Laureati si PremiileCNDB2015

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 14 decembrie 2015, 10:55 Actualitate | Cultură

PremiileCNDB2015
Foto: CNDB
Centrul Național al Dansului București a decernat #PremiileCNDB2015, eveniment aflat la a doua editie, prin care se recunoaște excelența in dansul contemporan românesc. Laureații #PremiileCNDB2015 sunt: Liana Tugearu, Mădălina Dan, Miriam Răducanu, Eduard Gabia și Florin Fieroiu.

Premiile au fost înmânate de Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu, criticul Igor Mocanu,
performerul Paul Duncă, realizatoare emisiunii TV Lumea dansului Silvia Ghiață și de
Doris Uhlich. Ceremonia a avut loc la Sala Studio a Teatrului Național București (TNB), vineri seara, pe 11 decembrie 2015.

Nominalizările la #PremiileCNDB2015 au fost făcute de laureații din 2014: Ioan Tugearu, Silvia Ghiață, Cosmin Manolescu, Alexandra Pirici, Manuel Pelmuș, Mihai Mihalcea și Mihaela Dancs și de o parte a board-ului artistic al CNDB: Ada Solomon, Corina Şuteu şi Vava Ştefănescu. Iată motivațiile care au însoțit #PremiileCNDB2015.

Liana Tugearu a reflectat dansul românesc, atât cel clasic, cât și cel contemporan, de-a lungul întregii sale cariere. Este un critic și un spectator atent, prin care dansul a reușit să se mențină vizibil în discursul public, în ciuda dificultăților cu care s-a confruntat coregrafia românească în trecutul recent. Activitatea Lianei Tugearu a fost apreciată pentru sursa extraordinară de istorie și pentru că este mereu aproape de fenomenul dansului actual.

Mădălina Dan a inițiat și produs o multitudine de spectacole, dezbateri și ateliere de dans. Ea este o prezență constantă pe scena de dans din România și unul din performerii cei mai importanți ai unei noi generații de dansatori și coregrafi. Artista a primit recunoaștere pentru contribuția sa în dans și performance prin ateliere, laboratoare de creație și proiecte de mentorat.

Miriam Răducanu este probabil cea mai cunoscută și influentă coregrafă din România.
Domnia sa rămâne un punct unic de referință pentru publicul și profesioniștii din domeniul dansului. Coregrafa a primit aprecierea CNDB pentru întreaga sa cariera artistică.

Eduard Gabia este una din cele mai puternice prezențe pe scena de dans românească,
prezență prin care a contribuit decisiv la maturizarea artistică a coregrafiei contemporane românești. Eduard Gabia a creat, vreme de peste 15 ani, și s-a manifestat constant cu lucrări în afara conformismului estetic dominant. Eduard Gabia a primit premiul pentru perseverența și varietatea mijloacelor lui de expresie artistică.

Florin Fieroiu a susținut și format o generație de dansatori și coregrafi. Florin Fieroiu este un pedagog excepțional și „un deschizător de ochi pentru fiecare dintre noi”. Florin Fieroiu a fost remarcat pentru cariera sa de dansator și coregraf de dans contemporan, dar și pentru creativitatea și dăruirea lui pentru pedagogie.

Prin #PremiileCNDB2015, CNDB devine HotSpot cultural BRD, principalul partener al
evenimentului. La 11 ani de existență, CNDB, instituție în subordinea Ministerului Culturii, a organizat #PremiileCNDB2015 în parteneriat cu TNB. Cu această ocazie, spectatorii au interacționat cu deja cunoscuta instalație video BRD - Biblioteca de Talente, prezentată de Scena 9 în cadrul unor festivaluri autohtone. Dream case-ul a fost personalizat pentru #PremiileCNDB2015 de autorul ei, Claudiu Leonte, pentru a înmagazina visele tinerilor dansatori români, cu speranța declarată că ele vor prinde viață, vor face istorie și poate vor schimba arta așa cum o știm noi astăzi.


Citeste mai multe despre   









204 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version