Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în fiecare weekend din perioada 25 noiembrie – 17 decembrie 2017, ateliere pentru copii dedicate sărbătorilor de iarnă, cu scopul de a-i face pe cei mici să cunoască patrimoniul etnologic românesc, dar și de a educa și forma publicul pentru cultură și respectarea valorilor tradiționale.

La muzeu de sarbatoriFoto: Muzeul Satului

Atelierele, printre care putem enumera realizarea felicitărilor pentru sărbători, confecționarea de măști populare și împletirea de colăcei, se vor desfășura în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 12:00.

La fiecare atelier se pot înscrie maximum 15 copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. „La muzeu de sărbători” este un program de pedagogie muzeală, a cărui menire este să pună în valoare creativitatea și imaginația celor mici prin activități care să corespundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor.

Iata programul atelierelor organizate pentru copii:

1. 25 noiembrie: DECORAŢIUNI DIN PĂNUŞE

Coordonator – Luminiţa Voica

2. 26 noiembrie: FELICITĂRI PENTRU SĂRBĂTORI

Coordonator – Alice Bîrcă

3. 2 decembrie: SORCOVE

Coordonator – Luminiţa Voica

4. 3 decembrie: TEATRU DE UMBRE

Coordonator – Marius Luca

5. 9 decembrie: MĂŞTI POPULARE

Coordonator – Alice Bîrcă

6. 10 decembrie: JUCĂRII DIN LEMN

Coordonator – Alina Digniri

7. 16 decembrie: SORCOVE

Coordonator – Luminiţa Voica

8. 17 decembrie: ÎMPLETIT COLĂCEI

Coordonator – Voicu Hetel

Durata atelierului este de 2 ore, intre 10.00 si 12.00. Numărul de participanţi este de 15 copii/atelier.

Taxa este de 20 lei/copil/atelier (include costul materialelor si onorariul meşterilor).

Pentru înscrieri: programe.culturale@muzeul-satului.ro sau tel. 0724 331 741