Horia Mihail revine la Sala Radio, alaturi de Orchestra de Camera Radio

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 23 octombrie 2017, 12:01 Actualitate | Cultură

Pianistul Horia Mihail
Foto: Orchestrele si Corurile Radio
Miercuri, 25 octombrie, de la ora 19.00, dirijorul Andrei Gocan și pianistul Horia Mihail își dau întâlnire pe aceeași scenă, la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, într-un program pe al cărui afiș se vor regăsi lucrări de M. Ravel, L. Van Beethoven, E. Elgar și A. Dvořák.

Mormântul lui Couperin de M. Ravel va deschide programul serii, urmat de Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră, op. 19, de L. van Beethoven. A doua parte a concertului va cuprinde Serenada pentru orchestră și coarde, op. 20, de E. Elgar, și Suita cehă în re major, op. 39, de A. Dvořák.

Cu studii la Royal Academy of Music din Londra și la Conservatorul Național Superior din Paris, tânărul dirijor Andrei Gocan este un nume apreciat în peisajul muzical internațional. S-a aflat la pupitrul unor orchestre prestigioase din Germania, Franța și Marea Britanie, și a colaborat cu cele mai cunoscute orchestre filarmonice din România.

Solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Horia Mihail este astăzi unul dintre cei mai bine cotați pianiști români. Cunoscut publicului din România în ultimii ani ca protagonist al turneului Pianul călător, dar și ca participant în turneele Flautul fermecat, Duelul Viorilor sau Vioara lui George Enescu, organizate de Radio România, Horia Mihail a susținut până în prezent concerte și recitaluri în peste 18 țări de pe 4 continente.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe http://www.radioromaniacultural.ro/ și http://www.romania-muzical.ro/.

Începând din noua stagiune, biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua http://www.bilete.ro/. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.http://orchestreradio.ro/" \t "_blank. 


Biografii
 
Andrei Gocan

Andrei Gocan s-a născut într-o familie de muzicieni. A început studiul viorii încă din copilărie, continuându-şi apoi studiile la Royal Academy of Music la Londra şi la Conservatorul Naţional Superior din Paris.

În 2010 a revenit la Royal Academy of Music pentru a studia dirijatul cu Colin Metters. A participat la cursuri de măiestrie cu Leif Segerstam, Benjamin Zander şi Mark Shanahan şi a lucrat ca dirijor asistent pentru Semyon Bychkov, Vassily Sinaisky, Thierry Fischer şi Pablo Heras-Casado.

În Romania, Andrei Gocan a dirijat orchestrele Filarmonicilor din Cluj, Timişoara, Târgu-Mureş, Satu-Mare, Oradea, Bacău, Braşov, Sibiu. De asemenea, a dirijat şi ansamblurile Orchesterzentrum Dortmund şi Villa Musica Koblenz din Germania. În Franţa s-a aflat la pupitrul Orchestre des Laureats du Conservatoire, iar în Marea Britanie a colaborat cu Ensemble36, Orchestra of St John’s, RAM Concert Orchestra şi Manson Ensemble.

Andrei Gocan este câştigătorul câtorva premii internaţionale importante la concursuri din Olanda, Italia şi România, şi a primit de-a lungul carierei sale distincţii precum: Louise Child Prize, Larry Adler Prize şi burse din partea Gordon Foundation, Ratiu Family Foundation şi Fondation Meyer.


Horia Mihail

Pianistul Horia Mihail este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, cunoscut publicului datorită concertelor susţinute la Sala Radio, fie în compania ansamblurilor muzicale Orchestra  Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, fie în proiectele Centrului Cultural Media Radio România: solo în Pianul călător, Duelul viorilor - alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul fermecat, împreună cu flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate în compania lui Gabriel Croitoru, precum și în proiectul Cele trei dive, alături de celebrele cântăreţe Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva la Iaşi, Cluj şi Timişoara.

În aprilie 2011, artistul a susţinut primul turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt, intitulat Pianul Călător - Pe urmele lui Franz Liszt, care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio. Succesul obţinut l-a determinat să continue turneul în anii următori, cu un repertoriu alcătuit din lucrările altor compozitori. În vara anului 2011, Horia Mihail a participat la Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, iar în septembrie 2011 la Festivalul Internaţional George Enescu. 

A concertat la Sala Radio în compania Orchestrei Naţională Radio şi dirijorii Jin Wang, Christian Badea, Gerd Schaller, Tiberiu Soare şi a avut turnee în ţară sau străinătate: la Roma - decembrie 2009, la Expoziţia Mondială de la Shanghai - iulie 2010. De un remarcabil succes în faţa publicului s-au bucurat şi recitalurile solo de la Bucureşti (Anul Chopin) şi Viena. La finalul anului 2010, Radio România a realizat, în parteneriat cu Institutul Polonez, un CD promoţional dedicat Anului Chopin în România. Pe acest CD este inclus Concertul nr. 1 în fa minor pentru pian şi orchestră, op.11 de Chopin, în interpretarea lui Horia Mihail, alături de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Christian Badea. Pianistul a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră pe scene din Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Shanghai, în Danemarca şi Germania, în Argentina, Statele Unite ale Americii, dar şi în Bulgaria sau Republica Moldova, în total 18 ţări, pe 4 continente, colaborând cu artişti cunoscuţi precum Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz, Nathaniel Rosen etc..
   
A debutat la vârsta de 10 ani, în oraşul său natal, Braşov, interpretând Concertul în re major, de J. Haydn. De atunci, a concertat de peste 1.000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica George Enescu  Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio.  Absolvent al Colegiului de Matematică şi Fizică Andrei Şaguna din Braşov şi după 14 ani de studii, în România, cu prof. Stela Drăgulin, la Braşov, şi prof. Univ. Constantin Ionescu-Vovu, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, a urmat şi cursurile Universităţii din Illinois. Aici a studiat cu Ian Hobson, obţinând după o perioadă de trei ani - în 1995 - diplomele de absolvire şi de masterat. În anul 1999, a primit şi Artist Diploma de la Boston University, unde a studiat cu Anthony di Bonaventura.

Horia Mihail a obţinut premiul întâi la toate concursurile de pian la care a participat beneficiind de bursa Kate Neal Kinley Memorial Fellowship şi de burse complete la toate instituţiile de învăţământ superior pe care le-a frecventat. În anul 1999 a primit premiul Esther B. & Albert S. Kahn Career Entry Award. După ce a funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov, în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii Romanian Piano Trio, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma. Împreună, au susţinut concerte de mare succes în ţară şi în străinătate şi au realizat cinci turnee naţionale de anvergură, sub titlul Music ON. Alături de violonistul Alexandru Tomescu, Horia Mihail a fost şi protagonistul a trei turnee Stradivarius. În urma acestor colaborări au apărut trei CD-uri de trio, ce conţin interpretări ale compoziţiilor semnate de Beethoven, Mozart, Schumann, Mendelssohn şi trei CD-uri Stradivarius în duo cu Alexandru Tomescu: Encore, Virtuoso şi Romantic. Pianistul Horia Mihail a putut fi ascultat pe diverse posturi de radio şi de televiziune din România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria şi Statele Unite.


Citeste mai multe despre   






















​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

122 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version