Zeci de fosti detinuti politic au depus marturie impotriva tortionarului Ion Ficior, sef al coloniei penitenciare de la Periprava in perioada 1958 - 1963. La Periprava, 103 de dusmani ai comunismului au murit de foame, din cauza batailor, din cauza unor boli netratate, motiv pentru care Ficior a fost trimis in judecata de procurori pentru infractiuni impotriva umanitatii.

• Citeste mai jos cateva marturii cutremuratoare ale unor fosti detinuti de la Periprava (sursa: rechizitoriul procurorilor de la Parchetul General)
  

Fostul deţinut Iosif Corpaş, condamnat în 1956 la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, îşi aminteşte bătăile încasate de deţinuţii care din cauza foametei de la Periprava mâncau din porumbul ce trebuia recoltat: „A intervenit căpitanul Fecioru. Pe cei prinşi (că mâncau câţiva ştiuleţi de porumb-n.n.) i-a luat chiar el în primire, cu câţiva gardieni speciali, anonimi, aplicând un stil de bătaie după o metodă de-a lui. Iată cum: în colonie, în faţa unei barăci, i-a înşirat pe cei care urmau să fie pedepsiţi. Deţinuţilor li se acopereau ochii cu nişte ochelari orbi, având drept lentile două cercuri de tablă neagră, cum se proceda la Securitate, ca să nu se vadă aceia care judecă şi bat. Aşa orb, deţinutul era introdus în baracă, în faţa unui tribunal improvizat. În interiorul barăcii, era o instanţă în toată regula, a cărei şefie principală o deţinea căpitanul Fecioru, pentru că el era mereu în fruntea unor astfel de acţiuni. Toţi ceilalţi membri nu erau decât nişte subalterni, cu ranguri de subofiţeri (...) Au fost bătuţi aşa vreo 30-40 de deţinuţi. După ce s-a terminat această bravură îndeplinită de căpitanul Fecioru, l-am văzut şi eu pe căpitan cum a ieşit de obosit, transpirat, din baraca în care a înfiinţat instanţa”.

Bjoza Octav: condamnat la 15 ani muncă silnică şi la 10 ani degradare civică, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale de către Tribunalul Militar Braşov în luna octombrie a anului 1958. Acesta a fost arestat în data de 25 iunie 1958 din Căminul Studenţesc Mihai Eminescu din Iaşi pentru infracţiunea de „organizaţie”.

În legătură cu Ficior pot povesti un caz la Periprava Grindu şi unul la Periprava Centru.

Într-una din zile nu am fost scoşi la munca de zi cu zi, nu cunosc motivele. Era într-o primăvară, se pare că în anul 1961. Ne-am dus să plantăm arpagic. De foame am mâncat arpagic, şi am avut arsuri cumplite, arpagic gol fără nimic. Printre noi existau medici deţinuţi. Ştiam consecinţele acestui fapt, însă foamea era cumplită şi nu ne puteam abţine. Unul dintre deţinuţi a venit cu ideea de a duce arpagic şi persoanelor mai în vârstă care rămăseseră în lagăr. Ne-am îndesat arpagic în buzunare şi în sân pentru a-l transporta la deţinuţii rămaşi la lagăr. Un militar din convoiul de pază a văzut ce facem noi, a chemat gardianul şi i-a raportat. Gardianul ne-a pus să dezbrăcăm zeghea, să ne aşezăm toţi trei în genunchi, să aşternem fiecare în faţa noastră zeghea şi să scoatem tot ce aveam în sân şi în buzunar. Fiecare aveam 1,5 Kg arpagic. După ce am făcut acest lucru, gardianul cu o bâtă în mână ne-a pus să mâncăm tot arpagicul din faţa noastră. Doi dintre noi am reuşit, dar chinurile au durat chiar şi o lună după aceea. Al treilea nu a reuşit şi în acest timp când gardianul se pregătea să îl ia la bătaie, apare comandantul Ficior care a întrebat ce-i cu ăştia aici.

Ficior a trecut în spatele celui care nu reuşise să mânânce tot arpagicul şi i-a tras un pumn în tâmplă, omul s-a prăbuşit pe o parte, şi Ficior l-a lovit numai în cap şi numai cu cizma, astfel încât luni de zile s-au cunoscut urmele loviturilor primite.

În cadrul coloniei noastre existau şi trei adventişti care din motive religioase nu puteau munci sâmbăta, însă Ficior i-a obligat să muncească, cei trei se numeau Chişcă, Csaba şi Stolojescu.

Cei trei au refuzat să muncească chiar dacă fuseseră la locul de muncă. Era sfârşitul lui februarie 1961. Lângă locul unde munceam, la nici 10 metri era un canal cu apă, în care apa era până la genunchi şi era îngheţată. Le-a legat mâinile la spate cu sârmă ghimpată, cu apa până la genunchi şi îi punea să se uite cu ochii deschişi la soare, dacă coborau privirea erau bătuţi. Au fost ţinuţi aşa pe toată perioada în care noi am muncit. Acest lucru s-a făcut din ordinul lui Ficior”.

Mokar Ianos: condamnat la 4 ani de închisoare de Tribunalul Timișoara pe motiv că ar fi încercat să treacă frontiera în mod fraudulos. La Periprava a ajuns în anul 1962 și își amintește că Ficior era comandant. În ceea ce privește regimul de detenție, Mokar amintește despre mâncarea proastă și puțină, pedepsele pe care le primeau „din orice”. Deținuții erau alergați cu calul și bătuți cu parul de către col. r. Ficior și maiorul Moromete.

Fiind audiat în prezenta cauză Mokar Ianos a declarat că: ,,Nu mi-am îndeplinit norma stabilită în agricultură, am primit drept sancţiune să port timp de 21 de zile lanţuri grele de 3 kg la picioare şi în această perioadă trebuia să car apa pentru a umple butoaie folosite pentru a se spăla deţinuţii seara. Îmi aduc aminte un episod în care într-o dimineaţă am fost scoşi din barăci pentru a fi duşi la muncă însă datorită faptului că era ceaţă am fost ţinuţi câteva ore afară timp în care în locul unde eram adunaţi a venit şi locotenentul major Ficior Ioan responsabil cu reeducare în centru Luciul Giorgieni, ceilalţi deţinuţi au apucat să strige ,,fugiţi că vine Ficior cu parul, eu nu am apucat să fug şi acesta m-a lovit cu o bâtă (folosită la transportul ciuberelor de mâncare) peste mână şi peste umăr, rupându-mi clavicula.

Locotenentul major Ficior Ioan era cel care aplica sancţiunile cu bătaia deţinuţilor politici, fiind cel care aplica personal loviturile deţinuţilor, uneori crea o zonă cu sergenţi din penitenciar înarmaţi cu bâte, el stătea în mijloc, şi bătea câte un deţinut politic acesta neavând unde să fugă, în cazul în care acesta încerca să scape era lovit de cordonul de sergenţi format în jurul lui. Tot Ficior era cel care aplica sancţiunile pentru nerespectarea normei de muncă.

Arăt că am văzut cu proprii mei ochi cum erau strânse cadavrele celor care mureau zilnic, aproximativ 5-6 deţinuţi politici, în special cei distrofici şi inapţi, în faţa corpului de gardă unde fiecare cadavru era înfăşurat într-o rogojină de stuf de aproximativ 2 metri fiind legat cu sârmă la cap şi la picioare, cadavrul era străpuns cu o bară metalică pentru a se asigura că este mort, după care li se prindea o greutate de beton şi erau aruncaţi în Dunăre fiind căraţi cu căruţa cu care erau cărate resturile din WC-urile coloniei. În general erau aruncaţi în Dunăre pentru a nu fi scoase la suprafaţă cadavrele, aşa cum s-a întâmplat în cazul defrişării prunilor.

Referitor la Ficior Ioan mai pot preciza următoarele date cunoscute de mine personal: cu ocazia eliberării în anul 1963, 28 ianuarie, în acea perioada cunosc că acesta era comandant, când ne-am dus la magazia de haine de la secţia centru Periprava (deoarece hainele noastre datorită unei furtuni pe timpul transportului pe Dunăre se pierdusera) eu i-am spus lui Dode Anatolie văzând că ne dau haine de miliţieni fără grade şi însemne ,,acum suntem şi noi criminali”, iar Ficior Ioan fiind în magazie m-a auzit şi a venit la noi şi a început să ne lovească cu pumnii şi picioarele şi ne-a spus că ne trimite acasă în plic, adică că ne omoară şi că trimite familiilor noastre doar certificatul nostru de deces. Norocul nostru a fost că a venit un civil care l-a oprit spunându-i că ne ia el in primire, nu ştiu cine era aceasta persoana, însă este cel care ne-a condus la Sulina unde am fost eliberaţi.

Tomici Gheorghe: condamnat de Tribunalul Militar Timișoara la 7 ani închisoare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. Acesta a declarat că a fost încarcerat inițial la penitenciarul Gherla de unde a fost transferat alături de alți 700 de deținuți la penitenciarul Periprava în luna mai 1959.Conform declarației acestui fost deținut, la Periprava au fost întâmpinați de comandantul Ficior care, sub diverse pretexte, i-a pus pe gardieni să-i bată cu parul pe noii veniți.În ceea ce privește regimul de detenție, Tomici Gheorghe precizează că mâncarea era foarte puțină și proastă, iar regimul de muncă era unul extenuant. Din cauza rațiilor foarte mici de hrană, deținuții consumau porumb crud și rădăcini de stuf, iar apa de băut era adusă direct din Dunăre. Hrana deținuților era asigurată prin sacrificarea unor cai slabi și bolnavi aduși la Periprava cu acest scop. În încheiere, deținutul arată că în perioada de detenție numeroși deținuți au decedat din cauza proastei alimentații și a apei nepotabile, precum și a bătăilor zilnice.

Fiind audiat în prezenta cauză, Tomici Gheorghe a declarat că: "Lucram de dimineaţa de la 5 până seara la 6. Toată lumea suferea de foame, iar seara când făceam de planton(fiecare deţinut pe rând) se auzeau deţinuţii cum mestecau în gol, în vis, de foame. Mâncarea era puţină şi slabă. Ceea ce nu se vindea în ţară, la aprozare, varză, ceapă, erau preparate şi ne dădeau nouă să mâncăm. După ce au văzut că eram toţi slăbiţi ne-au dat şi carne de cal, astfel încât ne-am mai întremat. După ce serveam masa, mâncarea fiind adusă în butoaie, după golirea acestora, 7 -8 deţinuţi sau chiar mai mulţi încercau să mai şteargă marginile butoiului, aşa de mare era foamea. Cunosc faptul că în rândul deţinuţilor erau şi judecători, diplomaţi. De asemenea mai cunosc că la momentul eliberării exista posibilitatea să ne mai prelungească durata arestării. Cunosc şi faptul că un judecător din Timişoara, cu ocazia prăşitului porumbului, a lăsat în urmă un fir de iarbă, a fost pus de către militari(care asigurau paza) să smulgă iarba cu gura, proteza rămânându-i acolo. A fost un deţinut care nu a vrut să smulgă cu gura, iar după ce a fost reţinut la poartă, când s-a întors în baracă s-a dezbrăcat şi ne-a arătat cum a fost bătut cu sârmă de oţel de către cadre militare. Personal am fost şi eu pus să smulg iarba cu dinţii. Bătaia era la ordinea zile.”

Dunca Gavrilă: condamnat la 5 ani de muncă silnică. A fost intervievat la data de 10.10.2012.Declară că a ajuns la Periprava în anul 1958/59, perioadă în care comandant era col. Ficior.Fostul deținut își amintește că a lucrat la stuf din luna decembrie până în luna martie, deși Dunărea era înghețată. Pedepsele pentru neîndeplinirea normei de muncă erau bătaia, micșorarea rației de hrană și izolarea pentru 3 zile. Pedepsele erau aplicate de comandantul Ficior în urma judecății într-o comisie organizată special în acest scop. Decesele din cauza foametei și a bătăilor erau și de 2/3 deținuți pe zi.

Fiind audiat în prezenta cauză, Dunca Gavrilă a declarat că: ,,La Periprava am locuit pe bac şi am lucrat la stuf. Hrana era foarte puţină, eram aproape tot timpul flămânzi. În bac am stat din 20 decembrie 1958 până în 20 martie 1959, de unde am fost scoşi şi duşi la Periprava. Activitatea era normată la 20 maldări de stuf şi trebuia să-i transporţi de la locul de recoltare pe malul canalului. Dacă nu executam norma eram pedepsiţi cu bătaie şi nu ni se dădea mâncare.Din cauza bătăilor primite, a foamei îndurate, un inginer din Cluj a decedat, reţin că se numea Balint. De asemenea, în aceleaşi condiţii a decedat un alt deţinut pe nume de Sturza. Aceste cazuri s-au înregistrat la Periprava. Pedepsele cu bătaia ne erau aplicate de miliţieni, director, şi ne erau aplicate indiferent dacă eram sau nu vinovaţi. Şi eu personal am fost bătut de două ori pe motiv că nu am finalizat lucrările la timp(la desecări şi la amenajat de porumbar). Reţin că din cauza foamei, deţinuţii mâncau rădăcini de stuf, mai prindeau şerpi şi broaşte şi le mâncau.Nu exista încălzire, nici apă pentru consum, dar nici pentru igienă corporală şi ne spălam doar când ploua. Se aducea apă de la Letea însă doar pentru gătit. Nu existau WC-uri, acestea fiind improvizate. Îmbrăcămintea era formată din „zeghe” şi dacă ne udam nu exista posibilitatea să o uscăm. Exista un medic, dar existau şi medici din rândul deţinuţilor însă nu existau medicamente. Din 5000 de deţinuţi care ne aflam la Periprava, doar aproximativ 2000 lucram, restul fiind declaraţi inapţi. Cei inapţi erau ţinuţi în barăci, cu scopul de a muri de foame. Unii dintre aceştia, în funcţie de starea fizică, mai erau folosiţi la despănuşat porumb. Nu aveam drept la corespondenţă, pachete sau vorbitor. Mai mâncam însă carne de cal, dintre animalele moarte care erau aduse acolo de la Letea. L-am cunoscut personal pe comandantul Ficior Ioan atunci când venea în barăci sau la locul de muncă în control. Pot spune despre acesta că este cel mai mare criminal de pe faţa pământului, fără pic de omenie, de bun simţ sau milă faţă de oameni. Personal am fost lovit de numitul Ficior Ioan, de două sau trei ori (cu pumni, picioare sau m-a călcat, dar nu atât de grav). Ne înjura spunându-ne bandiţi. Aşa se comporta cu toţi deţinuţii. Menţionez că am fost ţinut de mai multe ori la carceră, legat de mâini şi de picioare cu lanţuri, fără hrană 24 de ore. Aceste sancţiuni cu carcera mi-au fost aplicate de către comandant. Comandantul, numitul Ficior Ioan, aproba toate aceste măsuri. Rapoartele cu sancţiunile erau întocmite de către miliţieni şi aprobate de către comandant sau de către ofiţerul politic.Existau foarte multe cazuri de îmbolnăviri, eu chiar îl pot numi „lagărul morţii”. Existau multe cazuri de distrofici”.

Chetman Ștefan, fost deținut politic a declarat că: "Cea mai cruntă bataie a avut loc în luna august a anului 1959 când de faţă a fost şi comandantul coloniei de muncă, ceilalţi deţinuţi spunând că este chiar Ficior Ioan, care ne-a spus la sfârşitul zilei de muncă că ar şti că mâncăm porumbul crud din viitoarea recoltă, deţinuţii i-au răspuns ca "mâncăm de foame”, comandantul ne-a spus că nu vom păţi nimic însă fiecare să recunoască câţi porumbi am mâncat. Fiecare a declarat cât a mâncat, eu datorită problemelor medicale cu stomacul nu am putut mânca, iar toţi care au recunocut că au mâncat porumb au primit bătaie la tălpi cu ranga pentru fiecare porumb o lovitură. Îmi amintesc că cea mai cruntă bătaie a primit-o un deţinut politic pe nume Cosor care a recunoscut că a mâncat 14 porumbi însă după 11 lovituri a leşinat. Comandantul era de faţă în timp ce gardienii aplicau sancţiunile cu bătaia, cuantumul sancţiunilor fiind stabilit de comandant. A doua zi aceştia nu au putut fi scoşi la muncă deoarece aveau picioarele umflate din cauza loviturilor aplicate".

Context:

Tortionarul Ion Ficior a fost trimis in judecata luni, de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, fiind acuzat de crimele din perioada in care a condus colonia de munca de la Periprava, au declarat, pentru Mediafax, surse din cadrul institutiei.

Potrivit surselor citate, Ion Ficior a fost trimis in judecata pentru savarsirea de infractiuni contra umanitatii, in dosarul avand ca obiect sesizarea formulata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Ion Ficior este acuzat ca, in perioada 1958-1963, cand a condus Colonia de munca Periprava, a introdus si coordonat un regim de detentie represiv, abuziv, inuman si discretionar impotriva detinutilor politici, fiind inregistrate 103 decese.

Ficior este al doilea tortionar trimis in judecata, dupa ce in luna iunie a fost deferit justitiei Alexandru Visinescu, fost comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat din 1956 pana la desfiintarea inchisorii, in 1963, ultimul sef al inchisorii in care a sfarsit, in urma torturilor, si liderul taranist Ion Mihalache.

Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie anunta, in 24 octombrie 2013, ca Ion Ficior este urmarit penal pentru genocid, fapta ce a fost schimbata in infractiuni contra umanitatii, odata cu intrarea in vigoare a noului Cod penal.

Conform certificatelor oficiale de deces sau documentelor care atestă decesul deţinuţilor, identificate de către experţii IICCMER în arhiva primăriei C.A. Rosetti, localitate în perimetrul căreia se află astăzi fosta colonie de muncă, precum și în Arhiva Penitenciarului Tulcea, în intervalul 01.08.1958 – 1.11.1963 în care la cârma coloniei s-a aflat col. r. Ion Ficior la Periprava au decedat 103 deţinuţi, toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor.