Scriitorul Caius Dobrescu coautor al antologiei "Camasa. 1863 - 1914 - 2014", invitat la lansarea cartii, in Austria

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 11 noiembrie 2014, 12:40 Actualitate | Cultură

Das Hemd. 1863 - 1914 - 2014
Foto: ICR Viena
Scriitorul Caius Dobrescu participă în data de 14 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Minoriten din Graz, la prezentarea operei colective intitulate „Cămaşa. 1863 – 1914 – 2014“, proiect la care a participat alături de alţi 32 de autori din 20 de ţări (Austria, Germania, Franţa, Bosnia şi Herţegovina, Cehia, Ungaria, Marea Britanie, Bulgaria, Serbia, Turcia, Croaţia, Slovacia, Slovenia, Italia, Albania, Statele Unite ale Americii, Kosovo, Ucraina, Polonia, Federaţia Rusă).

Antologia literară este dedicată comemorării centenarului de la declanşarea Primului Război Mondial, autorii selectaţi pentru acest proiect aparţinând fostelor regate ale monarhiei habsburgice, statelor ce alcătuiau blocul politico-militar Antanta, dar şi statelor ce formau alianţa Puterilor Centrale.

Lansarea cărţii are loc în prezenţa tuturor celor 33 de autori. Evenimentul este moderat de Alida Bremer şi Max Aufischer, seara literară fiind completată de momente muzicale oferite de Trio Cuprija.

Având ca laitmotiv cămaşa, antologia este formată din naraţiuni, texte poetice şi eseuri care readuc în atenţia cititorului perioada Primului Război Mondial. Motivul cămăşii este prezent de-a lungul întregii opere colective cu scopul de a accentua nivelul personal la care a fost implicat şi afectat fiecare individ. Textele antologiei multilingve sunt publicate în limba maternă a fiecărui autor, cu traducere în limba germană.

Caius Dobrescu (n. 1966), poet, eseist şi romancier, predă teoria literaturii la Universitatea Bucureşti. Dintre volumele publicate, amintim: Pauza de respiraţie (volum colectiv, 1991); Efebia (poeme, 1994); Balamuc sau pionierii spaţiului (roman, 1994); Deadeva (poeme, 1998); Modernitatea ultima (eseuri, 1998); Inamicul impersonal (eseuri, 2001); Semizei şi rentieri. Despre imaginarul burgheziei moderne (istorie culturală, 2001); Ode an die freie Unternehmung (poezie, 2006; în 2009 autorul a primit premiul oraşului Münster pentru poezie europeană, împreună cu Gerhardt Csejka, traducătorul volumului); Teza de doctorat (roman, 2007) şi Euromorphotikon (roman în versuri, 2010).

Evenimentul este organizat de Asociaţia Kulturvermittlung Steiermark, Casa Internaţională a Autorilor din Graz, Centrul Cultural Minoriten, editura Leykam şi ISOP (Proiecte Sociale Inovative) în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena.


Citeste mai multe despre   






















541 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi