Premierul Victor Ponta va efectua marti o vizita de lucru la Atena, in Grecia, urmata de o vizita oficiala la Tirana, in Albania, informeaza biroul de presa al Guvernului.

Potrivit unui comunicat de presa citat de Agerpres, in Grecia, premierul se va intalni cu omologul sau elen, Antonis Samaras, si va fi primit de presedintele grec, Karolos Papoulias.

"Vizita la Atena are loc in contextul detinerii de catre Grecia, in primul semestru al anului 2014, a Presedintiei Consiliului Uniunii Europene si se inscrie in dialogul politic bilateral intens din cursul ultimilor ani. Convorbirile cu oficialii eleni vor permite analizarea stadiului relatiei bilaterale si identificarea unor noi proiecte de cooperare in plan sectorial, cu accent pe domeniul economic, social, turism, cultura si educatie", informeaza sursa citata.

Discutiile vor viza teme prioritare de pe agenda Presedintiei UE, cum ar fi viitorul Europei si evolutiile institutionale, in contextul alegerilor pentru Parlamentul European, masurile pentru asigurarea cresterii economice si a ocuparii fortei de munca, migratia si spatiul Schengen, Parteneriatul Estic, cu accent pe Republica Moldova sau extinderea UE.

Totodata, vizita la Atena va oferi prilejul unui schimb de opinii cu privire la formatele de cooperare regionala, precum si asupra situatiei din Ucraina.

In Albania, premierul Victor Ponta va fi primit de presedintele tarii, Bujar Nishani, si va avea intrevederi cu primul-ministru albanez Edi Rama si cu presedintele Parlamentului, Ilir Meta.

"Vizita se inscrie in dialogul politic periodic romano-albanez si va permite efectuarea unui bilant al relatiei si explorarea de noi modalitati pentru dezvoltarea cooperarii la nivel sectorial, inclusiv prin consolidarea cadrului juridic bilateral. Cu acelasi prilej, va fi organizat in capitala albaneza Forumul Economic romano-albanez, ca pas concret pentru dinamizarea cooperarii economice", precizeaza Biroul de presa al Executivului.

De asemenea, va fi reiterata sustinerea Romaniei in contextul aspiratiilor europene ale Albaniei, dar si disponibilitatea Bucurestiului de a oferi Tiranei expertiza in domeniile indicate ca prioritare de UE.

In discutii va fi abordat si subiectul agendei regionale si al cooperarii in cadrul organizatiilor regionale si international