Softul pentru referendum se ascunde în Belize

de Daniel Bojin, Paul Radu     RISE PROJECT
Miercuri, 1 august 2012, 15:40 Actualitate | Esenţial


Structura de proprietate a firmei XOR IT Systems care, potrivit Agerpres și hotnews.ro, a câştigat licitația organizată de Autoritatea Electorală Permanentă pentru softul care ar trebui să detecteze posibilele nereguli de la referendumul  pentru demiterea preşedintelui este perfect opacă. Astfel, firma XOR IT este deținută în cea mai mare proporție-85 la sută- de către două firme din Cipru: Cardiplan Investments Ltd şi Olionvest Holdings Ltd. Ambele companii cipriote au fost înființate în aceeaşi zi, pe 25 noiembrie 2008 (cu doar cinci zile înainte de alegerile paramentare din acel an).

Potrivit documentelor obținute de RISE Project din baza de date a registrului companiilor din Cipru, directorul de la Olionvest este doamna Maria Mihailidou, cetățean cipriot iar cel de la Cardiplan este o anume Mari Pazvanti, cetățean australian. Cele două femei sunt directori nominali care au rolul de a-i reprezenta pe adevărații proprietari ai firmelor. Strategia de ascundere a identității persoanelor implicate în XOR IT Systems este indicată şi de faptul că, la rândul lor, cele două firme cipriote sunt deținute de firme din Belize, o țară mică şi foarte săracă situată în sudul Mexicului, la granița cu Guatemala. Belize este însă unul dintre cele mai opace paradisuri fiscale din lume. Astfel, Olionvest este deținută de către Marshlake Group Limited iar Cardiplan de către Brookdale Investments Limited. Ambele firme din Belize figurează la aceaşi adresă în Belize City, capitala micului stat de la Marea Caraibilor.

Traseul afacerii

Nici companiile din Cipru, nici cele două firme proprietare din Belize, nu dețin alte afaceri în România, ceea ce indică faptul că ele au fost gândite ca vehicule speciale pentru o singură afacere,  adică pentru XOR IT Systems. Aceasta din urmă are o istorie interesantă.

XOR IT Systems a fost înființată în București în anul 2002 de către cetățeanul israelian de origine română, Silvio Vitenstein, 57 de ani, implicat în mai multe afaceri în România.  Israelianul iese din firmă după doar un an cesionând integral participațiile sale din firma IT către compania cipriotă Ryamco Limited.  Totuși, Silvio Vitenstein rămâne administratorul SRL­ului românesc, pe care, în 2006,  îl mută în Pipera.  Tot în 2006, Vitenstein înființează în Pipera, la aceeași adresă, o nouă companie Ryamco Trading, dar în care, ca proprietar oficial, nu apare offshore­ul omonim din Cipru­ Ryamco Limited, ci o altă firmă cipriotă­ Warys Holdings Limited (cu sediul în aceeași clădire din Nicosia cu Ryamco).

Un an mai târziu, în 2007, compania cipriotă Ryamco cedează 20% din afacerea românească către Dan Ionuț Rizea, asociat al israelianului Silvio Vitenstein, într­o altă firmă Elo Digital Office, cu sediul în aceeași clădire din Pipera cu celelalte două afaceri­ XOR IT și Ryamco Trading.

Rizea îl înlocuiește ca administrator pe Vitenstein, iar în 2009, afacerea XOR IT Systems se mută din nou în București.

O altă schimbare majoră are loc în structura de proprietate ­ firma Ryamco Limited își cedează participațiile (80%) către alte două firme cipriote ­Olionvest Holdings (61%) și, respectiv, Cardiplan Investements Ltd. (24%). Românul Dan Ionuț Rizea, 34 de ani, renunță și el la un sfert din părțile sociale, figurând doar cu 15% din afacerea IT. El rămâne după tranzacție administratorul XOR IT Systems, în timp ce reprezentantul noilor companii cipriote din afacere devine Bogdan Padiu (fondator al afacerii Teamnet International SRL, companie controlată de omul de afaceri Sebastian Ghiță, patronul televiziunii România TV).  XOR IT Systems și Teamnet International au concurat, umăr la umăr, pentru obținerea contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă, în final câștigătoare fiind firma fondată de Vitenstein.

Citeste tot articolul si comenteaza pe RISE Project






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















12306 vizualizari

  • +15 (19 voturi)    
    Un soft RIDICOL (Miercuri, 1 august 2012, 16:22)

    ealexs [utilizator]

    Un soft ridicol care il face orice firmulita de IT in maxim 1 saptamana (cu certificat digital, introducere paralela de data, comparare etc).
    Dar noh ... la noi si un copy/paste e licitat la sute de mii de euro
    • +7 (11 voturi)    
      pe care il face :) (Miercuri, 1 august 2012, 16:40)

      srma [utilizator] i-a raspuns lui ealexs

      .
    • +5 (7 voturi)    
      Clar (Miercuri, 1 august 2012, 17:23)

      compadre [utilizator] i-a raspuns lui ealexs

      La baza .. cautarea de cnp-uri duplicat e super simplu. Orice postac de aici cauta pe google si gaseste 2,3 solutii si intr-o sapt il face.

      Problema consta in 100000 de liste care cumva trebuie incarcate intr-o baza de date.

      Normal ca e vreo legatura cu politicul....dar macar ne putem consola ca nu a ajuns contractul la Siveco care cerea mult mai multi bani......si cati bani a supt siveco din contrate publice..........
        ()
  • +8 (8 voturi)    
    eu cred ca altele sunt motivele (Miercuri, 1 august 2012, 16:31)

    JohnnyBoy [utilizator]

    si anume evitarea taxelor. Anul trecut, cand se vehicula ideea ca PFA-urile sa plateasca la contributii sociale 35% din profit (acum e o suma fixa limitata inferior app 232 RON/luna ) m-am interesat de posibilitatea deschiderii unui off-shore in Cipru. Pe scurt:
    - app 1500 - 2000 eur/an costuri totale de administrare
    - impozit 10% fix pe an din profit

    Iar pentru a evita si plata acestor 10% se mai deschide un offshore intr-o locatie exotica(ex. Belize unde impozitul e 0),catre care va factura firma din Cipru. Simplu. Si intradevar se ofera si anonimatul actinarilor din spate.
    • +5 (11 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 1 august 2012, 16:57)

      [anonim] i-a raspuns lui JohnnyBoy

    • +3 (3 voturi)    
      Mai simplu? (Miercuri, 1 august 2012, 17:58)

      Anjo [utilizator] i-a raspuns lui JohnnyBoy

      Interzicerea participarii firmelor care nu au sediu in Romania. Astfel se reduce riscul fraudelor fiscale si in acelasi timp se cunoaste si actionariatul unei firme. Nu in ultim rand as sugera ca la licitatie sa participe firme care au minim 5 ani de existenta si sa poata oferi un portofoliu cel putin echivalent cu valoarea contractului pentru care liciteaza. Si uite asa scapam de firme capusa care ne "papa" banii, cu 1-2 angajati si cu sediul in diferite paradisuri fiscale.
        ()
  • +8 (8 voturi)    
    titanic vals (Miercuri, 1 august 2012, 17:17)

    revo [utilizator]

    astfel avem garantia democratiei in romania: votezi pe cine vrei, iese cine trebuie!
  • +4 (4 voturi)    
    Eu (Miercuri, 1 august 2012, 18:19)

    somesanu [utilizator]

    nu prea inteleg :(. Numai softul a costat atat sau sunt incluse si toate activitatile pentru obtinerea rezultatului (scanare, prelucrare ...)?
  • 0 (0 voturi)    
    Coincidenta ... sau nu (Joi, 2 august 2012, 0:18)

    yyyyyy [utilizator]

    Ciprul a fost si este oaza financiara a lui Voiculescu ...
  • +2 (2 voturi)    
    Studenţi (Joi, 2 august 2012, 7:57)

    omliber [utilizator]

    Nu înţeleg de ce guvernele României din 1990 încoace nu apelează la studenţi... Da, da aţi citit bine la studenţii din facultăţile româneşti. Nu toţi sunt "copy - paste". Sunt mulţi foarte deştepţi şi foarte muncitori. Sunt convinsă că ar pune la punct un soft performant în timp scurt şi la un preţ bun. Evident că studenţii s-ar descurca foarte bine şi în alte domenii.
    De ce trebuie, de fiecare dată, să apelăm la "specialişti" străini care ne jumulesc de bani! A coopta facultăţile în proiecte pentru ţară ar fi benefic şi pentru facultăţi şi pentru ţară! Cum credeţi că fac alte state___!!!
  • 0 (0 voturi)    
    softul-pentru referendum (Joi, 2 august 2012, 10:07)

    andreesanu [utilizator]

    Alta HOTIE ,daca nu-i plimbata prin Cipru nu se pierde urma banilor .Au inceput sa puna botul la orce.
    Asa soft se putea comanda la orce facultate de calculatoare din Romania.
  • 0 (0 voturi)    
    check (Joi, 2 august 2012, 10:50)

    Fanarioata [utilizator]

    paramentare? really?

    Poate o sa dati atentie si la cum scrieti, nu doar la ce scrieti...
  • 0 (0 voturi)    
    Pentru omliber !!! (Joi, 2 august 2012, 20:27)

    puricelu [utilizator]

    Perfect de acord ! Si eu in facultate am participat la realizarea unui soft asemanator, dar era cu voce. Nu este nicio problema sa se realizeze in facultatile noastre asa ceva. In plus, mai primesc si facultatile ceva bani.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by