Picior peste picior, trei ministri discuta cu aplomb despre stoparea plecarii medicilor din Romania. Abunda cuvintele mari, mai darnic decat toti fiind chiar ministrul Sanatatii. Dar niciunul dintre cei trei ministri nu este medic.
In spatele camerelor TV si a blitz-urilor orbitoare, cativa medici asculta. Unul dintre ei, un cunoscut chirurg, imi arata niste mere verzi aflate in fata oficialilor si-mi sopteste: „Crezi ca sunt otravite? N-ar fi prima oara...”
In fiecare zi a lui 2012 au plecat din Romania sase medici specialisti (peste 2400 intr-un an) si astazi avem judete (Ialomita, Tulcea, Calarasi) unde doctorii sunt mai rari decat in pustiul Anatoliei (nu e o figura de stil, ci o statistica). Daca aceasta tendinta va continua, in cativa ani pustiul medical va acoperi si alte judete.
Solutia anuntata de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, nu este cresterea veniturilor medicilor, ci modificarea salarizarii lor: „competenta, profesionalismul si performanta sa fie criteriile fundamentale”.
Frumoase vorbe, mari ambitii.
Practic, se propune introducerea platii medicilor in functie de performanta lor. Conceptul a fost la moda in Occident pana ce studiile si programele-pilot au permis evaluarea concreta a ideii.
Principala problema: care sunt parametrii in functie de care poate fi judecata performanta unui medic?
Administratia New York-ului a inceput sa ofere spitalelor bonusuri financiare care sunt ulterior distribuite medicilor in functie de 13 indicatori de performanta, precum reducerea timpului de asteptare la urgenta si a duratei de spitalizare sau satisfactia pacientilor si folosirea anumitor tehnici chirurgicale.
Obiectiile nu au fost putine: cresterea salariala este de obicei prea mica pentru a produce o schimbare comportamentala a medicului, indicatorii alesi drept criterii de performanta nu sunt intotdeauna controlati exclusiv de catre medic, iar studiile concluzioneaza ca plata in functie de performanta „este un experiment social care are o valoare adaugata modesta” (New England Journal of Medicine).
„Din clipa in care definim indicatorii performantei, oamenii au tendinta sa dea atentie exclusiv acelor indicatori si sa neglijeze alte lucruri care nu mai sunt luate in considerare”, declara recent, in New York Times, Uwe Reinhardt, specialist in politici de sanatate la Universitatea Princeton.
Plata in functie de performanta ar putea functiona doar daca bonusurile financiare vor fi substantiale.
Dar ministrul Eugen Nicolaescu a precizat saptamana trecuta ca, „pentru 2013, nu avem nicio posibilitate de crestere a salariilor”.
In Finlanda, Irlanda, Spania, Suedia sau Danemarca medicii sunt platiti in baza unui salariu consistent. In alte tari, precum Germania sau Austria, este folosit in ambulator si sistemul punctelor, iar acolo unde valoarea impusa de catre stat este prea mica apare cunoscutul fenomen prin care medicii isi indreapta pacientii spre clinicile lor private: se intampla in Grecia sau in Romania.
Merele otravite asupra carora cunoscutul chirurg mi-a atras atentia sunt chiar promisiunile repetate ale oficialilor din Sanatate. La ce anume se va raporta Ministerul Sanatatii atunci cand va dori sa aprecieze performanta si profesionalismul unui medic?
In Romania nu exista trasee de ingrijire care sa poata deveni un standard de aur a practicii medicale. Atunci cand exista, protocoalele terapeutice sunt doar o unealta birocratica in relatia cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
Toti specialistii in politici medicale cu care am discutat despre initiativa ministrului Sanatatii sunt extrem de sceptici.
Cum vor fi stabiliti acei indicatori de performanta? Cine va judeca atingerea sau ratarea lor? Cum va fi cuantificat consultul interdisciplinar? Cum va putea functiona obiectiv un astfel de sistem in absenta instrumentarului si medicamentelor de baza in anumite spitale romanesti? Raspunsuri nu exista.
Merele sunt otravite...
Singura masura concreta anuntata de Eugen Nicolaescu, introducerea unor chestionare prin care pacientii sa poata spune cat de satisfacuti au fost de serviciile medicale primite, este prevazuta inca din 2010 in standardele de acreditare a spitalelor din Romania. Un studiu intern al Bancii Mondiale constata ca sub 2% din spitalele romanesti pun la dispozitia pacientilor aceste chestionare.
Fara suplimentarea bugetului sanatatii, solutia propusa de Minister pentru a incetini migratia medicilor romani este nu doar nerealista, dar dezvaluie si o logica facila. Intr-adevar, cei mai multi medici nu doresc sa ramana in Romania din cauza salariului mic, dar aceasta nemultumire este prezenta si la alti profesionisti cu educatie superioara.
Cand intrebarea este reformulata constructiv (studiul Foreign Investors Council) sub forma „Ce v-ati dori sa aveti in Romania?”, raspunsul cel mai frecvent al medicilor este „recunoastere din partea societatii”.
Aici este cheia. Pentru multi medici romani, respectul ar putea compensa insatisfactia financiara. Acest respect a fost insa distrus in ultimii ani de unul dintre cei mai corozivi acizi cunoscuti: declaratiile politicienilor.
De la afirmatia lui Traian Basescu, pentru care plecarea medicilor din tara nu era o tragedie, au trecut aproape 3 ani. Moda arderii pe rug a medicilor nu a trecut insa. Un exemplu recent: s-au gasit tapii ispasitori pentru criza citostaticelor.
Premierul Ponta spunea ca medicamentele citostatice exista, dar ca ele sunt tinute intentionat „in dulapiorul medicului”. Nu a contat ca un oficial al Ministerului Sanatatii a recunoscut ca masurile luate in ianuarie 2013 „nu si-au dovedit eficienta”.
Ministrul Eugen Nicolaescu a mustrat presa ca l-a „pupat pe frunte” pe „seful de sectie de la Targu Mures, pe care l-am schimbat din cauza crizei citostaticelor”. Nu conteaza ca medicul din Mures nu a fost schimbat, ci doar eliberat din functia neplatita de coordonator de transplant. In lipsa unei vine, nu a existat un motiv pentru a fi demis.
Cum nu conteaza nici faptul ca, pana pe 1 aprilie, spitalele nu au primit fonduri suficiente de la CNAS si Ministerul Sanatatii pentru a putea achizitiona medicamente pentru bolnavii de cancer.
Politicienii manipuleaza adesea realitatea pentru a-si salva pielea si popularitatea. Dar astfel de minciuni ard de ani de zile reputatia breslei medicale, focul fiind intretinut si cu ajutor mediatic.
Respectul: aici este cheia. Cea mai buna metoda de a schimba in bine functionarea unui spital, scrie un foarte cunoscut medic american, Atul Gawande, este „sa cercetezi ce fac cei mai buni dintre medici, sa gasesti o cale de a standardiza practica lor si apoi sa-i convingi pe toti sa le urmeze exemplul”. Este invatarea pozitiva, prin recompensa.
Metoda preferata de un inalt oficial din Ministerul Sanatatii din Romania: „Primul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa vezi de ce nu merge treaba”. Este invatarea negativa, prin pedeapsa, in care medicii sunt dusmanii.
Chirurgul avea dreptate: merele sunt otravite...
Nota:O varianta a acestui text a aparut si in saptamanalul Viata Medicala.
3
33
