Deschiderea unei expozitii dedicate lui Eugen Dragutescu la Accademia di Romania, unde a fost bursier, se înscrie într-un demers necesar pentru ca vasta sa opera grafica sa fie readusa în memoria publicului italian. Nascut în România, el s-a stabilit în Italia, unde a trait din 1946 pâna la sfârsitul vietii, în 1993, fiind un artist care s-a bucurat de o larga apreciere.
Desenele sale cu imagini din orasele italiene, cu portrete ale diferitelor personalitati ale vietii culturale sau ale oamenilor obisnuiti au fost expuse în cadrul numeroaselor expozitii din Italia, Olanda, Mexic, Statele Unite si România. La Roma si la Assisi, era o prezenta constanta printre artisti, scriitori si muzicieni, pe care i-a redat în portrete pline de sensibilitate. Portretele prietenului sau, poetul Giuseppe Ungaretti, realizate pe parcursul a trei decenii au fost expuse într-o expozitie din 1970. Expozitia de la Accademia di Romania cuprinde o selectie de circa 60 de lucrari, desene în tus, acuarela, creioane colorate si câteva picturi în ulei din patrimoniul câtorva muzee din România si a Cabinetului de stampe al Bibliotecii Academiei Române.
Selectia lucrarilor a fost facuta pentru a evidentia influenta desenului italian, în special din perioada barocului, studiat în timpul bursei de la Accademia din Romania. Salvator Rossa, Aureliano Milani, Donato Creti, Francesco Zucarelli sunt adevaratii profesori ai lui Dragutescu. Cu o importanta stiinta a desenului, el a stiut sa adapteze o veche maniera la arta contemporana, sa o redefineasca si sa o faca viabila. Aceasta prima faza de creatie va constitui, astfel, cartea sa de identitate artistica, suma de elemente stilistice care îi vor defini arta grafica inconfundabila.
Creatia sa se împarte în doua mari cicluri: desenul liber si ilustratia de carte.
Din prima categorie fac parte desenele care alcatuiesc un fel de jurnal cu note zilnice care reconstituie un mod de a trai caobservator sensibil la spectacolul lumii înconjuratoare. Cea de a doua, ilustratia de carte, este o provocare pentru artistul care transforma textul în imagine. Pentru cititor, ilustratia devine imaginea care va însoti cuvântul si i se va substitui, pastrându-i calitatile literare si amplificându-i sensurile.
Desenele pot fi grupate în câteva serii mari, urmarite în decursul anilor. Concertele la care asista din sala când schiteaza silueta dirijorului, (Alfredo Casella, Franco Ferrara, Constantin Silvestri, Sergiu Celibidache, George Enescu) surprind miscarea pe care o descompune în numeroase gesturi si controsionari ale siluetei amintind de futurism. Spre deosebire, însa, de futuristi, interesati doar de descompunerea miscarii în cadre successive, Dragutescu combina muzica, cu miscarea ca-ntr-un portativ al dansului.
La Assisi initiaza o serie de desene, reunite într-un album editat la Casa Vallecchi din Florenta, care formeaza o imagine completa a orasului cu strazile si monumentele sale, purtând amprenta Sf. Francisc, cu portrete ale locuitorilor, dar în special, ale calugarilor si scene din viata monahala. Peisajele sunt pentru artist un moment de sinceritate, când, liber de orice constrângere, îsi exprima starea sufleteasca . Portretul ramâne, însa, cea mai importanta preocupare a sa. Va desena portretele renumitilor Giuseppe Ungaretti, (portretele lui Ungaretti realizate pe parcursul a trei decenii au fost expuse într-o expozitie din 1970), Giovanni Papini, Eugenio Montale, Giorgio de Chirico, Dino Buzatti, Constantin Brancusi, Ana Blandiana, sau pe cele ale prietenilor, ale copiilor, ca si când ar dori sa-si însuseasca acea trasatura de caracter care îi face unici si sa o permanentizeze.
Ilustratia de carte este imagine gândita. De la opera lui Shakespeare, la povestiri de Andersen, la roman si poezie, Dragutescu deseneaza ritm si metafore. Nevoia de expresie vizuala îl determina sa realizeze dupa seria de desene dedicate poetului Ion. A Bucur si un film de câteva minute: Moartea tânarului poet care obtine premiul I la Festivalul International de Scurt Metraj de la Cork, Irlanda.
Desenele lui Dragutescu nu sunt schite pregatitoare pentru tablouri; sunt lucrari definitive tâsnite dintr-o inepuizabila nevoie de a-si ilustra viata. Teatralitate, dramatism, dinamica, sau bucurie, muzicalitate, inocenta, sunt exprimate printr-un desen compus din farâme de linii care în diverse forme si directii sintetizeaza subiectul. Parcurgerea sutelor, miilor de desene este captivanta si nu plictisitoare, tocmai prin diversitatea de subiecte si de stiluri grafice a celui numit de Aldo Ferabino poetul pictor sau pictorul-poet. Eugen Dragutescu se autodefineste ca artist printr-o capacitate de adaptare stilistica la subiect, printr-o diversificare a manierei de a desena, unica si personala. Constanta în arta sa este usurinta cu care din câteva linii reuseste sa redea expresivitatea gestului surprins, a miscarii, a unei grimase, ca într-un instantaneu în esenta sa sintetica si nu fotografica. Linia, trasata cu tus, cu stiloul special cu rezervorul dublat, urmareste conturul unei figuri, dupa care se rupe si se onduleaza, se rasuceste în mici volute sau se îngroasa în hasura plina. Valoreaza cu estompa, pastel sau acuarela în tuse de culoare dispusa aleatoriu pentru a accentua câte o trasatura particulara a modelului.
Expozitia care îl omagiaza pe Eugen Dragutescu este un fragment din existenta unui artist care a oferit spectatorilor imaginea unei lumi cu toate datele sale esentiale. Cei care privesc desenele patrund într-un univers fara timp si devin martori ai recreerii minunilor lumii dintr-un simplu si sinuos contur trasat cu penita în tus.
