Sapte parlamentari PNL Iasi, intre care Fenechiu, au semnat memoriul PDL privind autostrada Iasi-Targu Mures

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 22 septembrie 2013, 20:11 Actualitate | Politic


Sapte parlamentari PNL din Iasi, intre care si deputatul Relu Fenechiu, au semnat memoriul initiat de deputatul PDL Petru Movila, prin care acesta solicita premierului Victor Ponta includerea proiectului autostrazii Iasi-Targu Mures pe lista de prioritati a Guvernului, pentru perioada 2014-2020.

Liderul filialei municipale a PDL Iasi, deputatul Petru Movila, a declarat, duminica, pentru Mediafax ca sapte din cei opt parlamentari ai PNL Iasi au semnat memoriul pe care l-a initiat, privind realizarea autostrazii Iasi-Targu Mures.

Printre semnatari se numara si seful PNL Iasi, deputatul Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor.

Totodata, deputatul Movila a spus ca niciunul din cei opt parlamentari ai PSD Iasi nu a dorit sa semneze documentul.

"Toti parlamentarii PNL de Iasi au semnat, cu exceptia deputatului Mugur Cozmanciuc, care este plecat in China. Liberalii sunt consecventi, proiectul autostrazii fiind sustinut de Relu Fenechiu, cand era ministru la Transporturi. Niciun ales al PSD Iasi nu a vrut sa semneze. De altfel, Guvernul Ponta a pasat proiectul de la Transporturi la ministerul Marilor Proiecte al lui Dan Sova. Cei de la PSD au incercat sa-i puna proiectul in brate lui Fenechiu. Este rusinos si jenant sa nu se faca autostrada, cata vreme Moldova a fost un bazin electoral important pentru USL", a afirmat deputatul PDL Petru Movila.

Memoriul deputatului democrat-liberal a fost semnat de 12 parlamentari ieseni, respectiv sapte de la PNL, trei de la PDL si doi apartinand minoritatilor nationale.

Deputatul PSD de Iasi Anghel Stanciu a explicat ca alesii social-democrati nu au semnat documentul, intrucat considera demersul ca fiind unul "populist".

"Cand eram in opozitie, am depus un amendament la buget pentru alocarea de bani pentru aeroportul Iasi, amendament care nu a mai fost sustinut de PDL. Am cerut in plen sa nu mai fim in situatia de a vana mistreti pe aeroport cu avionul, dar degeaba. Nu ne putem asuma un demers strict populist", a precizat deputatul PSD Anghel Stanciu.

In urma cu doua saptamani, liderul filialei municipale a PDL Iasi, deputatul Petru Movila, a solicitat premierului Victor Ponta includerea proiectului autostrazii Iasi-Targu Mures pe lista de prioritati a Guvernului, sustinand ca liderii USL au promis realizarea proiectului, dar l-au abandonat dupa castigarea alegerilor.

Deputatul PDL declara atunci ca va inainta un memoriu premierului Victor Ponta, pentru includerea autostrazii Iasi-Targu Mures pe lista de prioritati a Guvernului, pentru perioada 2014-2020.

Movila preciza, totodata, ca va trimite memoriul tuturor parlamentarilor USL pentru a fi semnat, dupa care va inainta documentul, insotit de semnaturi, Guvernului.

Autostrada Iasi-Targu Mures ar urma sa aiba aproape 300 de kilometri si va strabate patru judete, respectiv Iasi, Neamt, Harghita si Mures.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1080 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    ce gluma buna (Joi, 26 septembrie 2013, 21:04)

    BubuTodo [anonim]

    Atata timp cat primul ministru e oltean, cel ce se viseaza presedinte e tulcean, moldovenii pot doar sa viseze la autostrazi. Urmatoarele proiecte de noi autostrazi vor trece prin sud, sa fie clar....:)


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by