Premiera londoneza a Simfoniei a IV-a enesciene, orchestrata de Pascal Bentoiu

de D.S.     HotNews.ro
Joi, 27 aprilie 2017, 13:28 Actualitate | Cultură

Simfonia a IV-a enesciana orchestrata de Pascal Bentoiu
Foto: Afis concert
Pe parcursul lunii aprilie, ICR Londra a organizat mai multe evenimente dedicate uneia dintre figurile tutelare ale scenei muzicale românești postbelice – compozitorul, muzicologul și mentorul Pascal Bentoiu, care ne-a părăsit în luna februarie a anului trecut, la vârsta de 88 de ani.

În 29 aprilie, aceasta lună specială se încheie cu un concert care probează statutul său de principal continuator al operei lui George Enescu. În sala de concerte St James’s, amenajată într-o veche biserică din selecta zonă centrală Sussex Gardens - Paddington, sub bagheta tânărului și energicului Samuel Draper, Oberon Symphony Orchestra va interpreta, în premieră britanică, Simfonia a IV-a enesciană, lucrare pe care marele compozitor nu a reușit să o termine şi care a fost orchestrată magistral de Bentoiu.

Înregistrarea live a concertului va fi difuzată la Radio Clasic România, ca parte a parteneriatului de curând lansat pentru difuzarea evenimentelor muzicale organizate de către ICR Londra, dar și pe mai multe posturi britanice. Programul concertului mai cuprinde lucrări de Mahler, Schubert şi Bartók.

În largul vestibul al bisericii, melomanii vor fi întâmpinați de expoziția de fotografie „Pascal Bentoiu – viaţa şi opera”, curatoriată de Irina Niţu, cu un design realizat de Horia Niţu şi produsă de Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti.

Dirijorul Samuel Draper s-a născut la Londra şi a studiat medicina şi orga la Oxford, devenind ulterior din ce în ce mai pasionat de muzică. Între 2005 şi 2006, a fost dirijor al Filarmonicii Universității Oxford, după care a fondat Oxford Sinfonia Eroica, orchestră cu care a susținut o serie de concerte, în principal cu lucrări de Beethoven. După terminarea studiilor de medicină, Samuel Draper a îmbrăţişat definitiv cariera muzicală, studiind la Royal College of Music din Londra cu Robin O’Neill şi Peter Stark. A fost dirijor-asistent al cunoscuților dirijori Esa-Pekka Salonen, Vladimir Jurowski şi John Wilson, după care a întemeiat Oberon Symphony Orchestra, cu care a realizat premierele britanice ale mai multor capodopere uitate. Programarea Simfoniei a IV-a de George Enescu se înscrie în acest efort recuperator.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

328 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri