Sorin Apostu a fost arestat preventiv deoarece exista date potrivit carora "incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului", pregateste "savarsirea de noi infractiuni", "iar pentru faptele savarsite legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani". In plus, se arata in motivarea Curtii de Apel Cluj, exista "probe ca lasarea lor (a inculpatilor in acest dosar, n.r.) in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.

Sorin ApostuFoto: www.apostuprimar.ro

"Astfel, in ceea ce il priveste pe inculpatul A. S., probatoriul cauzei arata ca, in coniventa cu sotia sa, invinuita A. M.U., inculpatul a incercat sa disimuleze actele de coruptie savarsite, prin crearea unei aparente de legalitate sub forma unor contracte de consultanta juridica, incercand astfel sa zadarniceasca aflarea adevarului. Conduita de disimulare, de incercare a ascunderii urmelor faptelor de coruptie, o regasim si in discutiile la care s-a facut referire anterior, cand, dupa luarea masurii arestarii vicepresedintelui Consiliului Judetean Cluj, inculpatul se credea vizat de eventuale cercetari penale si lua masuri suplimentare de prevedere", se arata in motivarea instantei.

In plus, din probatoriul dosarului rezulta ca, "la intelegere cu invinuita D.A., inculpatul A. S. (Sorin Apostu) pregatea savarsirea unei noi infractiuni, prin inlesnirea obtinerii de catre societatea acesteia, SC G. F. SRL a unui nou contract de asigurare al parcului auto al RATUC Cluj Napoca pentru anul 2012, urmarind obtinerea in continuare de foloase necuvenite urmare a faptelor sale de coruptie si doar interventia organelor de urmarire penala a reusit sa curme activitatea infractionala a inculpatului".

"In ce priveste pericolul social, ca temei de arestare, el este prezent si rezida din modul in care inculpatul a actionat, din lipsa de responsabilitate de care a dat dovada prin desconsiderarea a ceea ce inseamna actul de management al institutiei Primariei Municipiului Cluj Napoca, din scopul urmarit, respectiv, obtinerea unor sume insemnate de bani".

Citeste in documentul atasat motivarea judecatorilor care au dispus arestarea preventiva a acuzatilor.

apostu sorin decizie 2011