Curtea de Apel Targu Mures a respins, vineri, ca nefondata, cererea de eliberare sub control judiciar formulata de fostul primar al municipiului Cluj Napoca, Sorin Apostu, care este judecat in stare de arest preventiv pentru sapte infractiuni de coruptie, potrivit Agerpres.

Hotararea Curtii de Apel Targu Mures poate fi atacata de Sorin Apostu in termen de 24 de ore de la comunicare.

Cererea respectiva a fost formulata de Sorin Apostu si de avocatul acestuia, Gheorghe Mateut, la termenul de judecata de luni si a fost motivata prin faptul ca ar fi indeplinite toate conditiile pentru ca instanta sa admita solicitarea de eliberare sub control judiciar a inculpatului.

Aparatorul lui Sorin Apostu sustinea ca in stadiul actual al procesului au fost deja audiati principalii martori, clientul sau nu mai poate influenta ancheta, iar eliberarea acestuia sub control judiciar nu ar prezenta pericol pentru ordinea publica.

In plus, spunea avocatul, durata termenului de arest preventiv la acest moment "este mai mult decat suficient", ca "daca inculpatul ar fi retinut in stare de detentie, exista riscul detentiei excesive prin depasirea termenului rezonabil" si ca pe parcursul celor 8 luni de arest preventiv nu au aparut elemente noi in cauza, care sa justifice prelungirea starii de arest preventiv.

Avocatul Gheorghe Mateut declara presei ca in cazul in care instanta nu va decide in favoarea clientului sau, s-ar putea ajunge inclusiv la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).

Procurorul DNA a afirmat, la randul sau, ca pedepsele pentru o serie dintre acuzatiile care i se aduc lui Sorin Apostu sunt mai mari de patru ani de inchisoare, iar acest fapt impune privarea de liberate a acestuia.

Sorin Apostu este singurul dintre cei patru inculpati din dosar - Calin Mihai Stoia, Monica Undina Apostu, sotia fostului primar, si Aspazia Droniuc, care are si calitatea de denuntator - care este judecat in stare de arest preventiv.

Dosarul nr. 1767/33/2011 a fost stramutat a Targu Mures de la Curtea de Apel Cluj, iar in acesta cei patru sunt trimisi in judecata pentru infractiuni de coruptie, printre care dare de mita, spalare de bani, fals intelectual etc.

La 9 noiembrie 2011, Sorin Apostu a fost retinut de DNA si apoi arestat printr-o decizie a Curtii de Apel Cluj sub acuzatia ca a luat mita in schimbul incheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto si de salubrizare. De asemenea, Calin Stoia, administrator al companiei de salubrizare Brantner Veres, a fost arestat pentru dare de mita.

Apostu a fost trimis in judecata la 29 decembrie 2011, de procurorii DNA, alaturi de sotia sa, avocata Monica Apostu, de omul de afaceri Calin Stoia si de Aspazia Droniuc, toti fiind acuzati de fapte de coruptie.

La 15 februarie 2012, Sorin Apostu a demisionat din functia de primar al municipiului Cluj-Napoca.

In data de 7 martie 2012, dosarul a fost stramutat de la Curtea de Apel Cluj, la Curtea de Apel Targu Mures, iar la 22 martie 2012 fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, si omul de afaceri Calin Stoia au fost transferati la Penitenciarul din Targu Mures.

Primul termen al procesului a avut loc la 2 aprilie 2012, cand magistratii Curtii de Apel Targu Mures au luat in discutie prelungirea masurii arestului preventiv in cazul lui Sorin Apostu si Calin Mihai Stoia.

Masura de arest preventiv a fost prelungita de mai multe ori pentru Sorin Apostu, in timp ce omul de afaceri Calin Mihai Stoia a fost eliberat sub control judiciar, la 13 aprilie 2012. La termenul din 27 iunie 2012, Curtea de Apel Targu Mures a amanat pentru 29 iunie, pronuntarea asupra cererii de eliberare sub control judiciar formulata de Apostu, datorita necesitatii studierii de catre instanta a numeroaselor documente depuse in aparare de catre avocatul lui Sorin Apostu.

Cererea de eliberare sub control judiciar a fost formulata de Sorin Apostu si de avocatul acestuia, Gheorghe Mateut, la 25 iunie 2012, motivandu-se ca ar fi indeplinite toate conditiile pentru eliberare. De asemenea s-a motivat ca in stadiul actual al procesului au fost deja audiati principalii martori, ancheta nu ar mai putea fi influentata, iar eliberarea sub control judiciar nu ar prezenta pericol pentru ordinea publica. In plus durata termenului de arest preventiv de peste 8 luni este considerata, de aparare, suficienta, iar pe parcursul acestei perioade nu au aparut elemente noi in cauza, care sa justifice prelungirea starii de arest preventiv.