCR si Securitate in 1989, ba inca acum le aplaudam sincer, pe atunci stiam macar ca ele sint numai ale unor cretini batrini care vor sa ne pacaleasca si sa nu mai simtim ca ne era foame.
    Vad ca sintem mindri ca sintem romani, ca Basarabia e pamint romanesc s.a.m.d. Citeodata ne rusinam ca prostiile astea sint debitate de Ponta, uitind ca trendul a fost stabilit de Capitanul de la Cotroceni. Sintem mindri ca sintem romani pentru ca nu am deschis cartea de istorie nici macar la scoala. Deschidem doar televizorul. Si credem ca Basarabia este pamint romanesc pentru ca nu realizam ce inseamna faptul ca de mai bine de 300 de ani ea a apartinut altcuiva. Si ca oamenii de acolo nu mai au nici o treaba cu Romania - multi, daca nu majoritatea, sint oricum de alta etnie. Dar asa am facut intotdeauna - atunci cind am dat-o in bara in toate privintele, am devenit brusc si mai mindri ca sintem romani si am cautat sa ocupam un teritoriu mai mare. Cu ce rezultat - se vede azi. Au trecut 25 de ani de cind copii aia de 17 - 18 ani au iesit si murit in strada inchipuindu-si ca meritam sa fim liberi si n-a trecut o zi de atunci in care sa nu demonstram contrariul.
    Ceausescu si poporul/ Patria noastra, viitorul!
    • +12 (14 voturi)    
      dar ce te-ai mai straduit bre' sa scrii in .. (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 20:39)

      Inna100 [utilizator] i-a raspuns lui satanae

      limba romana!
      Cu siguranta nu apartii acestui popor!!
      Desi majoritatea alogenilor au imbratisat cultura si istoria acestui popor, chiar mai mult decat o gramada de lichele autohtone.. iata .. ca mai sunt si ca tine...

      Oricum, nu te tine nimeni cu forta sa stii.
    • +1 (1 vot)    
      un comentariu satanist..... (Duminică, 26 octombrie 2014, 23:01)

      oxxxxxyyyyya [utilizator] i-a raspuns lui satanae

      .....unde te-ai scolit bolsevicule....in piata rosie din moscova???

      pt. stiinta ta: basarabia a fost cedata de turci ,rusiei la 1812,...ashtea au" administrat-o" cu intermitenta pana in 1990, deci......de unde 300 de ani?
  • -9 (15 voturi)    
    neclar (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 19:44)

    Mazeta [utilizator]

    Nu se înțelege care trecere a Nistrului este discutabilă: din partea asta în partea aia sau din partea aia în partea asta?
  • +8 (12 voturi)    
    Asa ar trebui! (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 21:25)

    mionut [anonim]

    Asa ar trebui sa fie un presedinte al unei tari! Ar trebui sa spuna si sa se comporte ca si cum, in orice moment, ar fi la finalul mandatului constitutional.

    Un presedine ar trebui sa le spuna pe toate direct, fara echivoc, fara dubla masura.

    Basescu, cu toate bubele lui pe care ca orice om le are, a fracturat politica in Romania. Constantinescu a fost invins de sistem, Basescu nu. Basescu cu toate flotele si fratii lui, iese cu fruntea sus din mandatul de presedinte.

    Daca Basescu a furat, sa intre in puscarie. Totusi, indiferent de asta, va ramane in istoria Romaniei, cu cel putin o treapta deasupra lui Iliescu si a lui Constantinescu.
  • -9 (13 voturi)    
    Ignoranță... (Sâmbătă, 25 octombrie 2014, 23:12)

    Lupul Monarhist [utilizator]

    Traian Basescu confirma cu aceasta afirmatie cat de ignorant este in domeniul istoriei. Nu este prima data cand isi exprima admiratia cu privire la deciziile adminiatratiei Antonescu --- adminitratie care a tarat Romania in cea mai nefasta coalitie cu Germania lui Adolf Hitler. Alianta care a adus o gramada de nenorociri populatiei civile si se face raspunzatoare de implementarea Solutiei Finale pe teritoriul tarii si cel de peste Nistru. Rusine!
    • +2 (4 voturi)    
      Daca Antonescu (Duminică, 26 octombrie 2014, 4:49)

      Kepler [utilizator] i-a raspuns lui Lupul Monarhist

      nu ar fi intrat in alianta cu Germania, Romania ar fi fost ocupata de Hitler asa cum a facut si cu celelalte tari si un guvern marioneta (probabil legionar) ar fi fost instalat, iar armata oricum ar fi fost tirita in razboiul antisovietic.
      Numai ca Hitler nu ar mai fi returnat Basarabia in perioada 1941-1944. Hitler avea o antipatie pt casa regala din Romania si asa se explica faptul ca a tratat Romania aproape ca pe Polonia. E posibil ca politica lui Hitler de a favoriza luarea de teritorii din Romania in favoarea vecinilor sa fi urmarit chiar dezechilibrarea casei regale.
      Daca nu ar fi fost Antonescu, rezultatele in timpul razboiului cit si dupa ar fi fost practic aceleasi!
      • -4 (4 voturi)    
        Rezultatele lui Antonescu (Duminică, 26 octombrie 2014, 11:02)

        derblauereiter [utilizator] i-a raspuns lui Kepler

        In al 2-lea razboi doua treimi din Europa au fost ocupate; au fost invadate teritorii, tari intregi au fost "alipite" sau ocupate; Franta - marea Franta - a fost ocupata cu totul;

        dar Franta nu si-a decimat populatia, a pierdut cu aproape 100.000 mai putini soldati decat Romania; Marea Britanie s-a aparat eroic si a tinut aproape tot razboiul impotriva Axei; dar a pierdut acasa si overseas cu doar cateva zeci de mii de soldati mai mult decat noi; si vorbim de tari de 3 ori mai mari;

        rezultatele unei asemenea decizii nu se masoara numai in km de teritoriu ocupat (temporar sau nu); se masoara in morti, raniti, schilozi, orfani, deportati, vaduve, refugiati si familii imprastiate, prizonieri de razboi;

        se masoara si in atrocitati: in Franta ocupata au murit 80.000 de evrei, in Germania nazista 160.000 (adevarat, au "compensat" in Polonia), in Italia fascista 10.000 si in Ungaria hortista 200.000 - in Romania regimul Antonescu a omorat 480.000

        dementa si cruzimea acestei ideologii naziste, pe care Antonescu a impartasit-o, i-a transformat pe bolsevicii rusi din dusmani ai Europei occidentale, in aliatii ei; rezultatul a fost ca dupa ce ne-am acoperit de rusine ca tara fascista am mai stat si 45 de ani sub comunistii instalati de rusi; cateva sute de mii de basarabeni total nevinovati au fost deportati in siberia;

        astea sunt numai cateva din rezultatele politicii lui Antonescu, astea au fost deciziile lui intelepte;

        nu stiu de cate simpatie se bucura casa regala pe langa Hitler, dar antipatia si dispretul anturajului lui Hitler pt. Antonescu e sunt f. bine documentate istoric.
        • +1 (1 vot)    
          Sa fim seriosi! (Duminică, 26 octombrie 2014, 19:31)

          Kepler [utilizator] i-a raspuns lui derblauereiter

          Franta a fost ocupata in chestiune de zile si dupa acea doar a asteptat iunie 1944. Francezii au luptat f putin in WW2, dar au cules toate roadele infringerii Germaniei. Nu se stie inca de ce Hitler nu a facut o debarcare in Anglia, dar acest lucru i-a scutit pe englezi de pierderi si distrugeri acasa. Au avut parte doar de un numar redus de bombardamente.
          Altfel spus, in Europa occidentala nu a fost razboi decit ceva mai putin de un an si doar caracterizat printr-o retragere destul de rapida a nemtilor.

          Principala atentie era distrugerea sovietelor si a fost in est unde razboiul, sub toate formele sale, a durat nu unul ci patru ani. Asa ca sa nu vorbim de meritele tarilor vest-europene in WW2. Realitatea este ca WW2 a fost un razboi Germania-Rusia, in care restul tarilor, fie au fost tirite in el, fie au venit spre sfirsit pt a nu lasa toata victoria in mina rusilor, sau mai bine zis, a sovietelor. Tot restul este un bla-bla-bla. Nu vom sti niciodata ce ar fi facut legionarii in locul lui Antonescu, care nu a avut bafta lui Franco ca sa zicem asa. Romania a avut o pozitie geografica care nu a ajutat-o in acel razboi, chiar si vecini, precum Bulgaria sau Serbia, au fost mult mai norocosi. Se vorbeste de ideologia nazista in Romania, dar aceasta a existat si in alte tari (Ungaria, Austria, Ucraina) si poate chiar in forme si mai accentuate.
    • +1 (3 voturi)    
      ...cit ... (Duminică, 26 octombrie 2014, 10:22)

      ALTAN [utilizator] i-a raspuns lui Lupul Monarhist

      ..///..partidele politice de la acea vreme ,au lasat tara fara guvern...iar dupa 4 ani,imaturul rege MIHAI,a declarat la radio ca incheie armistitiul cu rusii,FARA a semna si documentele !!!...le-a semnat dupa 3 SAPTAMINI-timp in care rusii au jefuit in voie Romania...diviziile romane ,aflate pe front auzind apelul radiofonic al regelui au inceput sa se retraga inspre tara...tatal meu a facut parte dintr-o divizie motorizata cu 22.000 ostasi...au fost incercuiti de rusi linga Focsani ,in 28 August 1944,adica dupa 3 ZILE dupa declaratia regelui tradator de tara si neam...au fost luati de pe teritoriul Romaniei 180.000 de prizonieri si tehnica de lupta !!!...tatal meu a avut noroc si s-a intors,cu ajutorul lui DUMNEZEU ,dupa 4 ani de prizionierat,din care 2 linga Cercul polar de N...regele tradator,care l-a predat rusilor pe Maresalul Antonescu si pe cei 180.000 de oameni,drept recunostinta,a fost lasat sa plece din tara cu familia si curtenii apropiati,iar statul roman i-a trimis anual o suma consistenta de ban(in dolari),pina in 1980,cind a vb la Europa Libera si l-a criticat pe Ceausescu...toti cei care il critica pe Maresal si il lauda pe rege sunt fie tradatori de neam si tara fie sinecuristi...
  • -6 (8 voturi)    
    Decizia lui Antonescu (Duminică, 26 octombrie 2014, 7:58)

    derblauereiter [utilizator]

    a dus la moartea a 200.000 de romani numai la Stalingrad; am pierdut intr-o singura batalie mai multi oameni decat in toate campaniile militare din istoria noastra de la Burebista incoace;

    sute de mii de romani au fost aruncati in razboi drept carne de tun, majoritatea erau tarani recrutati de pe camp, tineri fara instructie militara care nu stiau sa foloseasca armament, erau invatati numai cu sapa si cu plugul, au fost trimisi sa moara fara nicio sansa;

    decizia lui Antonescu ne-a costat viata a 300.000 de soldati romani si 64.000 de civili; am omorat 469.000 de evrei;

    decizia asta a condus la atrocitati care au umplut de rusine istoria acestui popor, istorie pe care niciunul din voi, patriotii astia, vad ca nu va deranjati s-o cititi; bine ca sunteti mandri ca sunteti romani.

    vreti inapoi Moldova lui Stefan cel Mare? cititi mai intai despre masacrul de la Odessa.

    sa nu uit: unul din motivele sustinerii mele pt. Basescu a fost pozitia consecvent anti-rusa si pro-americana; m-a entuziasmat flitul pe care l-a dat rusilor de la Lukoil; dar declaratia de ieri e o rusine, asa cum a fost si cea din iunie 2011.


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi