Premierul Victor Ponta a afirmat vineri ca orasele Craiova si Calafat trebuie sa fie legate printr-o autostrada si ca un asemenea proiect va fi depus in urmatorul cadru financiar al Uniunii Europene aferent perioadei 2014 -2020, transmite Agerpres.

Victor Ponta a facut aceasta afirmatie dupa inaugurarea podului pese Dunare, Calfat - Vidin, el aratand ca stie ca drumul pana la Calafat este deteriorat. Este vorba de DN 56 Craiova - Calafat, care este reabilitat de doua firme pe segmentele Craiova - Galicea Mare si Galicea Mare - Calafat. Premierul a avertizat ca daca firmele nu isi pastreaza ritmul la constructia drumurilor, contractele vor fi reziliate.

"Ideea este urmatoarea: o sa facem drumul si il facem bun, dar nu e suficient - adica un drum cu o singura banda, una dus, una intors, nu e suficient - motiv pentru care in primul proiect pe exercitiul 2014-2020 la care lucram si il depunem este ca de la Craiova la Calafat sa avem regim de autostrada", a declarat Ponta.

Referindu-se la proiectul Craiova - Pitesti, seful Guvernului a sustinut ca pana la sfarsitul anului trebuie semnate procedurile si contractul privind realizarea autostrazii in regim de parteneriat public-privat.

"Practic, Calafat va fi legat in regim de autostrada de Craiova - Pitesti - Centura Sud Constanta - Portul Constanta", a detaliat Ponta.

Intrebat cand va fi finalizat proiectul Pitesti - Craiova, premierul a raspuns ca termenul este de 24 de luni.