UPDATE Incendiul de la Moara lui Assan din Bucuresti a fost stins, vineri seara, in jurul orei 18:30, insa doua autospeciale de pompieri au ramas in zona, pentru supraveghere, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti (ISU), Daniel Vasile, pentru Mediafax. Cladirea a luat foc joi iar interventia pompierilor a durat peste 28 de ore. Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Bucuresti, Daniel Vasile, focul nu a putut fi stins pana acum din cauza structuii din lemn a acoperisului, care a fost imbibata cu ulei si intretine flacarile. In rest, peretii cladirii, fiind foarte grosi, nu sunt foarte afectati.

Vineri dimineata, ​se intervenea cu 4 echipaje de stingere cu apa si spuma si doua autoscari lupta in continuare cu focul.

Pagubele nu pot fi estimate pana cand pompierii nu vor putea patrunde in cladire. Joi, pompierii au intervenit si cu un elicopter pentru a stinge incendiul, dar si cu o vola, pentru a curata daramaturile. Incendiul nu a facut victime.

Un incendiu a izbucnit, joi, la acoperisul unui turn al fostei fabrici de ulei din complexul Moara lui Assan, din zona Bucur Obor.

Si in 2008 Moara lui Assan a fost afectata de un incendiu puternic. La vremea respectiva societatea civila sustinea ca focul a fost pus intentionat pentru ca proprietarii sa poata demola cladirea, monument istoric si sa construiasca altceva in loc.

Dupa 1990 aceasta cladire este vandalizata sistematic de oamenii strazii si hotii de fier vechi.

In legatura cu situatia deplorabila in care se afla cladirile ce fac parte din ansamblul Moara lui Assan, Primaria Sectorului 2 sustine ca a facut numeroase demersuri catre proprietarii imobilelor si catre Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Primaria Municipiului Bucuresti, Prefectura Municipiului Bucuresti, Politia Sectorului 2 pentru a se gasi o solutie de salvare a situatiei insa nu s-a luat nicio masura, se arata intr-un comunicat de presa.

Moara lui Asan, prima moara cu aburi din Bucuresti, a fost construita in 1853 de negustorii George Assan si Ioan Martinovici. La vremea respectiva a fost si cea mai inalta cladire din Capitala. La scurta vreme dupa ce a fost construita, moara a devenit unul dintre punctele de atractie pentru curiosii din zona, fiind numita fie "Moara de foc de la Obor", fie "Vaporul lui Assan".

La o jumatate de secol de la infiintare, ansamblului i s-au mai adaugat cateva cladiri, iar constructiei principale i-a fost atasat un ceas despre care George Potra spunea, in volumul "Din Bucurestii de ieri", ca a fost pentru multa vreme"ceasul oficial al oamenilor din cartierul Obor-Colentina". Pana in iunie 1948, cand a aparut legea nationalizarii intreprinderilor particulare, fratii Assan au actualizat in permanenta tehnologia fabricii.

Din 1974, in fostele spatii ale morii a functionat fabrica de paine "Graul". Astazi, firmele Solaris S.A. si Graul S.A. detin fabricile Asan, a caror suprafata este de 47.000 mp.