Un volum bilingv (romana si engleza) dedicat celui mai tradus scriitor roman in strainatate, Norman Manea, va fi lansat de editura Polirom cu ocazia aniversarii a 75 de ani a scriitorului. Obsesia incertitudinii. The Obsession of Uncertainty va fi prezentat in Statele Unite ale Americii, in cadrul Colocviului International „Norman Manea: a Celebration“, ce se va desfasura pe 27 si 28 iunie la Bard Graduate Center din New York. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Roman din New York si Bard College, informeaza editura Polirom.

Obsesia incertitudinii – volum „In Honorem Norman Manea“Foto: Polirom

Eseuri pe marginea operei scriitorului, evocari ale prietenilor apropiati sau portrete inedite – toate acestea recompun, asemenea unui puzzle, „imaginea Autorului in Casa Melcului”.

Printre prietenii scriitori straini care au raspuns invitatiei editurii de a se alatura proiectului se numara Philip Roth, Antonio Tabucchi, Homero Aridjis, Edward Hirsch, Antonio Muñoz Molina, Dieter Schlesak, Michael Kruger. Autorii romani cuprinsi in volum sunt Gabriela Adamesteanu, Paul Cernat, Paul Cornea, Sanda Cordos, Daniel Cristea-Enache, Devis Grebu, Carmen Musat, Doru Pop, Claudiu Turcus, Ion Vianu, Leon Volovici, Eran Sela, Virgil Duda, Silviu Lupescu.

Cartea mai cuprinde un „Cuvant inainte” al Cellei Manea, un „Itinerar biografic” intocmit de Cella Manea si Claudiu Turcus, insotit de fotografii din copilaria, tineretea si perioada de maturitate a scriitorului, precum si lista tuturor volumelor publicate pana in prezent pe tot mapamondul.

La realizarea volumului coordonat de Cella Manea si George Onofrei au participat 50 de personalitati ale lumii culturale contemporane mondiale.

Evenimentul „Norman Manea: A Celebration“ este organizat de Institutul Cultural Roman din New York si Bard College. Acesta este dedicat vietii si operei scriitorului si va reuni editori, critici literari, prieteni si colaboratori. Deschis de Leon Botstein, presedintele Bard College, si de Corina Suteu, directorul Institutului Cultural Roman din New York, Colocviul va cuprinde mese rotunde, prezentari, proiectia unui film documentar realizat special cu aceasta ocazie.

Norman Manea este Francis Flournoy Professor in European Studies and Culture la Bard si scriitor in rezidenta al acestui Colegiu.

Cartea Obsesia incertitudinii. The Obsession of Uncertainty. In Honorem Norman Manea poate fi consultata de catre cei interesati in cadrul sectiunii „Biblioteca online“ de pe site-ul editurii Polirom.