Premiera operei „I due Foscari” („Cei doi Foscari”) va avea loc duminică, 14 noiembrie, la Opera Naţională Bucureşti (ONB). Tragedia lirică a fost compusă de Giuseppe Verdi pe un libret scris de Francesco Maria Piave, după piesa lui George Gordon Byron.

Subiectul operei tratează ultimele zile ale dogelui veneţian Francesco Foscari şi înlăturarea sa din funcţie în 1457, tema lucrării fiind construită în jurul conflictului dintre dragostea paternă şi sentimentul datoriei. Familia dogelui cade victima unei uneltiri perfide, fiul dogelui (Jacopo) fiind acuzat de trădare şi expulzat, iar tatăl fiind nevoit să pronunţe sentinţa.

Premiera operei verdiene a avut loc la Teatro Argentina din Roma, pe 3 noiembrie 1844. În 1847 „I due Foscari” a fost prezentată în Franţa şi Italia, iar un an mai târziu în Marea Britanie şi Statele Unite. De-a lungul timpului au mai avut loc reprezentaţii ocazionale ale acestei opere, cele mai recente fiind producţiile de la Teatro alla Scala din Milano (1988), Royal Opera House din Londra (1995), Teatrul San Carlo di Napoli (2000), Sarasota Opera din Florida, SUA (2008).

Creaţia compozitorului Giuseppe Verdi a fost interpretată în premieră în România în aprilie 2010, în Foyerul Galben al Operei Naţionale Bucureşti, în variantă de concert cu pian. Evenimentul a fost o producţie a Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” (SEOB) din cadrul ONB, ca parte a proiectului Opera Rara, care îşi propune să ofere iubitorilor muzicii clasice capodopere puţin cântate pe scenele lirice din România şi din lume.

Publicul va avea ocazia să asiste acum la premiera în variantă de operă în concert. Orchestra, corul – pregătit de maestrul Stelian Olariu şi soliştii vocali vor evolua sub bagheta dirijorului Iurie Florea. Din distribuţie fac parte artiştii: Eugen Secobeanu (Francesco Foscari), Hector Lopez (Jacopo Foscari), Mariana Colpoş (Lucrezia Contarini), Mihnea Lamatic (Jacopo Loredano), Şerban Cristache (Barbarigo) şi Simonida Luţescu (Pisana).

Scenografia este semnată de Adriana Urmuzescu, iar regia îi aparţine Andei Tăbăcaru-Hogea.