Curriculum pentru copiii cu varste de sub 3 ani: Ce activitati si jocuri vor face copiii in crese

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Luni, 23 septembrie 2013, 18:40 Actualitate | Esenţial

Ministerul Educatiei a publicat proiectul curriculumului anteprescolar, pentru copiii cu varste de pana in 3 ani care sunt inscrisi in crese. Pana la 1 an si jumatate, educatoarele trebuie sa faca cu cei mici exercitii de tipul "Imi tin capul sus", "Privim in jur", jocuri de prindere a unei jucarii, de schimbare a pozitiei corpului prin rostogoliri de pe spate pe burta, jocuri de construit sau cu carti de citit. Pana la 3 ani, cei mici trebuie sa faca jocuri de miscare, de stimulare a lecturii, mima si exercitii pe diferite teme. 

Ministerul Educatiei Nationale a publicat un proiect de Hotarare a Guvernului de aprobare a continutului educativ si a standardelor de calitate pentru serviciile de educatie timpurie anteprescolara. In nota de fundamentare a proiectului se arata ca Legea educatiei nationale stabileste faptul ca sistemul national de invatamant preuniversitar cuprinde nivelul educatiei timpurii (0-6 ani), formata din nivelul anteprescolar (0-3 ani) si invatamantul prescolar (3-6 ani), care cuprinde grupa mica, grupa mijlocie si grupa mare.

De asemenea, legea prevede ca "organizarea unitatilor de educatie timpurie anteprescolara, continutul educativ, standardele de calitate si metodologia de organizare ale acesteia se stabilesc prin hotarare a Guvernului, initiata de Ministerul Educatiei Nationale".

"Prin prezentul act normativ se propune aplicarea in toate cresele, precum si in gradinitele si centrele de zi care au grupe cu copii anteprescolari, a continutului educativ si a standardelor de calitate pentru serviciile de educatie timpurie anteprescolara elaborate", informeaza Ministerul Educatiei.

Cerinte generale privind organizarea spatiului fizic pentru educatia si dezvoltarea copilului de la nastere la 3 ani

Cresele trebuie sa asigure urmatoarele conditii, conforme cu reglementarile in vigoare ale Ministerului Sanatatii, se arata in cadrul proiectului:
  • sa asigure sanatatea copilului prin luminozitate, ventilatie, caldura adecvate;
  • sa fie un spatiu sigur, fara riscuri de accidente;
  • sa fie cat mai larg, in asa fel incat sa incurajeze miscarea si explorarea;
  • sa permita colaborarea si interactiunile dintre copii;
  • sa contina materiale didactice si produse realizate de copii, expuse si la nivelul vizual al copiilor;
  • sa fie impartit in zone de activitati, care sa stimuleze dezvoltarea copilului in toate domeniile;
  • sa fie dotat cu echipamente confortabile, usor de manipulat, care permit flexibilitate in organizarea spatiului;
  • sa contina materiale diverse, suficiente, care sa incite si sa stimuleze operatiile gandirii, creativitatea si sa exerseze capacitatea copilului de a alege;
  • sa evite supraaglomerarea suprafetelor de expunere, intrucat induce inhibitia de protectie a copilului si limiteaza identificarea obiectelor in mediul respectiv;
  • sa asigure acces, confort si siguranta copiilor cu cerinte educationale speciale;
  • sa reflecte diversitatea culturala a copiilor.
Domeniul Dezvoltare Fizica, Sanatate si Igiena Personala / Exemple de activitati pentru copii de 0-18 luni

Exemple de comportament:
  • Copilul este capabil sa isi controleze miscarile capului cand este asezat(a) pe burta - Exemple de activitati: Jocuri in cadrul momentelor de tranzitie in care copilul este asezat pe burta si i se arata jucarii care produc sunete, deplasandu-le in campul vizual al acestuia cu scopul de a le urmari. Exercitii "Imi tin capul sus", "Ridicam capul", "Privim in jur", "Privim luminita miscatoare" etc.
  • Sa demonstreze control in miscarile mainilor si picioarelor - Exemple de activitati: Jocuri de prindere a unei jucarii. Jocuri de miscare pasiva a picioarelor; "Greierele rasturnat", "Bicicleta", "Batem cu picioarele in podea" etc.
  • Sa execute rostogoliri de pe spate pe burta si de pe burta pe spate - Exemple de activitati: Jocuri de schimbare a pozitiei corpului prin rostogoliri de pe spate pe burta si de pe burta pe spate (copilul este ajutat sa se rostogoleasca prin miscarea unui prosop pe care acesta se afla pozitionat, iar adultul se va adresa copilului cu o voce calda, afectuoasa): "Ne rostogolim" , "Ne rasucim" etc.
  • Sa stea in picioare, sustinut(a) sau sprijinit(a) - Exemple de activitati: Jocuri pe podea sau, initial, pe masa de infasat, insotite de cantece si rime, in care copilul este incurajat si ajutat sa stea in picioare: "Sus, sus, pui de urs!", "Mergem  la buni/la tata/la masa etc.", "Hopa-sus!" etc.
  • Sa apuce obiecte si sa le manipuleze in scopul explorarii sau utilizarii lor - Exemple de activitati: Jocuri care solicita miscarea degetelor: batut din palme, cantat la pian, imitarea rapaitului de ploaie, prindem fulgul etc.
  • Sa goleasca cutii de continut si sa le reumple - Exemple de activitati: Jocuri de tipul "Punem bila in cutie", "Asezam cercul pe gatul lebedei", "Punem/scoatem jucariile din galetusa/cos/cutie" etc.
  • Sa dea paginile unei carti mari, adesea dand mai multe pagini - Exemple de activitati: Jocuri cu cartea: citire de imagini indicand elementele din imagine, exersarea rasfoirii unei carti (datul paginii): "Acum citim: unde e pisica/marul/...?", "Mai departe...". Exersari libere favorizate de rutine: "Acum e vremea sa ne culcam/relaxam, dar mai intai citim impreuna o carte",  "Sa asteptam in liniste pe... (rasfoind carti)" etc.
  • Sa apuce in pensa bidigitala obiecte relativ mici - Exemple de activitati: Jocuri  de constructie cu cuburi/pioneze mari de plastic/margele de hartie mototolita: "Trenul", "Turnul", "Gardul", "Margele pentru papusa/mama/bunica"
  • Sa localizeze sursa de zgomot si vocea umana - Exemple de activitati: Jocuri cu jucarii care produc zgomote si sunete (plasate la diferite distante de copil) in care adultul le loveste si copilul este antrenat pentru a le localiza sau in care copilul este incurajat sa le loveasca si impreuna cu adultul sa le localizeze: "Ghici unde se aude... (ratusca,/ciocanelul de plastic/clopotelul etc.?", "Cum face... ratusca...?"
  • Sa dovedeasca abilitate in coordonarea oculo-motorie - Exemple de activitati: Exersari libere, nedirijate, cu jucarii care produc sunete, jucarii de tras si impins, jucarii cu butoane si manivele atat in timpul jocurilor si activitatilor de stimulare si exersare cat si in timpul momentelor de tranzitie: "Alegem jucariile care canta", "Unde s-a ascuns?", "Plimba pietricelele in lingura!", "Da mai departe jucaria!"
  • Sa exploreze activ obiecte si suprafete de diferite texturi
  • Sa isi exprime confortul sau disconfortul propriu in raport cu o situatie de igiena corporala specifica varstei
  • Sa anticipeze, in functie de context, rutina/activitatea care urmeaza (somn, masa, joaca etc.)
Vezi aici continutul integral al Curriculumului pentru copiii de cresa

CURRICULUM Pentru Copiii Sub 3 Ani



Nota de fundamentare a proiectului de HG

Conform Legii educatiei nationale, copiii pot fi inscrisi in invatamantul prescolar la varsta de 3 ani, iar pentru copiii sub 3 ani exista posibilitatea inscrierii acestora in unitati de educatie timpurie anteprescolara. "In acest context, educatia timpurie este cruciala pentru dezvoltarea si educatia ulterioara a copilului si se realizeaza prin folosirea unei metodologii si a unui curriculum adecvate, precum si a unor standarde de calitate care necesita o abordare integrata a nevoilor si intereselor copilului, in stransa colaborare cu familia si serviciile de sanatate si protectie a copilului", precizeaza nota de fundamentare.

"O caracteristica a sistemului existent de educatie timpurie din Romania este aceea ca, datorita lipsei de pana acum a legislatiei privind educatia copiilor de la 0 la 3 ani, un numar de crese/gradinite cu crese, centre de zi etc. s-au dezvoltat fara o structura organizatorica reglementata sau fara standarde educationale clare. Exista o diversitate de institutii pentru educatie timpurie, dupa cum urmeaza:
  • Centre de zi pentru copii sub 6 ani aflati in situatie de risc, coordonate de Directia Judeteana de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului;
  • Centre de zi sau gradinite particulare pentru copiii sub 6 ani, aprobate de Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP), care ofera exemple de buna practica in domeniu;
  • Gradinite cu cresa pentru copiii din aceeasi grupa de varsta ca si cei din centrele de zi (sub 6 ani);
  • Gradinite pentru copiii de la 3 la 6/7 ani. Acestea sunt finantate de consiliile locale si sunt coordonate de Ministerul Educatiei Nationale;
  • Crese pentru copiii de la 4 luni la 3 ani, care primesc copii si peste 3 ani. Acestea sunt finantate si coordonate de consiliile locale, fara o supervizare din punct de vedere profesional si fara standarde educationale sau de alt tip".
"Serviciile pentru copiii cu varste intre 0 si 3 ani sunt furnizate prin sistemul creselor, care ofera cateva forme de ingrijire medicala fara nici o componenta de educatie timpurie. In trecut, cresele au fost in responsabilitatea Ministerului Sanatatii, in schimb, din 2002, Ministerul Sanatatii nu a mai avut atributii in acest sens si cresele au fost lasate fara nici o identitate formala si fara sprijin guvernamental. In prezent, cresele sunt finantate de autoritatile administratiei publice locale. Totodata, adesea, in cazul in care cresa este cuplata cu o gradinita (functioneaza in aceeasi incinta) directorul gradinitei este responsabil de calitatea ingrijirii furnizate in cresa", se arata in nota de fundamentare.

"Pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii educatiei nationale nr.1/2011, precum si pentru incurajarea participarii copiilor la educatia timpurie anteprescolara in vederea atingerii tintei europene de 95% rata de participare a copiilor prescolari la servicii de educatie pana in 2020 este necesara elaborarea continutului educativ si a standardelor de calitate pentru serviciile de educatie timpurie anteprescolara", noteaza initiatorii.

"Definirea educatiei timpurii in legislatia romaneasca da posibilitatea autoritatilor centrale si locale sa concentreze fonduri spre aceasta zona a educatiei, iar aceasta investitie pe termen lung va conduce la scaderea ratei abandonului scolar si familial, la imbunatatirea ratei de succes scolar a copilului pe traseul scolarizarii viitoare, la punerea bazelor pentru invatarea de-a lungul vietii si la o rata crescuta a insertiei socio-profesionale".

"Prin prezentul act normativ se propune aplicarea in toate cresele, precum si in gradinitele si centrele de zi care au grupe cu copii anteprescolari, a continutului educativ si a standardelor de calitate pentru serviciile de educatie timpurie anteprescolara elaborate".
Ce prevede Legea Educatiei Nationale

- Educatia anteprescolara se organizeaza in crese si, dupa caz, in gradinite si in centre de zi.
- Asigurarea personalului didactic necesar desfasurarii educatiei anteprescolare se face de catre autoritatile administratiei publice locale, impreuna cu inspectoratele scolare, cu respectarea standardelor de calitate si a legislatiei in vigoare.
- Tipurile si modalitatile de finantare a serviciilor de educatie timpurie anteprescolara se reglementeaza prin hotarare a Guvernului. Finantarea din resurse publice se poate acorda numai furnizorilor de servicii de educatie timpurie acreditati, de stat sau privati.
- In educatia anteprescolara, grupa cuprinde in medie 7 copii, dar nu mai putin de 5 si nu mai mult de 9;
- Anteprescolarii, prescolarii si elevii din unitatile scolare de stat si particulare autorizate/acreditate beneficiaza de asistenta medicala, psihologica si logopedica gratuita, in cabinete medicale, psihologice si logopedice scolare ori in unitati medicale de stat.


Citeste mai multe despre   





Citeste pe Stirile ProTV

Comuna care sta si se uita la 1 milion de euro, asteptandu-i pe chinezi. Ce s-a ales de liceul tehnologic, abandonat de 3 ani

O investitie de un milion de euro zace fara folos intr-o comuna din Dambovita. Cu bani europeni, dar si de la Ministerul Educatiei, autoritatile au ridicat un liceu tehnologic care ar fi trebuit sa formeze specialisti pentru o fabrica de electronice.








5533 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

In cazul unui ordin de mobilizare pentru cetatenii romani, ati raspunde chemarii la arme?
(Un singur răspuns posibil)
  • Da
  • Depinde de situatie
  • Nu
  • Nu stiu / Nu raspund



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version