Cota unica de 16% va fi mentinuta pe parcusul celor patru ani de guvernare USL, pentru a garanta stabilitatea si predictibilitatea sistemului fiscal romanesc, a anuntat premierul Victor Ponta, luni, la Berlin, intr-o conferinta la care au participat mai multi oameni de afaceri germani. El a mai afirmat ca si-a propus sa fie cel mai pro-business social-democrat din Europa, subliniind importanta investitiilor si a proiectelor bazate pe parteneriatul public-privat pentru dezvoltarea infrastructurii din Romania.

"Vom mentine sistemul fiscal cat mai stabil si predictibil posibil. Cota unica de 16% - o sa fiu foarte sincer spunandu-va ca eu si alti social-democrati am propus sa o schimbam, dar din cauza influentei pozitive a partenerilor nostri liberali de coalitie am decis sa pastram cota unica si o vom mentine in mandatul de patru ani. Este o garantie a stabilitatii legislatiei noastre fiscale", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Programul de guvernare al USL pentru perioada 2013-2016 prevede mentinerea plafonului maximal de impozitare de 16% si introducerea, pe parcursul mandatului, a unui impozit diferentiat pe venitul salarial cu deductibilitati fiscale, respectiv prin cote de 8%, 12% si 16%, stabilite pe grile de venit.

Ponta a facut aceste declaratii la conferinta "Cooperarea economica romano-germana: Noi perspective", la sediul Deutsche Bank din Berlin. Anterior, premierul a avut o intalnire cu Jurgen Fitschen, copresedinte al Consiliului de conducere al Deutsche Bank, transmite Agerpres.

"Ne-am confruntat din 2009 cu o criza economica - una sociala - iar anul trecut cu o criza politica. Vestea buna este ca ne-am invatat lectia. Am avut alegeri si acum avem stabilitate, predictibilitate si dorim sa promovam reforme. (...) Mi-am propus sa fiu cel mai pro-business social-democrat din Europa. Stiu ca exista cazuri faimoase de premieri social-democrati in Germania pro-business. Cineva l-a descris pe domnul Schroeder ca fiind excesiv de pro-business. Astept sa fiu si eu pentru tara mea excesiv de pro-business si sunt sigur ca anii urmatori vor arata ca am avut dreptate", a spus Ponta.

Premierul a vorbit de aspectele pozitive din tara noastra - cresterea economica de 2,2% in primul trimestru, deficitul bugetar si somajul reduse, stabilitate politica, forta de munca specializata - dar s-a referit si la carentele din infrastructura, despre care a spus ca este cea mai mare "provocare" cu care se confrunta Romania, la rata mica de absorbtie a fondurilor europene - "cea mai mare tragedie".

"Proiectele bazate pe parteneriatul public-privat, absorbtia fondurilor europene si finantarea proiectelor de infrastructura vor fi prioritatile cele mai importante. Sunt pe deplin constient ca fara o infrastructura acceptabila toate investitiile vor fi blocate in cele din urma", a subliniat Ponta.

Premierul a prezentat pozitia geografica a Romaniei - la frontiera estica a UE - ca fiind un avantaj neutilizat inca, aratand ca tara noastra este in vecinatatea unor piete emergente, cum ar fi Ucraina, Rusia, Turcia.

"Suntem mandri ca inca avem resurse nationale - agricultura, resurse energetice, minerale. (...) Suntem unul dintre cei mai mari producatori IT si sunt foarte mandru ca generatia mea si cei mai tineri ca mine sunt considerati foarte priceputi in acest domeniu", a afirmat Victor Ponta.

In context, el a subliniat ca autoritatile de la Bucuresti vor promova in Parlament pana la sfarsitul acestei luni o noua legislatie cu privire la parteneriatul public-privat.

El s-a angajat sa continue "disciplina bugetara", aratand ca social-democratii evita termenul de "austeritate".

"In acelasi timp, inteleg ca unica noastra sansa este sa promovam investitiile bune, sa identificam solutii pentru crearea de locuri de munca", a spus Ponta.

In context, premierul i-a asigurat pe oamenii de afaceri germani ca "oricine creeaza un loc de munca in Romania este prietenul Guvernului".

Victor Ponta a afirmat, inainte de plecarea la Berlin, ca principalul punct de pe agenda discutiilor care vor avea loc cu prilejul vizitei oficiale in Germania va fi legat de relatiile economice, cu referire pe partea investitionala.

Primul-ministru Victor Ponta efectueaza luni si marti o vizita oficiala in Germania, la invitatia cancelarului german Angela Merkel, pe agenda discutiilor figurand relatiile bilaterale, teme europene si regionale, precum si politica interna romaneasca.