Studiul de fezabilitate pentru autostrada Iasi-Targu Mures va fi revizuit tehnic si valoric

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 5 noiembrie 2013, 22:58 Actualitate | Esenţial

Studiul de fezabilitate pentru autostrada Iasi-Targu Mures va fi revizuit tehnic si valoric intrucat studiul initial prevede o lucrare de o complexitate deosebita si cu un cost de executie substantial, se arata intr-un raspuns dat de ministrul Transporturilor deputatului de Suceava Ovidiu Iane, citeaza Mediafax.

Ovidiu Iane (PSD) a adresat ministrului Transporturilor, Ramona Manescu, o intrebare privind intentiile ministerului in legatura cu constructia tronsonului de autostrada Ungheni - Iasi - Targu Mures, sustinand ca pentru dezvoltarea zonei este nevoie de o infrastructura de conectare care sa faca din Moldova o regiune perfect adaptata si legata de restul tarii.

In raspunsul primit de Iane, cu numar de inregistrare din 21 octombrie, ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, a precizat ca, in urma negocierilor cu Comisia Europeana, sectorul Targu Mures - Iasi a fost inclus in structura TEN-T centrala.

Ministrul a mai spus ca tronsonul Campia Turzii - Targu Mures a fost cuprins ca si sectiune in cadrul Autostrazii Transilvania, avand o lungime de 55,2 kilometri cu un cost mediu de realizare de zece milioane de euro pe kilometru.

"Tronsonul Targu Mures - Iasi vizeaza lucrari de o complexitate sporita cuprinzand aproximativ 300 de poduri si viaducte si 43 de tuneluri de diferite marimi. Acest lucru a atras dupa sine (la nivelul studiului de fezabilitate) un cost de executie substantial fapt pentru care, la momentul actual, se are in vedere revizuirea acestuia atat din punct de vedere tehnic cat si valoric", se arata in raspunsul semnat de ministrul Ramona Manescu.

Ea a precizat ca pentru optimizarea costurilor de realizare a acestui tronson se are in vedere impartirea lui pe subsectoare si totodata, avand in vedere revizuirea studiului de fezabilitate, se analizeaza posibila includere a subsectoarelor cu complexitate deosebita in cadrul proiectelor cu finantare europeana.

Mansescu afirma, la sfarsitul lunii septembrie, ca proiectul autostrazii Iasi - Targu Mures, alocat fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, va fi transmis Departamentului pentru Proiecte de Infrastructura dupa divizarea CNADNR.

Sapte parlamentari PNL din Iasi, intre care si fostul ministru al Transporturilor, au semnat recent un memoriu initiat de deputatul PDL Petru Movila, prin care acesta solicita premierului Victor Ponta includerea proiectului autostrazii Iasi-Targu Mures pe lista de prioritati a Guvernului, pentru perioada 2014-2020.

Autostrada Iasi - Targu Mures ar urma sa aiba aproape 300 de kilometri si va strabate patru judete, respectiv Iasi, Neamt, Harghita si Mures.























744 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică