"La 84 de ani, bunica mea a decis ca doreste sa locuiasca la un azil particular de batrani. Ne-a luat prin surprindere, ne asteptam sa ramana pana la sfarsitul vietii in apartamentul ei mic dar cochet, unde are tot ce isi doreste. Ne-am dat seama ca, de fapt, s-a saturat de singuratate - vizitele noastre nu pot compensa lungile seri de iarna in fata televizorului. Asa ca se va instala la azil. Problema este ca acolo, de regula, vin batrani adusi mai cu binisorul, mai cu forta, de copii care au obosit (s-au saturat) sa-i ingrijeasca si sunt intr-o stare avansata de... batranete, ca sa zic asa. La acest nivel, ma gandesc, socializarea la azil si petrecerea ultimilor ani de viata intr-un ambient placut e aproape o gluma." (Diana Patrascu, 34 de ani)
MedLive.ro va propune un exercitiu de imaginatie: ati alege sa plecati la un azil de batrani in momentul in care nu v-ati mai descurca singur acasa sau pur si simplu v-ati satura de singuratate? Raspunde si comenteaza.
"Pe la 75 de ani asa, cand n-o sa mai fiu in putere, eu unul mi-as vinde apartamentul si m-as muta la azil. Sau i l-as ceda unui tanar care sa-mi plateasca lunar azilul, prin contract." (Tudor Mihalcea, 31 de ani)
"Am 72 de ani. Copiii m-au convins ca azilul e o optiune mai buna decat asistenta la domiciliu. Nu este. Iti imparti bolile, durerile, suferintele de fiecare zi cu niste oameni pe care nu-i cunosti, locuiesti intr-o camera in care nimic nu e al tau, poate doar o fotografie-doua si hainele aduse de acasa. Traiul cu persoane straine, pe care nu le cunosti si nu le-ai ales, nu este un mod de a combate singuratatea." (Viorica M., 72 de ani)
