Vineri, 1 iulie, Fundaţia Raţiu - Centrul Cultural Românesc din Londra, este gazda unui eveniment special in cadrul caruia Saviana Stănescu, dramaturg de origine română stabilit la New York, îşi va prezenta piesa de teatru ‘Imigranţi cu abilităţi extraordinare’. Piesa, apreciată de critica de specialitate, este o comedie amară despre Nadia, un clovn din „cea mai nefericită ţară din lume“, Moldova, care îşi pune toate speranţele în obţinerea unei vize de lucru pentru Statele Unite ale Americii.

Vânată de agentii Departamentului pentru Siguranta Statului, entuziasmul Nadiei este curmat de primirea unei scrisori de deportare. O pereche de tocuri cui par a fi de ajuns pentru a-i distruge visul american (sau pentru a-l transforma într-un coşmar).

Evenimentul va cuprinde şi lectura unor fragmente din piesă, informeaza organizatorii. Evenimentul derulat in cadrul seriei de prezentări si conferinte Culture Power va avea ca gazda pe Dr. Mike Phillips, romancier, istoric şi curator, consultant pentru diverse organizaţii culturale europene, distins cu Ordinul Imperiului Britanic (OBE).

“‘Imigranţi cu abilităţi extraordinare’, piesa Savianei Stănescu, este o piesă încântătoare… Dialogul Savianei Stănescu este înzestrat cu un spirit de observatie ireprosabil… Energia despre care se spune că reprezintă esenţa New York-ului reiese din toate speranţele şi visurile, ce plutesc în aer, ale tuturor noilor veniţi. Piesa este un omagiu adus acestei energii şi în acelaşi timp radiază, la rândul său, tone de energie“ – scrie The New York Times.

Saviana Stănescu s-a născut în Bucureşti şi a „renăscut“ la New York. Piesele sale au fost prezentate în repetate rânduri în străinătate şi în Statele Unite ale Americii – în montări de scenă, în prezentări de teatru în lectură sau sub formă de ateliere de lucru. Au fost consemnate si comentate în numeroase cronici şi au primit importante premii de specialitate. Saviana a câştigat în 2007 Premiul Marulic pentru Cea mai bună piesă radiofonică europeană - „Bucureşti Underground“.

‘Imigranţi cu abilităţi extraordinare’ a fost publicată de Samuel French în 2009. În afara pieselor incluse în diverse antologii, Saviana a mai publicat şase cărţi de poezie şi teatru, printre care „Google me!“ (poezie), ‘Black Milk’ (patru piese) şi ‘Apocalipsa gonflabilă’ (cea mai bună piesă a anului 2000, în cadrul concursului organizat de UNITER). Saviana a fost co-editor pentru antologiile de teatru ‘Global Foreigners’ (cu profesorul Carol Martin de la NYU) şi ‘roMANIA after 2000’ (cu profesorul Daniel Gerould de la CUNY).