Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) fiind acuzat de spalare de bani si instigare la delapidare, in dosarul Fondul National de Investitii (FNI), informeaza Ministerul Public intr-un comunicat postat pe site-ul institutiei.

Sorin Ovidiu Vintu (foto arhiva)Foto: Agerpres

Potrivit comunicatului de presa, cercetarile finalizate in acest dosar au ca fundament de plecare cercetarile efectuate de catre organele judiciare in dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul National de Investitii - FNI, Banca Agricola - BA, Banca de Investitii si Dezvoltare - BID si Banca Romana de Scont.

Potrivit procurorilor, "in urma analizei asupra actelor de urmarire penala efectuate, parte dintre ele finalizate prin pronuntarea unor hotarari judecatoresti definitive, s-au stabilit punctele de convergenta, care se situeaza pe urmatoarele paliere:

  • activitatile ilicite au fost derulate prin intermediul societatilor comerciale membre ale Grupului "GELSOR" (GELSOR SA, SOV INVEST SA, IMOBILIAR NETWORK SA, VINTU SORIN OVIDIU COMPANY SRL, GELSOR IT SA etc.), detinute si administrate, prin persoane interpuse, de Vintu Sorin Ovidiu;
  • principalul beneficiar al sumelor de bani constituite in prejudicii aduse bugetului de stat si/sau companiilor avand capital de stat a fost Vintu Sorin Ovidiu;
  • succesiunea faptelor de natura infractionala cercetate in dosarele penale are o consistenta interna puternica, redata atat prin congruenta metodelor si persoanelor avute in vedere, cat si prin dependenta faptelor de contextul creat prin diverse mijloace de Vintu Sorin Ovidiu."

Procurorii arata ca analiza dosarelor penale a evidentiat ca faptele au fost cercetate in dosare separate ceea ce a condus la "ignorarea aspectelor temporale si de cauzalitate ale acestora, precum si a congruentelor evidente intre modalitatile de actiune si persoanele invinuite/inculpate."

Din probele administrate in cauza rezulta ca Vintu Sorin Ovidiu, in perioada premergatoare prabusirii Fondului National de Investitii (decembrie 1999 - martie 2000), cu intentie, l-a determinat pe condamnatul Popa Nicolae, care avea calitatea de presedinte-director general la SC Gelsor SA si director executiv la SC Sov Invest SA, sa delapideze din patrimoniul FNI sumele de 112.289.316.546 ROL si diferenta de 25.114.313.560 ROL, rezultata din cresterea in timp, nereala, a valorii unitatii de fond, fapta ce intruneste elementele constitutive ale instigarii la infractiunea de delapidare, arata PIICJ.

Procurorii mai arata ca, prin actiunile comise dupa prabusirea FNI, S.O. Vintu ar fi tainuit, pana in aprilie 2003, sumele de bani delapidate de Nicolae Popa. "Analiza coroborata a probelor demonstreaza insa ca inculpatul Vintu Sorin Ovidiu a cunoscut in permanenta despre comiterea faptelor de delapidare de catre condamnatul Popa Nicolae si a actionat cu intentie directa pentru a putea beneficia in mod concret de sumele de bani provenite din savarsirea acestei infractiuni, pentru ca apoi, prin multiple operatiuni economice si juridice sa ascunda banii astfel obtinuti", se arata in comunicatul de presa.

"De asemenea, probele administrate in cauza au relevat ca Vintu Sorin Ovidiu, dupa luna aprilie 2003 si pana in prezent, cunoscand ca suma de 23.572.104 ROL, echivalentul a 6.765.234 USD la data prabusirii Fondului National de Investitii - F.N.I. provine din savarsirea infractiunilor de inselaciune comise in frauda investitorilor la Fondul National de Investitii - F.N.I., a dobandit, detinut si folosit bunuri imobile, fapta ce intruneste elementele constitutive ale infractiunii de spalare a banilor prev. de art.23 alin.(1) lit.c) din Legea nr.656/2002, cu modificarile si completarile ulterioare", arata procurorii.

PICCJ arata ca, potrivit art.25 din Legea nr.656/2002, cu modificarile si completarile ulterioare suma de 7.289.406 USD la data prabusirii F.N.I. supusa procesului de spalare a banilor urmeaza a fi confiscata de la Sorin Ovidiu Vintu.

Dosarul a fost trimis spre competenta solutionare Tribunalul Bucuresti.

Sorin Ovidiu Vintu a fost condamnat, pe data de 21 iunie, la un an de inchisoare cu executare in dosarul in care a fost acuzat ca l-a santajat pe Sebastian Ghita. Celalalt inculpat in dosar, Ilie Cezar, a fost condamnat la cinci luni de inchisoare cu executare, pentru aceeasi infractiune, decizia instantei fiind definitiva.