ANI vrea sa ii amendeze pe membrii comisiilor juridice din Senat si Camera Deputatilor pentru neaplicarea deciziei de revocarea din functie a senatorului Akos Mora, declarat incompatibil de instanta suprema

de I.C.     HotNews.ro
Miercuri, 24 septembrie 2014, 14:29 Actualitate | Esenţial

Agentia Nationala de Integritate a cerut presedintelui Senatului Calin Popescu Tariceanu si presedintelui Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea, sa comunice prezenta comisiilor juridice din cele doua camere parlamentare, precum si datele de identificare ale membrilor comisiei, dupa ce acestea au amanat punerea in aplicare a deciziei de revocare din funcţie a senatorului Daniel Akos Mora ca urmare a unei sentinte definitive de incompatibilitatea date de Curtea Suprema.

ANI precizeaza ca neaplicarea sanctiunii disciplinare constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50 lei la 2.000 lei.

Potrivit unor surse ANI, membrii comisiilor vor fi amendati saptamana viitoare daca nu se conformeaza deciziilor Curtii si nu pun in aplicare sentintele definitive. Daca nici dupa amendarea lor parlamentarii nu se vor conforma, ANI va face plangere penala impotriva lor.

ANI mai cere presedintilor celor doua camere sa transmita copia procesului verbal din sedinta de marti, in care comisiile au votat sa acorde termen de o saptamana pentru depunerea unor concluzii.

Agentia Nationala de Integritate solicitat in mai multe randuri Senatului si Camerei Deputatilor sa aplice sanctiunile disciplinare de revocare din functie a senatorului Mora Akos Daniel, ca urmare a deciziei definitive si irevocabile 6289/24.09.2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, referitoare la starea de incompatibilitate constatata in cazul sau la data de 20 aprilie 2011, care mentine ca legale si temeinice rapoartele ANI privind stare de incompatibilitate a celor doi. Cea mai recenta solicitare s-a facut in 17 septembrie.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ca voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

752 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    tara tuturor posibilitatilor (Miercuri, 24 septembrie 2014, 14:46)

    Inuka [utilizator]

    Hahahaha
    50 de lei amenda pentru neindeplinirea unei sentinte judecatoresti irevocabile???
    Cred ca plateste Akos vreo 10 amenzi in avans ca sa nu il mai deranjeze nimeni pana in 2016.

    PS Oare beneficiaza de reducere 50% daca plateste amenda in 24 ore?


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică