Ultima saptamana de inscrieri la Concursul 'Drumul spre celebritate' editia a VIII-a

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 21 februarie 2017, 13:54 Actualitate | Cultură

Concurs 'Drumul spre celebriatate'
Foto: Afis
Competiția deschisă celor mai talentați pianiști care isi doresc sa paseasca pe 'Drumul spre celebritate' se va desfăşura în perioada 29 martie - 2 aprilie 2017, în spaţiile încărcate de istorie şi frumuseţe ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia.

Tinerii pianiști, cu vârste cuprinse între 6 și 26 de ani, care doresc să participe la competitie mai au doar o săptămână în care pot ocupa ultimile locuri disponibile.

Zeci de tineri muzicieni din toată țara s-au înscris deja la singura confruntare muzicală din România care în afara unor premii în bani, crează reale oportunităţi de afirmare.

Numeroase instituții muzicale importante s-au alăturat acestui demers cultural de anvergură, iar câștigătorul din acet an al Trofeului “Dinu Lipatti”, pe lângă premiul de 5000 de lei va fi invitat în stagiunea 2017 - 2018 într-un turneu de concerte și recitaluri care se va desfășura sub genericul “Drumul spre celebritate”. Astfel numeroase porți ale scenelor importante naționale i se vor deschide.

Organizatorii evenimentului sunt: Asociaţia “Pro Valores”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Asociația Opus  şi ExcesMusic au pregătit numeroase alte premii și surprize.

În acest an concurenții vor fi împărțiți pe șapte categorii de vârstă, iar în juriul de specialitate se regăsesc nume importante ale artei sunetelor.

Amănunte, regulament și condiții de înscriere pe: http://drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Evoluţiile concurenţilor vor fi înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale Radio România Cultural, iar gala competiției va fi difuzată live pe net de EnjoyTV.


Citeste mai multe despre   






















217 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version