Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizeaza in weekend (19-20 iulie 2014), cu incepere de la ora 12.00 Iarmaroc de Sfântul Ilie.

Iarmaroc de Sf IlieFoto: Muzeul Satului

Vizitatorii au ocazia sa intre in atmosfera atmosfera târgurilor şi iarmaroacelor de altădată, ce aveau rol de comunicare, negoţ şi creativitate, fiind organizate mai ales în preajma unor sărbători creştine.

În ziua de Sfântul Ilie sau Sântilie, ciobanii coborau din munţi şi se încingeau petreceri, în cadrul acestora băieţii dăruind fetelor furci de tors şi mere, luându-le promisiuni de căsătorie până la Sfântul Dumitru, data la care, oficial, coborau cu oile în sat.

Potrivit site-ului muzeului, in aceste două zile, la Muzeul Satului tradiţiile sunt valorificate printr-un program atractiv ce cuprinde demonstraţii meşteşugăreşti, gastronomie tradiţională specifică perioadei, produse bio, produse de cosmetică bio, momente muzical-coregrafice şi târg de meşteri.

Targul de Sfântul Ilie se va desfasura dupa urmatorul program:

- Sâmbătă şi Duminică, intre orele 9.00 – 19.00

- Program artistic: Sâmbătă – 13.00 – 15.00 – Ateliere de creaţie cu participare gratuită

- Duminică, intre orele 12.00 – 17.00