La un moment dat, politicienii avizi de voturile romanilor din strainatate le promiteau acestora mii de euro, pentru a se intoarce acasa. Chiar fara „spaga de repatriat“, exista inca persoane care, dupa ani buni in Germania, s-au hotarat sa faca „pasul invers“, adica al reintoarcerii in patrie. In doua saptamani de zile, bucuria li s-a transformat in cosmar. Un cosmar al birocratiei din institutiile de stat, greu de inteles, si mai greu de rezolvat. Caci informatiile primite sunt contradictorii, oamenii sunt trimisi de la Ana la Caiafa. Iar apoi retur si re-retur, fara ca in acest univers kafkian sa se intrevada curand un sfarsit.

Despre ce este vorba: vrei sa-ti faci, ca cetatean roman, un buletin de identitate, la o adresa din Romania. Ai tot ce-ti trebuie: certificat de nastere, primire in spatiu, platesti taxele pentru operatiune fara sa cracnesti. Daca esti insa casatorit si casatoria nu s-a petrecut pe teritoriul Romaniei, dai de dracu`. Din 6 iunie 2013, certificatul de casatorie international, emis de o tara semnatara a acordului de la Viena de la 8 septembrie 1976 (printre care si Germania) nu mai trebuie apostilat, adica girat de o instanta superioara celei care a emis actul.

Asa e legea, insa functionarilor romani se pare ca softul cu noile reglementari li se incarca mai greu. In cap. Te plimba intre Evidenta Populatiei si Starea Civila, pana ametesti. Cu fiecare nou functionar cu care stai de vorba la ghiseu, dai de noi informatii, situatia se incurca din ce in ce mai rau. Unuia ii trebuie apostila pe un act care, conform noilor reglementari, nu mai trebuie apostilat. Altuia ii trebuie un certificat nou, romanesc, de casatorie, neaparat „roz“. Probabil ca asa e culoarea numitului document.

Un nou certificat de casatorie nu primesti, decat daca ti-ai reglementat starea civila in orasul in care te-ai nascut. Asa ca, drum bun pe cararile patriei! Si nu o data, caci actele nu se emit nicidecum pe loc. Desi poate ca, inainte de stabilirea in strainatate ai avut domiciliul stabil intr-un anumit loc (oras), inscrierile ulterioare de stare civila nu se opereaza acolo. Sau nu se vrea, din comoditate, sa se ceara dosarul acolo, desi aceasta posibilitate ar exista.

Te duci cu dosarul cu toate actele personale, traduse, legalizate notarial, apostilate dupa caz si il depui. In localitatea unde te-ai nascut. Apoi te intorci la domiciliu si astepti. O luna, doua, nu stii. Caci actele urmeaza a fi aprobate de Bucuresti si aprobarea transmisa la starea civila din orasul nasterii. Daca functionarii de acolo sunt binevoitori, te anunta ei cand dosarul a fost aprobat si poti recupera „totalul“ inscrierilor din starea civila, pentru a-l aduce in orasul de domiciliu.

Acolo, un act de casatorie german, perfect valabil in Romania dupa Conventia de la Viena din 8 septembrie 1976, ar urma sa fie transcris intr-unul romanesc. Probabil roz. Fara actul de identitate, nu poti sa misti nimic. Actul de identitate romanesc nu-l primesti, daca nu ti-ai rezolvat starea civila. Pentru rezolvarea starii civile, dupa lege si spusele functionarilor de la ghiseu, ai teoretic la dispozitie 6 luni. Dar ce faci in intervalul asta de timp? E un mister inca nerezolvat. Cert e ca nu poti misca, nu poti lucra, nu-ti poti inscrie in circulatie o masina, nu poti face o firma, nu poti face nimic.

Mai departe: in Germania, ca si in Ungaria, cetatenilor cu dubla cetatenie, romana plus germana sau maghiara, li s-au transcris in unele cazuri prenumele, cu ortografierea limbii acelui stat. Pe Ion l-au facut Johann, pe Tibi l-au facut Tibor. Daca pe actele de stare civila intocmite in strainatate au fost trecuti Johann si Tibor, Ion si Tibi au o problema. Caci, dupa informatiile de la Oficiul Starii Civile, ei trebuie sa-si schimbe numele de botez.

Desi din transcrierea actelor in strainatate e evident fostul nume, iar autoritatile maghiare si germane n-au avut nicio problema in acest sens, in Romania nu si nu! Schimba-ti numele de nastere, caci altfel nu-ti recunoastem certificatul de casatorie. Dar nici cererea de schimbare a numelui n-o poti inainta niciunde, caci n-ai buletin, fiindca acesta se elibereaza doar in conditiile de acte mai sus cerute. E labirintul complet, sau li se pare asa saracilor oameni vizati de problema?

Iar acum, vine partea cea mai tare: un cetatean strain, dintr-o tara UE, si fost cetatean roman, care a renuntat la cetatenia romana cu peste un deceniu in urma, vrea sa depuna actele pentru rezidenta intr-un oras din Romania. Conditiile sunt, teoretic, simple: pasaport, dovada de domiciliu, asigurare de sanatate si 250 RON pe cont. Ar fi poate simple, daca cetateanul s-a nascut la Berlin.

Daca s-a nascut in Romania, de la Oficiul de Imigrari afla, cu surpriza, ca are CNP, adica Cod Numeric Personal si nu poate depune actele de rezidenta pana cand nu rezolva la Pasapoarte treaba cu CNP-ul, care indica „cetatean roman cu domiciliul in strainatate“. La locul de nastere, renuntarea la cetatenie a persoanei in cauza a fost inscrisa in registrul personal, de evidenta a persoanei. La noul domiciliu, nimeni nu are habar de asa ceva si nici nu stie sa spuna cum se poate rezolva situatia

E treaba lui asta? E treaba lui, a cetateanului? Nu-i treaba autoritatilor competente, care au baze de date si sisteme computerizate de evidenta a populatiei -cumparate din bani publici si grei-, sa actualizeze aceste date pe baza informatiilor primite de la Ministerul Justitiei, sau de la registrele locale de Evidenta Populatiei?

E un lucru firesc, ne mai intrebam? E firesc ca miile, poate zecile sau sutele de mii de cetateni care au renuntat la cetatenia romana, pe parcursul celor doua decenii de la Revolutie, sa figureze in evidentele romanesti cu cod numeric personal? E acest CNP un bun dat si niciodata luat inapoi, dintr-o neglijenta, sau poate dintr-un interes?

La referendumurile nationale, unde exista un cvorum de vot, CNP-urile tuturor cetanilor romani conteaza. Conteaza la numar, ele pot inclina balanta unei decizii politice intr-o directie sau alta.

Dar omul care revine cu entuziasm, poate chiar si cu sange de investitor in tara, pentru cine conteaza? Se pare ca pentru nimeni, caci din labirintul informatiilor contradictorii al institutiilor de stat abilitate romanesti, nu poti iesi. Cine poate da lamuriri, la nivel personal sau institutional, situatiilor si anomaliilor descrise mai sus, ar bucura pe multi romani si fosti romani care mai au inca chef sa-si readuca fortele si banii in tara aceasta.