Subprefectul judetului Covasna, Valentin Ionascu, a actionat in instanta conducerea Primariei Sfantu Gheorghe pe motiv ca nu respecta legislatia privind inscriptionarea bilingva, care prevede ca limba oficiala a statului roman are prioritate.

Valentin Ionascu a declarat vineri pentru Agerpres ca a trimis in prealabil mai multe somatii Primariei Sfantu Gheorghe prin care a solicitat inversarea ordinii placutelor cu denumirea institutiei aflate la intrare, aratand ca si in momentul de fata cea inscriptionata in limba maghiara se afla deasupra celei in limba romana.

"Potrivit Constitutiei si Legii administratiei publice locale care reglementeaza folosirea limbii minoritatilor nationale in administratia locala, limba oficiala a statului, limba romana are intaietate (...) Nu contest dreptul cetatenilor maghiari de a-si utiliza limba materna, dar nu in detrimentul limbii romane (...) Exista prevederi clare cum si in ce conditii se foloseste limba minoritatilor, iar in cazul institutiilor publice inscriptiile trebuie sa apara mai intai in limba romana si apoi in alte limbi", a precizat Valentin Ionascu.

Subprefectul a mentionat ca, pentru acelasi motiv, a actionat in instanta si conducerea Primariei Bodoc, aratand ca inscriptiile postate la intrarea in localitatea, pe sala de sport si pe caminul cultural sunt scrise mai intai in limba maghiara si abia apoi in limba romana.

Ionascu a tinut sa sublinieze ca a preluat temporar atributiile prefectului Gyorgy Ervin, deoarece acesta se afla in concediu.

"Principiul meu e clar, trebuie sa ne facem fiecare treaba, iar Prefectura Covasna trebuie sa vegheze la respectarea legilor acestei tari, prin urmare dupa ce am constatat toate aceste nereguli, am actionat pentru respectarea limbii oficiale si intrarea in normalitate", a conchis Valentin Ionascu.

Panoul "Tinutul Secuiesc" de la Aita Mare a fost reamplasat

Autoritatile locale au reamplasat panoul inscriptionat "Tinutul Secuiesc" din localitatea Aita Mare, demontat vara trecuta in baza unei hotarari definitive si irevocabile a Curtii de Apel Brasov, relateaza Agerpres.

Vicepresedintele Consiliului Judetean Covasna, Demeter Janos a precizat ca Consiliul local Aita Mare a obtinut o noua autorizatie de constructie, drept urmare panoul a fost reamplasat.

Demeter Janos a mai spus ca acest panou, pe care apar o poarta secuiasca si inscriptia 'Tinutul Secuiesc' in limbile maghiara, romana si engleza, are 'un scop publicitar, de promovare turistica a zonei'.

Panoul a fost postat pentru prima data in mai 2008 la initiativa Consiliului Judetean Covasna si a fost demontat in vara anului trecut, dupa ce fostul prefect Codrin Munteanu a constatat ca autorizatia de constructie nu indeplineste conditiile de legalitate si a castigat la Curtea de Apel Brasov procesul intentat autoritatilor locale.

Un panou asemanator celui de la Aita-Mare, insa mult mai mare, a fost inaugurat in luna august 2007 in localitatea Chichis, la granita cu judetul Brasov, in prezenta mai multor politicieni UDMR, printre care si Marko Bela. Panoul publicitar de aproape 18 metri patrati, pe fundalul caruia aparea o poarta secuiasca sculptata in lemn, doi tineri imbracati in costume populare maghiare si denumirea 'Tinutul Secuiesc' in maghiara, romana si engleza a fost demontat, la scurt timp, de Societatea de Drumuri Nationale, la ordinul ministrului Transporturilor, pentru ca nu respecta pozitia din autorizatie si era prea aproape de axul soselei.

Demeter Janos a declarat in repetate randuri ca autoritatile covasnene intentioneaza sa amplaseze mai multe panouri de acest fel la granitele cu judetele Brasov si Bacau, in scopul promovarii turistice a zonei.