Comitetul Patrimoniului Mondial a hotarat introducerea a 25 de noi situri in lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Intre cele 25 de noi situri se regasesc reşedinţa mitropoliţilor din Bucovina şi Dalmaţia (Ucraina), Uzinele Fagus (Germania) şi Grădina persană (Iran), informeaza www.unesco.org. Cea de-a 35-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial s-a desfasurat intre 19 şi 29 iunie, la Paris.

In urma deciziei Comitetului, lista cuprinde 936 de situri, din care, 183 sunt naturale, 725 sunt culturale şi 28 sunt mixte.

Cele 25 de noi siteuri sunt reprezentate de trei siteuri naturale, 21 de siteuri culturale şi unul mixt.

Siturile naturale adăugate anul acesta sunt: Insulele Ogasawara (Japonia), reţeaua de lacuri din Kenya în Valea Marelui Rift (Kenya), Coasta Ningaloo (Australia) şi, ca extensie, pădurile vechi de fag din Germania (extensie a Pădurilor primare de fag din Carpaţi, Slovacia şi Ucraina).

Un singur sit mixt a fost înscris anul acesta pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO - zona protejată Wadi Rum (Iordania).

Siturile culturale adăugate sunt:

1. Centrul istoric Bridgetown şi garnizoana (Barbados),

2. peisajul cultural al lacului din vestul Hangzhou (China),

3. peisajul cultural al cafelei (Columbia),

4. peisajul cultural al provinciei Konso (Etiopia),

5. platourile de calcar Causses şi Cévennes (Franţa),

6. Uzinele Fagus (Germania),

Grădina persană (Iran),

7. Lombarzii în Italia, locuri asociate cu aceştia (568 - 774 e.n.) (Italia),

8. Hiraizumi - temple, grădini şi situri arheologice reprezentând Terra pură budistă (Japonia),

9. Fortul Iisus din Mombasa (Kenya),

10. ansamblurile petroglifice din munţii Altai (Mongolia),

11. catedrala León (Nicaragua),

12. peisajul cultural de la Serra de Tramuntana (Spania),

13. siturile arheologice din insulele Méroé (Sudan),

14. siturile palafitice preistorice din jurul Alpilor (Elveţia, Austria, Franţa, Germania, Italia, Slovenia),

15. oraşele antice din nordul Siriei,

16. moscheea Selimiye (Turcia),

17. reşedinţa mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei (Ucraina),

18. siturile culturale din Al Aïn - Hafit, Hili, Bidaa Bint Saud şi oazele (Emiratele Arabe Unite),

19. citadela dinastiei Hô (Vietnam).

Două situri au fost adăugate pe Lista monumentelor în pericol: rezervaţia Rio Platano (Honduras) şi pădurile tropicale din Sumatra (Indonezia) şi unul a fost eliminat din această listă: Manas Wildlife Sanctuary (India).

România are in lista Patrimoniului Mondial UNESCO urmatoarele situri:

- Delta Dunării

- Bisericile din Moldova

- Mănăstirea Horezu

- Sate cu biserici fortificate din Transilvania

- Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei

- Centrul istoric din Sighişoara

- Biserici de lemn din Maramureş